Sursa foto: Pixabay
The Economist a consultat cercetători bibliofili de date pentru a vă oferi răspunsul la întrebarea „Cât timp ți-ar lua să citești cele mai bune cărți din toate timpurile?”
„Condiția prealabilă pentru a citi cărți bune este să nu le citești pe cele proaste: pentru că viața este scurtă”, scria Arthur Schopenhauer, un filosof german din secolul al XIX-lea. Oamenii trăiesc mai mult decât pe vremea lui Schopenhauer, dar numărul de cărți a crescut cu mult mai mult. Prin urmare, dictonul său ar trebui să aibă și mai multă greutate acum decât a avut atunci.
Când a emis-o, celebrul filosof pesimist a fost neobișnuit de optimist. El credea că cititorii pot discerne în mod fiabil ce cărți merită timpul lor și care nu. Această încredere a dispărut. Ideea unui canon literar a fost atacată. Criticii și-au pierdut influența culturală. Numărul ziarelor cu secțiuni de recenzii de carte a scăzut. În zilele noastre, se pare că fiecare are propriul canon personal.
Și totuși, nevoia de selecție persistă, atât de mult încât recomandările de carte par să fie aproape la fel de populare ca și cărțile pe care le sugerează. Influencerii de pe BookTok, un colț cu cărți al TikTok, au înlocuit „judecătorii” acreditați de altădată. Mii de cititori evaluează și recenzează cărți pe Goodreads, un site cu zeci de milioane de membri. Rebind, o aplicație care se află în prezent într-o versiune de testare, va permite cititorilor de cărți clasice să folosească inteligența artificială pentru a chestiona experți cu privire la texte.
Cu toate acestea, numărul de texte pe care li se spune oamenilor că ar trebui să le citească pare copleșitor. O modalitate de tăiere este de a vedea unde se suprapun listele cu cele mai bune cărți, pe baza teoriei conform căreia cărțile care apar cel mai des trebuie să merite cu adevărat. Este ceea ce a făcut un site web numit thegreatestbooks.org. Creatorul acestuia, Shane Sherman, un programator de calculatoare din Texas, a folosit peste 300 de liste pentru a obține o „listă de liste”, pe care o numește, nu foarte serios, „cele mai bune cărți din toate timpurile”. Acesta are mai mult de 10.000 de cărți, clasate în funcție de cât de des apar pe listele constitutive.
România ocupă ultimul loc în UE la lectură, doar 29,5% dintre persoane au citit cărți în cele 12 luni anterioare unui sondaj Eurostat. Un cititor tipic citește în medie 11 cărți pe an, astfel că ar avea nevoie, prin urmare, de puțin peste 45 de ani pentru a parcurge această listă de 500 de lecturi obligatorii. Pentru a ajuta cititorii să își petreacă timpul cu înțelepciune, The Economist a inclus aproximativ cât timp ar fi necesar pentru a citi fiecare carte de pe această listă de liste, folosind estimările furnizate de Harry Tong, cofondatorul motorului de căutare howlongtoread.com. (El folosește lungimea unei cărți audio pentru a calcula aproximativ cât timp ar fi necesar pentru a o citi în liniște). Oamenii citesc la viteze diferite, iar unele cărți sunt mai lente decât altele: un club de lectură a avut nevoie de 28 de ani pentru a citi „Finnegans Wake” de James Joyce (locul 325), o carte pe care o puteți termina în 12 ore, conform datelor The Economist.
Cartea aflată pe primul loc pe lista lui Sherman la 1 iulie a fost „O sută de ani de singurătate”, o lucrare de pionierat în realismul magic. Tong estimează că citirea cărții ar trebui să dureze doar șapte ore și 40 de minute „de singurătate”. Al doilea clasat, „Marele Gatsby”, un roman subțire din America epocii jazzului, ar trebui să dureze doar două ore și 51 de minute. Dar numărul trei, „Ulise” al lui Joyce, publicat cam în aceeași perioadă, necesită un angajament de aproape 15 ore. Dacă petreceți 15 minute pe zi citind, așa cum face un cititor mediu, veți avea nevoie de două luni, ceea ce pare o cerință îndrăzneață pentru o carte a cărei acțiune are loc într-o singură zi. „Where The Wild Things Are” se citește într-un minut, dacă nu vă opriți asupra ilustrațiilor încântătoare. Cititorii nerăbdători pot fi ușurați să afle că nu există nicio corelație între lungime și măreție.
