Paştele 2025 se apropie şi industria dulciurilor se confruntă cu un amestec complex de vânzări dulci şi provocări amare, comentează analistul Bogdan Maioreanu, de la platforma de tranzacţionare şi investiţii eToro, transmite Agerpres.
„Cu preţurile la cacao în scădere, dar încă ridicate din punct de vedere istoric, şi cu incertitudinea de pe pieţele globale din cauza tarifelor vamale impuse de Trump, clienţii ar putea savura anul acesta o ciocolată scumpă, însă care ar putea fi totuşi mai ieftină comparativ cu anii următori. În ciuda creşterii preţurilor, atunci când vine vorba de ciocolată, majoritatea consumatorilor globali (66%) spun că şi-au menţinut acelaşi nivel de consum ca anul trecut, 18% spun că l-au crescut, în timp ce doar 16% spun că au cumpărat mai puţină, potrivit unui raport publicat de compania specializată în cacao Barry Callebaut”, a precizat Bogdan Maioreanu.
Cu vânzări cu amănuntul de peste 130 de miliarde de dolari la nivel mondial în 2024, piaţa produselor din ciocolată este de aşteptat să crească cu o rată compusă agregată de 5,2% în următorii 5 ani, până în 2029, menţionează analiza.
Companii precum Hershey sau Mondelez, proprietarul mărcilor Milka, Toblerone, 7Days şi Cadbury, au înregistrat, în mod tradiţional, creşteri semnificative ale veniturilor în timpul sezonului pascal. Cu toate acestea, avansul a fost temperat de creşterea preţurilor la cacao.
În ultimii cinci ani, preţurile la cacao aproape s-au triplat, crescând cu 280% din cauza preocupărilor legate de producţia din Africa de Vest, potrivit eToro.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
„Am văzut această creştere a preţurilor la cacao reflectată şi în inflaţia din martie din România. Preţurile la cacao şi cafea au crescut cu 7,38% în ultimele 12 luni şi cu aproape 3% din februarie 2025. Cu toate acestea, ar putea să urmeze o perioadă mai bună, deoarece preţurile pe contractele futures la cacao au scăzut cu aproape 29% de la începutul anului”, a arătat analistul.
Producătorii de ciocolată au crescut preţurile, au redus dimensiunile produselor şi au explorat ingrediente alternative pentru a-şi menţine profitabilitatea.
Pieţele înregistrează o slăbire a cererii de cacao, care a jucat, de asemenea, un rol în evoluţia descendentă a preţurilor observată de la începutul anului. Până la jumătatea lunii aprilie, asociaţiile regionale îşi vor publica datele trimestriale privind cantităţile de cacao măcinată, ceea ce ar putea oferi o imagine mai clară a cererii. Dar, în martie 2025, stocurile de boabe de cacao la ICE Futures Londra au crescut cu 68%, la circa 57 de mii de tone. La ICE Futures New York, pentru aceeaşi perioadă, stocurile de boabe de cacao au crescut cu 25%, potrivit Organizaţiei Internaţionale a Cacauei (ICO).
Un alt factor este faptul că previziunile de producţie ale principalelor ţări producătoare sunt susceptibile de a fi mai bune decât sezonul 2023/ 24. Această previziune nu include Coasta de Fildeş, unde seceta prelungită ameninţă producţia, conform lui Bogdan Maioreanu.
„Producţia de cacao se confruntă, de asemenea, cu provocări viitoare din cauza încălzirii globale şi a schimbărilor în tiparele meteorologice. Africa de Vest, care furnizează aproximativ 70% din producţia mondială de cacao, s-a confruntat cu precipitaţii excesive şi cu creşterea temperaturilor. Acestea au creat condiţii precare de creştere, ducând la scăderea randamentelor. Având în vedere că temperaturile globale continuă să fluctueze imprevizibil, cultivatorii de cacao s-ar putea confrunta cu dificultăţi în a menţine producţia la un nivel suficient de ridicat pentru a satisface cererea. Pe lângă problemele meteorologice, culturile de cacao din Cote d’Ivoire şi Ghana – principalii producători mondiali – sunt afectate de virusul lăstarilor umflaţi de cacao (CSSV). Această boală reduce semnificativ durata de viaţă a arborilor de cacao şi s-a răspândit rapid pe plantaţii, limitând şi mai mult oferta”, se mai arată în analiză.
În aceste condiţii, autorul atrage atenţia că imaginea modului în care vor evolua preţurile la cacao pe termen scurt este înceţoşată din cauza politicilor economice actuale ale SUA. În plus faţă de provocările industriei, SUA a anunţat noi tarife, inclusiv o taxă de 21% la importurile de cacao din Coasta de Fildeş şi de 10% din Ghana. Aceste tarife ameninţă să crească costurile de producţie pentru companiile americane de ciocolată, ceea ce ar putea duce la creşterea preţurilor de consum şi la tensionarea lanţurilor de aprovizionare.
Coasta de Fildeş a indicat că, drept răspuns, ar putea creşte şi mai mult preţurile la cacao, ceea ce ar agrava presiunea costurilor atât pentru producătorii de ciocolată, cât şi pentru consumatori. Viitorul regulament al UE privind defrişările, care urmează să intre în vigoare în decembrie 2025, va impune, de asemenea, companiilor să se asigure că pentru cacao folosesc surse sustenabile, adăugând un alt nivel de complexitate la gestionarea lanţului de aprovizionare.
„În ciuda acestor obstacole, companiile producătoare de ciocolată se adaptează, concentrându-se pe acoperirea riscurilor legate de costuri, inovare şi oferte premium care pot absorbi costurile mai mari. Pe măsură ce consumatorii continuă să îmbrăţişeze tradiţiile de sărbători, industria ciocolatei se confruntă cu un peisaj complex, modelat de creşterea tarifelor vamale şi de presiunile economice. Capacitatea de adaptare a actorilor din industrie va fi crucială pentru menţinerea echilibrului între oferirea bunătăţilor preţuite de sărbători şi gestionarea realităţilor economice”, a subliniat Bogdan Maioreanu.