Ministrul Muncii, Marius Budăi, anunţă, marţi, că se pot cheltui primii bani din PNRR, dar în acelaşi timp continuă eforturile de pentru ajustarea PNRR şi eliminarea prevederilor conform cărora toate pensiile din România să se încadreze în 9,4% din PIB, măsură prevăzută a fi aplicată până în anul 2070, scrie News.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Acum putem cheltui primii bani din PNRR! Am semnat Acordul de Finanţare cu Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), document necesar angajării cheltuielilor din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR)”, transmite Marius Budăi.

Acesta a precizat că Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS) a încheiat deja contracte de consultanţă cu Banca Mondială, care vizează patru reforme prevăzute ca jaloane şi ţinte în PNRR, în valoare de 5,8 milioane de euro.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

„Începând de astăzi, se pot trage bani din PNRR. Economisim 2,5 milioane de euro, bani care rămân la dispoziţia României. În paralel, continuăm eforturile la nivel european pentru ajustarea PNRR şi eliminarea prevederilor conform cărora toate pensiile din România, inclusiv indemnizaţiile, cele de serviciu şi militare de stat să se încadreze în 9,4% din PIB, măsură prevăzută a fi aplicată până în anul 2070”, a mai scris Budăi.

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, marţi, după semnarea acordurilor de finanţare între Ministerul Inverstiţiilor, cu alte şase ministere, că în acest moment a fost iniţiată activitatea prin care ministerele coordonatoare de reforme şi investiţii vor putea depune proiecte şi vor putea accesa banii alocaţi României prin PNRR.

Şeful Executivului a mai afirmat că în acest moment, în bugetul Ministerului Investiţiilor există 110 miliarde de lei, din care 10 miliarde reprezintă credite bugetare, şi aproximativ 100 de miliarde, credite de angajament.