Grupul petrolier britanic BP a demarat procesul de vânzare a diviziei de lubrifianți Castrol, un pas important în cadrul strategiei grupului de vânzare a unor active în valoare de 20 de miliarde de dolari, au declarat pentru Reuters mai multe surse din apropierea acestui dosar, transmite Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

BP a mandatat banca de investiții Goldman Sachs să se ocupe de vânzarea Castrol, iar mai multe fonduri de private equity și ofertanți strategici au fost contactați deja cu privire la o posibilă tranzacție, au precizat sursele care au dorit să își păstreze anonimatul.

În luna februarie a acestui an, BP a anunțat că evaluează viitorul diviziei sale de lubrifianți Castrol, în cadrul unui plan care vizează strângerea a 20 de miliarde de dolari până în 2027, din vânzări de active, pentru a-și reduce datoriile și a impulsiona prețul acțiunilor. În luna martie, Reuters a dezvăluit că gigantul saudit Aramco analizează o posibilă ofertă pentru Castrol.

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie

Vânzarea Castrol ar putea aduce BP o sumă cuprinsă între 8 și 10 miliarde de dolari, având în vedere că în 2024 această divizie a înregistrat un EBITDA de un miliard de dolari, a declarat o a doua sursă.

Strategia BP de reducere a datoriilor

Contactat de Reuters, BP nu a oferit detalii cu privire la Castrol, dar a precizat că programul de vânzări de active face progrese și au fost semnate deja acorduri pentru primele 1,5 miliarde de dolari. „Pentru a ne poziționa pentru creștere și reducerea datoriilor, realocăm capital și punem un accent mai mare pe portofoliul nostru, inclusiv printr-o revizuire strategică a Castrol”, a informat BP într-un comunicat de presă.

La începutul acestei luni, analiștii de la Bernstein au estimat că divizia Castrol, care se situează pe locul al treilea în topul celor mai mari producători mondiali de lubrifianți, după diviziile rivalilor Shell și ExxonMobil, ar putea aduce BP o sumă cuprinsă între 10 și 11 miliarde de dolari.

Înființat în 1899, Castrol a fost sponsor al echipelor de Formula 1 și Campionatul Mondial de Raliuri (WRC), fiind prezent în peste 150 de țări.

BP a achiziționat Castrol în 2000, în urma unei tranzacții cu o valoare de trei miliarde de lire sterline. Dacă va fi încheiată cu succes, vânzarea Castrol se va adăuga altor tranzacții încheiate de BP, precum cea care vizează vânzarea unei participații la firma care a investit în gazoductul TANAP către fondul Apollo Global Management.

Programul de vânzări de active al BP mai include rafinăria de la Gelsenkirchen și benzinăriile din Austria.