Mulți angajați români vor să rezerve mai mult timp pentru a se odihni în 2022, după un an în care nivelul de stres și volumul de muncă au fost mai mari ca în anii trecuți. Astfel, 55% dintre angajații care beneficiază de zile libere cu ocazia sărbătorilor legale își vor lua zile libere suplimentare pentru a face punte cu weekend-ul, potrivit unui sondaj realizat de BestJobs.
Peste 39% dintre angajați au în plan să folosească zilele libere legal din acest an pentru relaxare, iar alți 12% vor profita să rezolve diferite probleme personale sau administrative de care nu se pot ocupa în zilele de lucru. Doar 18% au spus că sunt nevoiți să lucreze și în acele zile.
În 2021, doar jumătate dintre români și-au folosit integral zilele de concediu. Dintre cei care au rămas cu zile de concediu nefolosite, 20% mai au sub 5 zile, iar 16% între 6 și 10 zile. Un număr de 3% dintre respondenți plănuiesc să primească banii pe zilele libere, iar alți 3% nu au încă niciun plan pentru acestea.
Totodată, 61% dintre angajați plănuiesc să își ia anul acesta toate zilele de concediu, 9% au de gând să mai păstreze din ele, în timp ce 30% nu și-au făcut încă planuri de concediu.
„Pe fondul restricțiilor generate de pandemia COVID-19 și al incertitudinilor privind cerințele de călătorie, anul trecut, mulți angajați au preferat să muncească mai mult și să nu-și ia toate zilele liber”, spune Ana Vișian, Marketing Manager BestJobs România.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Românii plănuiesc să își rezerve cele mai multe zile de concediu pentru perioada verii
Nevoia de relaxare se simte clar în acest an, în contextul în care 42% dintre români au declarat că își vor lua cel puțin 10 zile legate pentru concediul din acest an, iar 40% vor uni între 5 și 10 zile. În plus, doar 3% spun că își vor lua mai puțin de 5 zile.
Totodată, cei mai mulți dintre români (76%) plănuiesc să își rezerve cele mai multe zile de concediu pentru perioada verii, 9% în perioada sărbătorilor, iar 6% preferă să își ia mai puține, dar mai des.
Problema unui volum mare de muncă rămâne încă prezentă, în condițiile în care 42% nu sunt siguri dacă volumul de muncă le va permite să își ia concediul dorit.
În ceea ce privește restricțiile din partea angajatorului, 45% dintre angajați vor avea în vedere să nu își ia concediu în aceeași perioadă cu colegii din echipă sau de pe proiect, 21% vor trebui să fie atenți la perioada în care își iau zilele libere, iar 9% vor avea grijă la durata concediului.
Sondajul BestJobs a fost realizat în perioada 7-20 ianuarie 2022, pe un eșantion de 761 de utilizatori de internet.