Călin Georgescu spune că „nu avem nicio bancă românească” / Două bănci din top trei au capital majoritar românesc

insolventa banca faliment bursa actiuni sursa foto: Pexels

Candidatul pro-rus la alegerile prezidențiale Călin Georgescu afirmă că „nu avem nicio bancă românească”. Afirmația sa este greșită. De exemplu, două bănci din top trei instituții financiare din România au capital majoritar românesc: Banca Transilvania, bancă privată, și CEC Bank, bancă de stat, iar capitalul bancar românesc chiar a prins avânt în ultimii ani pe măsură ce instituțiile locale s-au consolidat atât organic, cât și prin achiziții.

„Marea problemă este piața. Noi nu avem piață liberă. Este piața de monopol care a fost prinsă de marile corporații în mână și care dețin controlul total, așa cum dețin băncile. Dacă băncile astăzi străine din România pleacă, uitați, noi suntem în această emisiune. Ele pleacă mâine țară dă faliment pe loc, pentru că nu avem nicio bancă românească”, a declarat Georgescu.

Realitatea arată complet diferit de cum o ilustrează suveranistul Călin Georgescu: există 3 bănci mari cu capital majoritar românesc în România, iar două dintre acestea sunt chiar în top trei, și câteva bănci mici.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Locul 1 în topul băncilor din România îl ocupă Banca Transilvania, bancă fondată la Cluj-Napoca care are în continuare capital majoritar românesc. Acțiunile sale se tranzacționează pe bursă și orice român poate investi în această bancă. BT a crescut puternic în ultimii ani, după ce a cumpărat alte bănci cu capital străin, precum tranzacția recentă prin care a achiziționat banca ungară OTP Bank.

CEC Bank, bancă românească, cu capital autohton, majoritar de stat, se regăsește pe locul 3 în topul băncilor din România. CEC a înregistrat chiar cea mai dinamică creștere dintre bănci în 2024, la nivel de active.

Cea de-a treia bancă cu capital majoritar românesc este Exim Banca Românească, care de asemenea a crescut atât organic, cât și prin achiziții, după ce EximBank a cumpărat Banca Românească.

De asemenea, bancă cu capital românesc este și Salt Bank, lansată în acest an, ce Banca Transilvania a cumpărat Idea Bank în 2021, moment în care instituția financiară a început un întreg proces de reconfigurare.

În plus, o bancă cu capital autohton este acum și Porsche Bank, care a fost achiziționată de omul de afaceri Dan Ostahie, care controlează retailerul de electro-IT Altex.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.