Bulgargaz a vândut o cantitate de 37.600 de MWh de gaze naturale României

gaze, energie, electricitate, gazprom, gazoduct, criza energetica Sursa foto: Facebook / Szijjártó Péter

Ministrul bulgar al Energiei, Alexander Nikolov, a dezminţit duminică acuzaţiile potrivit cărora noua echipă managerială de la furnizorul de gaze Bulgargaz a vândut României o cantitate de 60.000 de MWh de gaze naturale în conformitate cu o serie de tranzacţii convenite anterior, transmite agenția BTA, citată de Agerpres.

Potrivit lui Alexander Nikolov, nu a fost vorba de o singură tranzacţie ci de 18 tranzacţii iar cantitatea totală de gaze vândută a fost de 37.600 de MWh şi nu de 60.000 de MWh. În plus, tranzacţiile nu s-au finalizat “în câteva secunde”, ceea ce ar sugera că ar fi vorba de tranzacţii care au fost convenite anterior, ci pe parcursul unei zile iar toţi cei care au fost interesaţi în cantităţile suplimentare de gaze ale Bulgargaz au fost satisfăcuţi, a spus Nikolov.

“În acest moment concret şi în contextul unei situaţii internaţionale complexe, la reuniunea noastră de la Baku şi chiar înainte de debutul negocierii cu Gazprom Export pentru renegocierea termenilor contractelor pe termen lung, consider că astfel de acuzaţii venite din partea unor foşti miniştri ai Energiei, vicepremieri şi alte persoane politice, nu sunt nimic altceva decât un atac coordonat împotriva intereselor naţionale ale Bulgariei”, a spus Nikolov.

Analize Economedia

criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Atacurile împotriva noii echipe manageriale de la Bulgargaz au venit din partea fostului ministru al Energiei, Rumen Ovcharov, care a atras vineri atenţia opiniei publice asupra tranzacţiilor încheiate de Bulgargaz şi a subliniat că noii manageri ai companiei de stat au acţionat la fel ca şi foştii directori, care au fost înlocuiţi pentru că au urmat interesele companiei în detrimentul interesului public.

Alexander Nikolov a răspuns că Bulgargaz are obligaţia de a menţine o situaţie echilibrată în aprovizionarea cu gaze iar vânzările de gaze pe piaţa liberă nu ar trebuit să fie ceva surprinzător. În plus, tranzacţiile încheiate vineri au fost făcute la “cel mai bun preţ” iar Bulgargaz a făcut un profit de peste 1,5 milioane leva, a adăugat Nikolov.