Ce salarii au șefii de la Consiliul Legislativ? Președintele instituției, Florin Iordache, fostul ministru al Justiției în guvernul Grindeanu și susținătorul OUG 13, a primit 2.500 euro pe lună în 2022

Florin Iordache, Consiliul Legislativ Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Consiliul Legislativ se numără printre instituțiile controlate de Parlament, unde șefii Consiliului Legislativ primesc salarii de mii de euro. Consiliul Legislativ este condus de Florin Iordache, fost deputat PSD și fost ministru al Justiției în guvernul Grindeanu, din perioada Dragnea, cunoscut pentru că a semnat celebra ordonanță 13 care instituia un prag de 250.000 de lei de la care abuzul în serviciu devine infracțiune.

Florin Iordache a încasat de la Consiliul Legislativ un salariu anual de 153.312, adică 12.776 lei pe lună (peste 2.500 de euro), la fel ca salariul încasat în 2021, potrivit declarației de avere. 

Iordache deține o casă de locuit în județul Ilfov, localitatea Bragadiru, de 238 metri pătrați, un teren intravilan în aceeași zonă de 450 metri pătrați. Acesta mai deține două mașini Volkswagen Golf 1200, din 2013, și o Toyota C HR din 2010.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Acesta deține titluri de stat, împreună cu soția, în valoare de 97.500 euro. Iordache mai deține patru conturi bancare, cel mai mare având un sold de 254.000 de lei.

Mariana Moț, președintele Consiliului Legislativ, a încasat anul trecut un salariu de 116.808 lei, adică 9.734 lei pe lună (aproape 2.000 euro), la fel ca în 2021. Aceasta a mai încasat anul trecut un salariu de la Curtea de Apel Craiova de 46.936 lei, la care se adaugă și o pensie de 294.173 lei, în creștere față de 2021, când a primit o pensie de 272.942 lei. 

În declarația de avere Mariana Moț deține o casă de locuit în Olt de 158 metri pătrați, un cont bancar de 120.026 lei, două depozite bancar în valoare de 75. 000de euro și 125. 000 lei și titluri de stat în valoare de 497.736 lei.

Toni Greblă, președintele secției de Drept Privat, care a fost în 2022 prefect al Bucureștiului, a încasat venituri de la Consiliul Legislativ de 116.808 lei, același salariu ca în 2021. Acesta a mai primit o indemnizație de 47.150 lei de la Senat anul trecut, la care se adaugă o indemnizație de 272.000 lei pe legea 341/2004 și indemnizație pe lege specială de 12.300 lei.

Greblă deține două terenuri intravilan de 700 metri pătrați și 510 metri pătrați în județul Gorj, localitatea Târgu Jiu, două case de locuit de 180 metri pătrați și 140 metri pătrați în județul Gorj, localitatea Târgu Jiu, precum și două mașini: un Peugeot din 2003 și un Mercedes GLC din 2018.

George Edward Dircă, președintele Consiliului Legislativ  secția de evidență oficială a legislației și documentare a încasat un salariu de 116.808 de lei în 2022, la fel ca în 2021. Dircă a rambursat anul trecut un împrumut de 15.000 lei. Acesta deține bunuri ceasuri și bijuterii în valoare de 7.000 euro, respectiv 3.000 euro. Acesta mai deține cinci conturi bancare, cel mai mare având un sold de 72.307 de lei.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Muuuulți bani pentru obosiții aștia!😵
    Ar trebui trasferată fantoma asta de C. L. ca o sectie la Curtea de Conturi!
    Sau la CCR!
    Prin fuziune se reduc si salariile fabuloase pentru ca fac Nimic!☹

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.