Bloomberg: Hidroelectrica se uită spre fondurile de pensii pentru listarea sa la bursă. Oferta publică de la BVB ar putea să strângă circa două miliarde de dolari

hidroelectrica sigla

Hidroelectrica SA se uită spre fondurile de pensii din România, care controlează active în valoare de 22 de miliarde de dolari, în încercarea de a derula una dintre cele mai mari listări la bursă ale unei companii europene de energie regenerabilă, scrie Bloomberg, citat de Agerpres.

Potrivit unor surse citate de Bloomberg, IPO-ul de la Hidroelectrica se bucură de interesul iniţial al fondurilor locale de pensii, astfel că este posibil ca, la final, oferta publică iniţială derulată la Bursa de valori de la Bucureşti să strângă aproximativ două miliarde de dolari.

Cel mai mare producător de energie regenerabilă din România se gândeşte să ofere un randament cuprins între 20% şi 12% pentru a atrage cumpărători, au adăugat sursele care au dorit să îşi păstreze anonimatul.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Hidroelectrica este aşteptată să demareze oferta publică iniţială la Bursa de Valori de la Bucureşti în luna iunie, iar acţiunile vor fi vândute de Fondul Proprietatea SA, singurul acţionar minoritar la producătorul de electricitate. Fondul, gestionat de Franklin Templeton, intenţionează să vândă până la 20% din acţiunile Hidroelectrica, adică aproape întreaga sa participaţie la o companie evaluată în prezent la 12 miliarde de dolari.

Chiar dacă Hidroelectrica nu va primi niciun ban de pe urma IPO-ului, o listare cu succes i-ar creşte vizibilitatea şi i-ar da acces la o gamă mai largă de investitori.

Finalizarea cu succes a ofertei publice iniţiale ar fi o veste bună atât pentru Hidroelectrica cât şi pentru Bursa de Valori de la Bucureşti, care ar putea obţine astfel un upgrade la statutul de piaţă emergentă din partea MSCI, şi, de asemenea, ar permite Guvernului de la Bucureşti să atingă unul dintre indicatorii incluşi în PNRR, prin care s-a angajat să vândă un pachet minoritar de acţiuni la Hidroelectrica pentru a putea debloca finanţarea de la UE în valoare de 29 de miliarde de euro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: