BREAKING Rata inflației a urcat la 14,5% în luna mai. Gazele s-au scumpit cu 86%, cartofii cu 50%, uleiul cu 44%

bani portofel scumpiri piata

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 14,5% în luna mai a acestui an, de la 13,8% în luna aprilie, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Cele mai mari scumpiri au avut loc la gaze, de 86%, cartofi, de 50%, și ulei, de 44%

Creșterea prețurilor vine în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 17,18%, mărfurile alimentare cu 14,25%, iar serviciile cu 7,47%, față de mai 2021.

„Preţurile de consum în luna mai 2022 comparativ cu luna aprilie 2022 au crescut cu 1,2%. Rata inflaţiei de la începutul anului (mai 2022 comparativ cu decembrie 2021) este 9,2%. Rata anuală a inflaţiei în luna mai 2022 comparativ cu luna mai 2021 este 14,5%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iunie 2021 – mai 2022) faţă de precedentele 12 luni (iunie 2020 – mai 2021) este 8,3”, arată INS, într-un comunicat de presă transmis vineri.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Banca Națională a României se aștepta la o inflație de două cifre abia din al doilea trimestru al acestui an, în contextul în care expirau măsurile de sprijin pentru facturi. Cu toate acestea, scumpirile au fost mai accentuate, astfel că rata inflației a trecut de pragul de două cifre încă din luna martie.

Totodată, România urmează să se confrunte cu scumpiri puternice, de două cifre, și în următorul an. Banca Națională a României (BNR) arăta recent că rata anuală a inflației își va accentua creșterea în perioada următoare și va coborî la niveluri de o cifră doar în semestrul II 2023.

Topul scumpirilor față de mai 2021:

Gaze – 86,71%

Cartofi – 50,93%

Ulei comestibil – 44,14%

Energie electrică, gaze şi încălzire centrală – 41,05%

Ulei, slănină, grăsimi – 40,64%

Combustibili – 38,48%

Mălai – 31,55%

Produse de morărit – 30,73%

Făină – 30,13%

Energie termică – 22,98%

Pâine – 22,51%

Pâine, produse de franzelărie şi specialităţi – 21,37%

Produse de morărit şi panificaţie – 21,13%

Aerian – 20,28%

Legume şi conserve de legume – 19,87%

Produse de franzelărie – 19,46%

Apă, canal, salubritate – 18,67%

Energie electrică – 18,46%

Brânză de oaie (telemea) – 17,65%

Margarină – 17,35%

Zahăr – 16,73%

Ouă – 16,62%

Servicii poştale – 16,54%

Peşte proaspăt – 16,27%

Unt – 15,94%

Carne de pasăre – 13,83%

Lapte şi produse lactate – 13,10%

Cafea – 12,79%

Lapte de vacă – 12,38%

Carne de bovine – 11,39%

Rutier – 10,93%

Restaurante, cafenele, cantine – 9,94%

Zahăr, produse zaharoase şi miere de albine – 9,69%

Auto – abonamente – 9,33%

Transport interurban (alte feluri de transport) – 9,21%

Confecţionat şi reparat îmbrăcăminte şi încălţăminte – 8,68%

Fasole boabe şi alte leguminoase – 8,23%

Vin – 8,13%

Îngrijire medicală – 8,03%

Cărţi, ziare, reviste – 7,51%

Igienă şi cosmetică – 7,43%

Tutun, ţigări – 6,95%

Băuturi alcoolice – 6,93%

Bere – 6,84%

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Hai, repede, baga-ti niste stiri cu HarCov, asa zisu’ aia, asa zisu’ aialalta, repede, resede, sa nu se prinda.

  2. No problem! Suntem solidari cu sua si interesele lor. Huuu la rusnaci! Sa curgă sanctiunile, sa continuie razboiul, slava Zele… heroul planetar! Taci din gura ca e cald.si bine! 8,5 benzina, 5 lei painea, curentul, gazul…. noi suportam!

  3. Senzaional!
    “pas cu pas”
    E o mica eroare dar nu-i nimic fac ei repede ajustarea la 20%!
    Un leu pe litru de benzina aduce scumpiri la raft de 15-25% functie de avaritia comerciantului.
    Si a lanțului de aprovizionare!
    Tot inainte tovarasi cu mallpraxis-ul in economie!
    Economia bazata pe importuri!

  4. Nu i nimic “brei ching”.
    Doar acesta e planul, au vazut ca majoritatea se vaccineaza de frica. Au testat rezistenta populatiei planetei la prostie si au vazut ca merita. Au dat drumul la razboi si drept dovada, populatia tolereaza bine platile la pompa, cele din magazine si utilitati.
    In schimb mafiotii declara profituri uriase.
    In 2016 au iesit in strada si au manifestat, chipurile “ca hotii noaptea”. Acum ne fac pe fata si zi si noapte dar “eroii” care se bateau cu pumnii n piept in Piata Victoriei si in toata tara, acum sunt preocupati sa plece in vacante. Iata adevarata fata a lor. Restul, mai trec pe la biserica, mai pun un acatist, se mai roaga la Dumnezeu, postesc, se duc la slujbe zi-seara-noapte, se spovedesc, impartasesc, fac milostenii in tacere, isi vad de viata lor si a copiilor ca sa i educe dupa Cuvantul lui Hristos si se roaga ptr binele intregii lumi alatuti de cinul monahal.
    Ceilalti…Dumnezeu cu mila !

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.