Cehia vrea să construiască patru reactoare nucleare în loc de unul singur pentru a reduce costurile

reactor nuclear, Last Energy Sursă foto: Last Energy

Guvernul ceh a anunţat miercuri că intenţionează să construiască până la patru noi reactoare nucleare, în loc de unul singur conform planurilor iniţiale, în condiţiile în care Cehia vrea să devină mai independentă energetic şi să elimine dependenţa de combustibili fosili, transmite AP, citat de Agerpres.

Premierul Petr Fiala a precizat că decizia de a construi mai multe reactoare nucleare ar putea reduce preţul plătit pentru fiecare reactor cu până la 25%. Orizontul de timp şi locaţia unde vor fi amplasate viitoarele reactoare nu au fost încă stabilite.

Iniţial, trei companii, grupul american Westinghouse, grupul francez EDF şi cel sud-coreean KHNP, au depus oferte pentru a construi un nou reactor la actuala centrală nucleară de la Dukovany. Noul reactor ar urma să devină operaţional până în 2036. În cadrul ofertelor lor, cele trei companii au venit şi cu propuneri nesolicitate pentru a construi alte trei reactoare.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Într-un anunţ suprinzător, guvernul de la Praga a informat că oferta grupului american Westinghouse nu a îndeplinit cerinţele licitaţiei şi doar EDF şi KHNP au fost rugate să depună oferte noi îmbunătăţite în cursul lunii aprilie.

Ministrul ceh al Industriei şi Comerţului, Jozef Sikela a spus că procedura de evaluare a ofertelor îmbunătăţite ar trebui să se finalizeze până în luna mai.

Cehia se bazează deja pe şase reactoare nucleare care sunt responsabile pentru mai mult de o treime din producţia de electricitate. Pe lângă cele patru reactoare de la Dukovany, grupul public de utilităţi CEZ operează ale două reactoare la centrala de la Temelin.

Spre deosebire de ţările vecine Austria şi Germania, Cehia vrea să extindă ponderea energiei nucleare şi a surselor regenerabile, după ce a luat decizia că va elimina cărbunele din producţia de electricitate până în 2033 pentru a reduce emisiile de carbon.

Premierul Petr Fiala a precizat că energia nucleară “este crucială pentru asigurarea unei cantităţi suficiente de electricitate la preţuri rezonabile”.

Alte două state din Europa Centrală, Slovacia şi Ungaria, au şi ele planuri pentru a creşte producţia de energie nucleară. O altă ţară vecină, Polonia a selectat grupul american Westinghouse pentru a-i construi prima sa centrală nucleară în cadrul eforturilor autorităţilor de la Varşovia de a utiliza mai puţin cărbune şi a dobândi o mai mare independenţă energetică.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.