Parlamentul bulgar a aprobat vineri o serie de modificări legislative conform cărora vânzarea activelor din Bulgaria ale Lukoil, o companie rusească sancţionată săptămâna aceasta de SUA, este condiţionată de obţinerea aprobării Consiliului de Miniştri precum şi a Agenţiei de Stat pentru Securitate Naţională (DANS), transmite agenția de știri EFE, citată de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Măsura, susţinută de 119 dintre cei 191 de deputaţi prezenţi, se va aplica companiilor care au legătură cu Lukoil şi sunt înregistrate în Bulgaria, precum şi tranzacţiilor care implică proprietăţi imobiliare, instalaţii sau echipamente legate de producţia şi depozitarea petrolului.

Concret, Agenţia de Stat pentru Securitate Naţională (DANS) trebuie să efectueze un studiu preliminar şi să emită un aviz scris înainte de orice tranzacţie care implică vânzarea de acţiuni sau capital, printre altele, la societatea Lukoil Neftochim Burgas, proprietarul celei mai mari rafinării din Bulgaria.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Tranzacţiile fără autorizaţie guvernamentală vor fi considerate nule.

Lukoil Neftochim Burgas este cea mai mare rafinărie din Balcani şi aprovizionează aproape toată piaţa bulgară. Din 2024, compania a încetat să importe ţiţei rusesc, în urma unei decizii parlamentare, şi se aprovizionează în schimb cu petrol din alte ţări.

Premierul Rosen Jeliazkov a convocat vineri o reuniune de urgenţă în urma sancţiunilor impuse de Statele Unite asupra companiilor petroliere ruseşti Rosneft şi Lukoil. La reuniune au participat miniştrii de Interne, Afacerilor Externe, Energie, Finanţe, Economie şi Justiţie, alături de şefii instituţiilor de securitate naţională.

“Cetăţenii bulgari pot să fie liniştiţi, combustibilul lor este garantat. Prin urmare, aceste cantităţi sunt garantate de stat până la sfârşitul anului”, a declarat ministrul Energiei, Zhecho Stankov, după întâlnire.

Premierul Jeliazkov a dat deja asigurări că producţia şi furnizarea de produse petroliere “nu vor fi afectate”, deoarece rafinăria Lukoil de la Burgas nu funcţionează cu ţiţei rusesc, deşi a avertizat asupra posibilelor dificultăţi în tranzacţiile financiare şi utilizarea sistemului SWIFT din cauza proprietăţii ruseşti a companiei.

În Bulgaria, Lukoil controlează rafinăria de la Burgas, cu o capacitate de 190.000 de barili pe zi, o reţea de peste 200 de benzinării şi depozite de combustibili.