Ministerul Finanțelor propune înghețarea timp de șase luni a tarifelor RCA, la nivelul celor din martie 2022, pentru a preveni scumpiri după insolvența Euroins

asigurare auto rca Sursa foto: assets.publishing.service.gov.uk

Ministerul Finanțelor propune, într-un proiect de hotărâre de Guvern, înghețarea timp de șase luni a tarifelor RCA, la nivelul celor aplicate în martie 2022, pentru a preveni scumpiri ale polițelor după insolvența Euroins, în contextul în care deja în ultimii doi ani a avut loc o scumpire de 98% pentru asigurați persoane fizice, respectiv de 104% pentru asigurați persoane juridice.

„Tarifele de primă maxime […] se stabilesc la nivelul propriilor tarife de prim[ care au fost practicate de către fiecare asigurător RCA la data de 1 martie 2022 și sunt valabile pentru o perioadă de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri”, arată proiectul publicat de Ministerul Finanțelor.

În imaginea de mai jos se regăsesc tarifele de referință RCA valabile în martie 2022:

În situația în care tarifele de primă practicate de către asigurătorii RCA la data de 1 martie 2022 sunt mai mari decât cele practicate la data de 1 martie 2023, asigurătorii RCA vor aplica cel mai mic tarif de primă dintre cele două, stabilesc Finanțele.

Analize Economedia

criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic

Noile prime maxime vor fi aplicate începând cu data intrării în vigoare a hotărârii de Guvern.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Noile tarifele maxime se vor aplica în cazul contractelor RCA încheiate după data intrării în vigoare a hotărârii de Guvern.

În plus, Guvernul limitează comisioanele de distribuție aferente contractelor RCA la maximum 8% din prima brută încasată pentru o perioadă de 6 luni de la data intrării în vigoare a hotărârii de Guvern.

Guvernul va aplica amenzi cuprinse între 1.000 lei la 50.000 lei pentru asigurătorii care depășesc nivelul tarifelor de primă maxime stabilite conform hotărârii de Guvern și care vor practica comisioane de distribuție la un nivel mai mare decât cel stabilit de stat.

Ministerul Finanțelor arată că, în anul 2022, prima medie anualizată RCA a înregistrat o creștere de aproximativ 34% pentru asigurați persoane fizice, respectiv de 45% pentru asigurați persoane juridice, comparativ cu prima medie înregistrată în anul 2021. Pe categorii de vehicule, prima medie RCA a înregistrat în anul 2022 comparativ cu anul 2021 o creștere de 33,4% pentru autoturisme PF, 55,6% pentru autovehicule transport marfa PF, 30,2% pentru autoturisme PJ și 68,5% pentru autovehicule transport marfa PJ.

Comparativ cu semestrul întâi al anului 2021 (perioada anterioară retragerii autorizației de funcționare a Societății de Asigurare-Reasigurare City Insurance SA.), prima medie anualizată RCA a înregistrat în luna februarie 2023 o creștere de 98% pentru asigurați persoane fizice, respectiv de 104% pentru asigurați persoane juridice, dintre care:
• + 92% pentru autoturisme PF
• + 126% pentru autovehicule transport marfa PF
• + 58% pentru autoturisme PJ
• + 146% pentru autovehicule transport marfa PJ.

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.