Cât de dependent e comerțul Uniunii Europene și cel al României de Rusia?

gazprom, gaze, nord stream 2, gazoduct, rusia, energie, furnizor sursa foto: Facebook/ Gazprom

În ceea ce privește ponderea Rusiei în comerțul exterior al țărilor din Uniunea Europeană, datele valabile la nivelul anului 2019 arată că Malta, Letonia și Finlanda sunt țările care importă semnificativ, în vreme ce pentru exporturi, ponderea Rusiei e ridicată în Lituania, Letonia și Estonia. Datele au fost publicate într-un grafic de către echipa Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) a UBB din Cluj, care derulează proiectul de cercetare COVID-19: Romanian Economic Impact Monitor.

Ce semnificație poate avea conflictul actual din perspectiva comerțului exterior al țărilor UE? “Rusia are cea mai mare pondere în comerțul exterior în cazul țărilor baltice, respectiv Finlanda și Malta, iar cele mai slabe relații comerciale sunt cu Luxemburg, Austria și Irlanda. România se află aproximativ la mijlocul clasamentului UE“, sintetizează reprezentanții FSEGA. În cazul importului, procentul este de 3,5%, dar la indicatorul export procentul scade cam la jumătate, fiind de 1,6%.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

 

În afară de relațiile comerciale directe, conflictul lansat de Rusia va avea o serie de alte efecte în economia regiunii.

“România, având expunere destul de limitată a comerțului exterior față de Ucraina și Rusia, în această arie nu va fi afectată semnificativ de război. Pot apărea însă alți factori de risc cu efect indirect: accelerarea inflației datorită scumpirii barilului de petrol, aversiune mai mare a investitorilor străini față de riscul geopolitic din regiune, randamente mai mari ale obligațiunilor românești, ceea ce înseamnă un serviciu al datoriei externe în creștere”, detaliază, pentru Economedia, Nagy Bálint Zsolt, conferențiar la UBB FSEGA, membru al echipei de cercetare.

Afaceri de miliarde ale rușilor în România

Datele Ambasadei României în Federația Rusă arată că, la data de 30 aprilie 2021, volumul total al schimburilor comerciale ale României cu Federația Rusă erau de 1,35 de miliarde de dolari, cu exporturi de 401.400 milioane de dolari și o cifră a importurilor de peste două ori mai mare: 948.964 milioane de dolari. Față de aceeași  perioadă a anului trecut, volumul schimburilor comerciale totale a crescut cu 22.05%, din care exportul a crescut cu 38.28%, iar importul a crescut cu 16.28%.

La finalul anului trecut, Rusia se afla pe locul 42 în clasamentul pe ţări de rezidenţă a investitorilor în societăţi cu participare străină la capitalul social – cu 600 de societăți (abia 0,25% din total) și capital social subscris de 37,34 de milioane de euro, arată datele Oficiului Național al Registrului Comerțului.

Aceste date reprezintă, însă, doar o parte a relațiilor economice România- Rusia, după cum subliniază o analiză publicată de Europa Liberă. Investitorii ruși vin în România în special prin intermediari sau apelând la firme subsidiare din țări europene cu un regim fiscal mai relaxat – Olanda, Cipru, sau cu care au parteneriate de tradiție – Germania, Italia, iar alteori apelează direct la paradisuri fiscale offshore, notează analiza. Spre exemplu, cele mai mari investiții rusești în România – Lukoil și ALRO, acționează prin companii înregistrate în Olanda.

Economia României are diverse sectoare influențate oficial de afacerile rusești, în special din industria petrolieră și a metalurgiei aluminiului, arată o analiză Economedia. Conform unui clasament realizat de platforma Confidas, Lukoil și rafinăria Petrotel-Lukoil, Alro, TMK-ARTROM Slatina, NIS petrol, Gazpromneft Marine Bunker Balkan, Lukoil Lubricants East Europe, Cerva, XM Textiles și Standart Park sunt primele 10 companii din România cu acționariat rusesc după cifra de afaceri.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: