Bittnet Group cumpără oficial compania de IT 2Net Computer 

digitalizare, calculator, cod, programare Sursa foto: Pixabay

Grupul de companii IT Bittnet a preluat oficial 2Net Computer SRL (2Net), o companie locală specializată în echipamente, soluții și servicii IT&C, prin Dendrio Solutions, companie deținută de grup. Tranzacția se ridică la o valoare de 6,3 milioane de lei, iar o parte din tranzacție (75%) a fost finanțată prin creditul de investiții contractat de Dendrio Solutions de la Banca Transilvania, restul de 25% fiind susținut din fonduri proprii Dendrio.

Aceasta este cea de-a doua achiziție în mai puțin de o lună, după ce în martie compania a anunțat că a finalizat negocierile  privind preluarea integrală a TopTech, companie locală specializată în echipamente și soluții IT&C.

Dupa inregistrarea modificarilor in ReCom, Dendrio va detine 100% din capitalul social si din drepturile de vot ale 2net. Dendrio Solutions SRL este detinut in proprtie de 88% de Bittnet Systems SA.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

2Net este o companie românească de IT&C fondată în urmă cu 25 de ani în Brașov de către antreprenorul Gheorghe (George) Tomescu. Compania este specializată în furnizarea de produse, soluții și tehnologii, servicii IT&C integrate, retele voce-date & control acces. Produsele, soluțiile și serviciile oferite de 2Net sunt livrate către zona Corporate, IMM-uri, cât și către zona de retail, prin magazinul propriu 2Net din Brasov și Sf.Gheorghe. Compania are încheiate parteneriate cu cei mai importanti vendori din domeniul IT&C, precum Cisco, Microsoft, HP Inc, Dell EMC, HPE, Lenovo, Apple, Asus, Fortinet, BitDefender, Eset, Kyocera, Canon, Rittal, APC, etc. 2Net are în prezent un număr de 24 de angajați și o prezență puternică la nivelul județelor Brașov, Harghita și Covasna. În urma acestei tranzacții, Dendrio își fortifică prezența în Transilvania având în vedere și preluarea TopTech din luna martie, care are, de asemenea, o activitate puternică în Transilvania, în județele Cluj, Sibiu, Alba și Hunedoara, dar și expertiza prin vendorii cheie menționați.

George Tomescu va rămâne implicat în desfășurarea activității 2Net pentru cel puțin un an de zile, în vederea finalizării procesului de tranziție.

Valoarea tranzacției anunțate este estimată la 6,3 milioane de lei și va fi supusă ajustărilor obișnuite pentru acest tip de tranzacții. Achiziția 2Net este realizată integral de către Dendrio care va prelua și un împrumut acționar în valoare de 1,2 milioane de lei. Tranzacția face parte din planul de extindere și consolidare al Bittnet Group prin tranzacții de tip M&A, prin care grupul urmărește consolidarea prezenței sale atât în activitatea clasică de integrare IT&C cât și în zona de securitate cibernetică.

În ceea ce privește rezultatele financiare ale 2Net, în anul 2021 compania a înregistrat venituri totale de 25 milioane de lei, EBITDA estimat de 2 milioane lei și un profit net de 1,4 milioane de lei. După finalizarea tranzacției, echipa 2Net va fi integrată în business-group-ul „Cloud & Infrastructure” din cadrul Diviziei de Tehnologie a Bittnet Group. Astfel, potențialul de creștere al „Cloud & Infrastructure” este unul semnificativ prin alăturarea celor doi noi companii. Deși situațiile financiare ale TopTech și 2Net nu sunt consolidate în rezultatele Bittnet Group pe 2021, veniturile totale realizate de acestea, împreună cu Dendrio se ridică la aproximativ 170 de milioane de lei, EBITDA de 11 milioane, iar profitul net la 6 milioane de lei.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: