Sursa foto: Twitter/Taylor Swift
Trecerea industriei muzicale de la produs la performanță prefigurează o evoluție generalizată către active necorporale, scrie Andy Haldane, fost economist șef al Băncii Angliei și actual director executiv al Royal Society of Arts, într-un editorial publicat în Financial Times.
Vara aceasta a fost marcată de două mari turnee muzicale. Turneul Eras al lui Taylor Swift, care s-a întins pe cinci continente, și anunțul turneului de reunire Oasis de anul viitor din Regatul Unit. Pentru majoritatea fanilor, experiența primului eveniment a fost dincolo de cele mai nebunești vise ale lor. Cel de-al doilea i-a făcut pe mulți să privească în urmă cu furie. Ambele oferă o fereastră fascinantă către economiile și economia zilelor noastre.
Contribuția muzicii la economia globală, la nivel global, pare destul de plictisitoare. Chiar și în SUA și Marea Britanie, cei mai mari doi exportatori de muzică din lume, ponderea sa în venitul național este mai mică de 1%. Aceasta a crescut, puțin câte puțin, începând cu anii 1970. Dar cifrele agregate maschează schimbări bruște în compoziția contribuției muzicii.
Cu o generație în urmă, vânzările de albume reprezentau cea mai mare parte din contribuția muzicii, turneele fiind doar un mijloc de comercializare a operei unui artist. Astăzi, turneele sunt capul de afiș, reprezentând aproximativ trei sferturi din contribuția muzicii la PIB și cea mai mare parte a veniturilor artiștilor. Turneele aduc acum mai mulți bani decât vânzările de albume și decât descărcările, turneul Oasis stimulând relansarea albumului Definitely Maybe din 1994 și o creștere în streaming și descărcări.
Această schimbare, de la produs la performanță, a fost prezisă în urmă cu peste 20 de ani de David Bowie, care a fost mai cunoscut ca muzician decât ca teoretician economic. Regretatul economist de la Princeton Alan Krueger a numit-o „teoria Bowie” în cartea sa Rockonomics. Puterea lui David Bowie a crescut până în punctul în care a existat un efect identificabil al „Turneului Eras” asupra PIB-ului într-o serie de țări mai mici în care Taylor Swift a susținut un turneu anul acesta, inclusiv Singapore și Suedia.
Evoluția către active intangibile a contribuit, de asemenea, la un dezechilibru supersonic al veniturilor, care favorizează un set din ce în ce mai concentrat de „superstaruri” precum Swift și familia Gallagher. Apariția unei industrii muzicale din ce în ce mai intangibile și inegale prefigurează tendințe identice în întreaga economie. Efectul Bowie este acum una dintre cele mai puternice forțe economice și sociale, precum și muzicale, de pe planetă.
Biletele pentru cele două turnee au fost, de asemenea, o sursă de dispută, cu mii de fani Oasis respinși, expulzați sau, pentru cei norocoși, „jefuiți” la casa de bilete online. Este ciudat să fi greșit atât de mult cu acest sistem. Marea Britanie are mii de ani de experiență în domeniul licitațiilor de bilete. Proiectarea optimă a acestora a fost studiată pe larg de o serie de laureați ai Premiului Nobel pentru economie, precum William Vickrey și Paul Milgrom.
Cea mai bună concepție a unei licitații depinde, de obicei, de modul în care sunt puse în balanță considerentele legate de eficiență și echitate. În general, tarifarea dinamică a biletelor tinde să se descurce bine în ceea ce privește primul criteriu, dar prost în ceea ce privește al doilea. Ceea ce deosebește licitația Oasis este faptul că pare să nu fi fost nici eficientă, nici echitabilă. Se pare că echipa de management a formației nu i-a familiarizat pe Liam și Noel cu lucrările lui Vickrey și Milgrom.
De asemenea, nu au studiat nici planul de joc al celei mai puțin celebre teoreticiene americane a licitațiilor, Taylor Swift. Planul său general de vânzare a biletelor a utilizat principii inovatoare precum verificarea fanilor, fidelizarea biletelor și vânzările etapizate – toate acestea reducând riscul de vânzare la suprapreț. Această „vânzare lentă de bilete” a însemnat că utilizarea de către Swift a prețurilor dinamice a aruncat o umbră mai mică asupra bazei sale de fani.
Un ultim mod în care muzica influențează economia este impactul său asupra stării noastre de spirit. Economiștii nu sunt foarte buni în abordarea emoțiilor, ascunzându-se adesea în spatele ficțiunii convenabile a comportamentului rațional. Dar cuvintele, muzica și poveștile au modelat întotdeauna viața umană. În ultimul timp, lucrările laureaților premiului Nobel George Akerlof și Robert Shiller privind „economia narativă” au trezit la realitate acest fapt.
Cercetările lor arată că, în special în perioadele de incertitudine și de cotitură economică, o mare parte din variațiile activității economice pot fi explicate mai degrabă prin sentimente decât prin elemente fundamentale. Poveștile modelează cheltuielile. Gradul de optimism sau pesimism exprimat în cuvintele folosite în cântece și cărți poate fi un bun predictor al activității economice. Muzica este o oglindă a cheltuielilor noastre, precum și a sufletelor noastre.
Pentru mai multe dovezi, nu trebuie să ne uităm mai departe la experiențele contrastante ale celor mai recente două guverne laburiste. Tony Blair a ajuns la putere în 1997, pe melodia imnului „Things Can Only Get Better” de D:Ream. Unul dintre primele momente semnate de prim-ministru a fost primirea fratelui Gallagher în Downing Street. Acest lucru a contribuit la formarea unei narațiuni naționale. Britannia a fost cool și creșterea a înflorit.
Cu toate acestea, în această vară, D:Ream a refuzat permisiunea oricărui partid politic de a folosi melodia sa în timpul alegerilor din Regatul Unit – un semn de rău augur pentru ceea ce va urma. După o introducere optimistă, prim-ministrul Sir Keir Starmer a ținut un discurs funebru în Downing Street acum câteva săptămâni. La fel de bine s-ar fi putut intitula „Lucrurile se pot înrăutăți”. Cancelarul a asigurat un backing vocals sumbru. Starea de spirit națională este acum mai degrabă rece decât rece. Orice speranță de a avea o poveste optimistă se îndepărtează.
În bugetul de luna viitoare, cancelarul are ocazia să schimbe tonul. Pentru ca investitorii din Regatul Unit să se întoarcă pe ringul de dans, în maniera în care viceprim-ministrul Angela Rayner se dezlănțuie în Ibiza sau în mișcările de dans devenite iconice ale candidatei la președinție Kamala Harris, sunt necesare versuri optimiste și melodii mai antrenante. Acest lucru ar ridica moralul și cheltuielile. Unii ar putea spune că politicienii, la fel ca economiștii, mai au încă multe de învățat despre ritmul economiilor moderne.