Prin natura sa, o listă de liste reflectă un consens cultural. Dacă este așa, cultura face niște alegeri ciudate. Cea mai bine clasată carte care nu este un roman este „Divina Comedie” a lui Dante Alighieri, un poem din secolul al XIV-lea despre călătoria autorului prin iad, purgatoriu și paradis. Ea apare pe locul 27. Biblia, de „autor necunoscut”, este pe locul al 34-lea. „Hamlet”, prima dintre cele șase intrări ale lui Shakespeare, este numărul 83. „First Folio”, un compendiu al pieselor sale, ocupă locul 126.
Cele mai multe „cele mai bune cărți” au fost scrise inițial în engleză și sunt de la începutul secolului XX. Iar busola literară punctează aproape spre vest. După „O sută de ani de singurătate” (a cărei acțiune se petrece într-o țară care seamănă cu Columbia, locul de naștere al autorului său), nu mai apare nimic, atât a cărui acțiune se petrece în și cu un autor stabilit în sudul global, până la „Things Fall Apart”, un roman istoric a cărui acțiune se petrece în Nigeria, la numărul 50.
Dincolo de Biblie, prima carte de non-ficțiune care apare, pe locul 60, este „Jurnalul unei tinere fete” de Anne Frank, care s-a ascuns de naziști în Amsterdam, dar a fost descoperită și ucisă la Bergen-Belsen în 1945. Printre cele mai bune cărți, popularitatea poate trage la rang de profunzime. „Harry Potter și Piatra Filozofală” ocupă locul 134, cu opt poziții mai sus decât «Republica» de Platon, filosoful grec canonic. Schopenhauer, din păcate, nu figurează în top 500.
Deși Sherman se ocupă în principal cu statisticile, el face, de asemenea, o monitorizare de modă veche, în principal prin modificarea ponderii listelor din baza sa de date. (El actualizează atât ponderile, cât și clasamentele, pe măsură ce apar noi liste.) Ajustările sale par rezonabile. De exemplu, el scade puncte din listele care utilizează numai cărți publicate pe perioade scurte de timp. Listele care se bazează prea mult pe neexperți și pe cele dintr-o singură regiune pierd, de asemenea, puncte. Pe lângă cele mai bune cărți din toate timpurile, Sherman a venit cu un „canon literar global” mai pretențios, care limitează fiecare țară la trei cărți și literatura imaginativă la 80% din intrări (puteți varia unele dintre aceste ponderi pe site-ul său).
Cu toate acestea, cititorii dornici de autodepășire, precum și de divertisment, ar putea tânji după senzația îmbucurătoare de prescriptivitate din secolul al XIX-lea, de tipul celei pe care ar fi putut-o obține din „cele mai bune o sută de cărți” ale lui Sir John Lubbock, a cărei versiune a fost publicată în 1887. Spiritul lui Lubbock, descris de un jurnalist drept „nașul” listelor cu cele mai bune cărți, trăiește în programele cursurilor de „great books” din unele universități. Homer, Virgil și Sfântul Augustin apar pe lista lui Lubbock și printre lecturile recente pentru Literature Humanities, un curs pe care bobocii de la Columbia College sunt obligați să îl urmeze.
Pentru Schopenhauer, evitarea a ceea ce este popular era o parte importantă a lecturii înțelepte: „Ar trebui să vă amintiți că cel care scrie pentru proști găsește întotdeauna un public numeros”. Acest lucru este probabil prea dogmatic pentru generația BookTok. Dar sfatul mai temperat al lui C.S. Lewis, un cercetător al literaturii și autor al seriei pentru copii „Cronicile din Narnia”, merită luat în seamă: „Este o regulă bună, după ce citești o carte nouă, să nu-ți permiți niciodată o altă carte nouă până când nu ai citit una veche între timp”. Iar dacă citiți în principal cărți incluse în lista celor mai bune cărți din toate timpurile, șansele sunt să fie timp bine petrecut.