BREAKING Comisia Europeană va suspenda controversatul program TikTok de recompensare a utilizatorilor. ”Există riscuri de prejudiciu grav pentru sănătatea mintală a abonaților”

tiktok, retea de socializare, retele, social media, china, chinezasca, aplicatie, beijing Sursa foto: Unsplash / Solen Feyissa

Comisia Europeană a inițiat luni o procedură oficială împotriva TikTok în temeiul Actului legislativ privind serviciile digitale (DSA) după lansarea controversatului proiect TikTok Lite în Franța și Spania, potrivit unui comunicat al instituției. Comisia a anunțat compania chineză că va suspenda programul de recompensare a utilizatorilor din cauza temerilor că va duce la dependență și la afectarea sănătății mintale a abonaților.

Comisia Europeană arată că „Programul Task and Reward” al TikTok Lite, care permite utilizatorilor să câștige puncte în timp ce îndeplinesc anumite „sarcini” pe TikTok – cum ar fi vizionarea de materiale video, vizionarea conținutului, urmărirea creatorilor, invitarea prietenilor să se alăture TikTok etc. – a fost lansat fără o evaluare diligentă prealabilă a riscurilor pe care le implică, în special a celor legate de efectul de dependență al platformelor și fără a lua măsuri eficace de atenuare a riscurilor.

Acest lucru este deosebit de îngrijorător pentru copii, având în vedere absența unor mecanisme eficiente de verificare a vârstei în TikTok, potrivit executivului european.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Lipsa unor mecanisme eficace de verificare a vârstei și presupusa creare de dependență a platformelor sunt deja în curs de investigare în cadrul primei proceduri oficiale împotriva TikTok, arată Comisia.

Ancheta se va concentra asupra următoarelor domenii:

  • Respectarea de către TikTok a obligației DSA de a efectua și de a prezenta un raport de evaluare a riscurilor înainte de implementarea funcționalităților, în acest caz programul „Task and Reward Lite”, care ar putea avea un impact critic asupra riscurilor sistemice. În special efectele negative asupra sănătății mintale, inclusiv asupra sănătății mintale a minorilor, în special ca urmare a noii caracteristici care stimulează comportamentul de dependență.
  • Măsurile luate de TikTok pentru a atenua aceste riscuri.

Dacă sunt dovedite, aceste încălcări ar constitui încălcări ale articolelor 34 și 35 din Actul legislativ privind serviciile digitale. Comisia va efectua în mod prioritar o investigație aprofundată. Deschiderea procedurii oficiale nu aduce atingere rezultatului acesteia.

În plus, Comisia a trimis TikTok și o cerere oficială de informații, pe baza unei decizii a Comisiei, obligând societatea să furnizeze un răspuns la solicitarea sa de informații din 17 aprilie 2024. În special, Comisia a solicitat TikTok să furnizeze, până la 18 aprilie, raportul de evaluare a riscurilor pentru TikTok Lite, precum și informații cu privire la măsurile pe care platforma le-a pus în aplicare pentru a atenua potențialele riscuri sistemice ale acestor noi funcționalități. TikTok nu a furnizat un astfel de document în termenul stabilit.

TikTok trebuie să prezinte Comisiei raportul de evaluare a riscurilor până la 23 aprilie și până la 3 mai pentru a furniza celelalte informații solicitate.

În cazul în care TikTok nu răspunde la solicitarea de informații a Comisiei prin decizie în termenele indicate, Comisia poate impune amenzi de până la 1 % din venitul anual total sau din cifra de afaceri mondială a furnizorului, precum și penalități de până la 5 % din venitul zilnic mediu al furnizorului sau din cifra de afaceri anuală la nivel mondial a furnizorului.

Având în vedere incapacitatea TikTok de a prezenta evaluarea riscurilor care ar fi trebuit efectuată înainte de lansarea TikTok Lite, Comisia consideră că există riscuri de prejudiciu grav pentru sănătatea mintală a utilizatorilor. Prin urmare, Comisia a comunicat, de asemenea, TikTok intenția sa de a impune măsuri provizorii constând în suspendarea programului de recompense TikTok Lite în UE, în așteptarea evaluării siguranței sale.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: