Cancelarul german Scholz critică ”atacul” UniCredit asupra Commerzbank, întărind opoziţia faţă de o preluare / Semn de ostilitate tot mai mare față de banca italiana

olaf scholz, germania, cancelar german, berlin, bruxelles, consiliul european Sursa foto: European Council

Cancelarul german Olaf Scholz a calificat drept ”un atac neprietenos” o iniţiativă a UniCredit de a deveni cel mai mare investitor al băncii Commerzbank, cu un potenţial pachet de acţiuni de 21%, reacţia sa fiind un semn de ostilitate tot mai mare faţă de banca italiană, transmite Reuters, transmite News.ro.

Furia autorităţilor germane faţă de UniCredit, care foloseşte instrumente derivate pentru a-şi mări de peste două ori participaţia la banca germană, înainte de a primi aprobarea autorităţilor de reglementare, exercită presiuni asupra supraveghetorilor de la Banca Centrală Europeană, conduşi de germana Claudia Buch.

”Atacuri neprietenoase, preluări ostile nu sunt un lucru bun pentru bănci şi de aceea guvernul german s-a poziţionat în mod clar în această direcţie”, a spus Scholz în marginea unui eveniment de la New York.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Cuvintele sale au făcut ca acţiunile Commerzbank să scadă cu 5,7%, deoarece investitorii au reevaluat şansele unei preluari complete.

Acţiunile UniCredit au scăzut cu 3%.

Încercarea îndrăzneaţă a CEO-ului UniCredit, Andrea Orcel, de a construi cea mai mare bancă din Europa a devenit un test al hotărârii blocului de a depăşi graniţele naţionale pentru a păstra relevanţa globală.

Vineri, agenţia financiară a Germaniei a declarat că nu va mai vinde acţiuni Commerzbank deocamdată, strategia băncii fiind ”orientată spre independenţă”.

Recunoscând participaţia UniCredit, Commerzbank a spus că ”va examina întotdeauna opţiunile strategice în mod responsabil, în interesul părţilor interesate”.

Acţiunile băncii germane au câştigat mai mult de o cincime de când UniCredit a dezvăluit că deţine un pachet de 9%, ceea ce a făcut-o cel mai mare investitor privat după statul german.

Commerzbank valorează aproximativ o treime din valoarea de piaţă a UniCredit, de peste 60 de miliarde de euro.

”Situaţia a luat o întorsătură neaşteptată, deoarece piaţa se aştepta la o cronologie lentă şi la nicio acţiune pe termen scurt, precum şi la… o dezvoltare prietenoasă””, au spus analiştii Citi.

OPOZIŢIA SINDICALĂ

Sindicatul german Verdi s-a opus şi a promis că ”va lupta cu toate mijloacele pentru independenţă”.

Stefan Wittmann, membru al Consiliului de Supraveghere al Commerzbank, a considerat că este un ”act complet nepotrivit, agresiv” şi a spus că banca se aşteaptă ca guvernul să combată orice înţelegere.

Politicienii şi sindicatele au avertizat că o fuziune ar putea duce la pierderi masive de locuri de muncă şi ar putea înăbuşi creditarea întreprinderilor mici şi mijlocii.

Commerzbank, cu peste 25.000 de clienţi de afaceri, aproape o treime din plăţile din comerţul exterior german şi peste 42.000 de angajaţi, este un pivot al economiei germane.

Banca italiană a apărat meritele combinării Commerzbank cu afacerile germane ale UniCredit, care sunt mai suple şi mai profitabile decât cele ale Commerzbank.

”UniCredit consideră că există o valoare substanţială care poate fi deblocată în cadrul Commerzbank, fie de sine stătătoare, fie în cadrul UniCredit, în beneficiul Germaniei şi al părţilor interesate mai largi ale băncii”, se arată într-un comunicat.

Ministrul de Externe al Italiei, Antonio Tajani, a salutat decizia UniCredit.

”A fi pro-european doar în cuvinte lasă de dorit”, a spus Tajani.

Orcel a luat deja prin surprindere guvernul german atunci când şi-a depăşit rivalii într-o licitaţie pentru cumpărarea a 4,5% din Commerzbank de la stat ,în această lună, după ce a acumulat deja o participaţie similară pe piaţă.

Escaladarea vine într-un moment de tulburări politice în Germania, unde cele trei partide politice care guvernează ţara se ciocnesc frecvent şi continuă să piardă teren în faţa partidului ultra conservator Alternativa pentru Germania.

Această dezordine ar putea face mai dificil pentru guvern să dea un răspuns puternic la avansul nedorit al Italiei.

”UniCredit are acum o poziţie de pornire mai bună cu acest pachet mare de acţiuni… Creează un anumit impuls, în timp ce Berlinul încă se gândeşte la cum să-l privească”, a declarat Michael Grote, profesor de finanţe corporative la Frankfurt School of Finance & Management.

Orcel, un bancher de investiţii vedetă care a conceput unele dintre cele mai mari fuziuni bancare din Europa în ultimele decenii, a spus că nu ar fi făcut mutarea dacă ar fi fost nepoftit, adăugând că a avut întâlniri în timpul verii în Germania.

Statul german păstrează 12% din acţiunile Commerzbank.

UniCredit, care în 2005 a cumpărat banca bavareză HVB, a vizat în mod repetat Commerzbank în ultimele două decenii.

Banca a spus că a solicitat să-şi majoreze participaţia Commerzbank la 29,9%. Între timp, a încheiat luni contracte derivate pentru a achiziţiona încă 11,5% din bancă.

Banca Centrală Europeană trebuie să aprobe deţinerea de acţiuni într-o bancă care depăşeşte pragurile stabilite la 10%, 20%, 30% şi aşa mai departe.

Conform legilor corporative germane, o proprietate de 30% declanşează o ofertă de cumpărare obligatorie.

UniCredit ar intra în posesia acţiunilor Commerzbank legate de instrumentele derivate doar dacă ar obţine aprobarea BCE.

BCE are termen până la 60 de zile, care pot fi prelungite la 90, pentru a se pronunţa.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: