Premierul Ilie Bolojan a afirmat că, pentru un imobil din Bucureşti, ar trebui să se plătească un impozit puţin mai mare decât unul dintr-un alt oraş reşedinţă de judeţ, iar în acea reşedinţă de judeţ, puţin mai mare decât într-un orăşel. El a menţionat că impozitul pe proprietate trebuie să reflecte valoarea de piaţă, iar această urmează să fie calculată în perioada următoare. Bolojan a precizat că acest noul calcul pentru impozitul pe proprietate ar putea intra în vigoare de la 1 ianuarie 2026.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Premierul României a fost întrebat, vineri, într-o conferinţă de presă, cum s-ar putea modifica acest calcul al impozitului de proprietate, transmite news.ro.

”În ceea ce priveşte impozitele pe proprietate, calculul acestora va fi stabilit pe baza dialogului cu autorităţile publice locale în aşa fel încât să reflecte cât mai cu acurateţe valoarea proprietăţii. Această valoare a proprietăţii, în mod evident, este dată de suprafaţa acesteia şi de suprafаţa acesteia şi de localizarea într-o anumită zona unei localităţi, de rangul localităţii, este într- o reşedinţă de judeţ, este într-o comună la 80 de kilometri. Toţi aceşti indicatori vor fi analizaţi şi funcţie de ghidul notarilor sau de evaluările pe care le vor face primăriile pentru stabilirea valorii proprietăţilor vor fi stabilite mecanismele de impozitare, procente din valoarea care se calculează, în aşa fel încât acestea să reflecte valoarea de piaţă”, a afirmat Ilie Bolojan.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

El a explicat că acest lucru ar presupune ca pentru un imobil în Bucureşti să se plătească un impozit mai mare decât unul dintr-un alt oraş reşedinţă de judeţ.

”Asta ar presupune, spre exemplu, că pentru un imobil din Bucureşti ar trebui să se plătească un impozit puţin mai mare decât unul dintr-un alt oraş reşedinţă de judeţ. În acea reşedinţă, puţin mai mare decât a unui orăşel mai mic. Şi bineînţeles acolo puţin mai mare decât dintr-o comună. Trebuie să reflecte această valoare de piaţă. Asta va fi calculată în perioada următoare. Şi va fi un pachet care ne-am asumat că îl vom pune în practică şi îl vom anunţa până la data de 1 septembrie, în aşa fel încât primăriile, autorităţile locale care îl vor gestiona acest impozit, va fi venit la bugetul local, să îl poată pregăti, să-şi poată face calculele, evaluările, analizele şi să poată fi pus în practică de la 1 ianuarie anul viitor”, a mai declarat premierul Bolojan.