Cel mai mare fond suveran din lume, al Norvegiei, investeşte 740 de milioane de dolari în domeniul imobiliar din celebrul cartier londonez Covent Garden

Londra Sursa foto: Pexels

Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare de acest tip la nivel global, cu active de 1,8 trilioane de dolari, a anunţat joi că a ajuns la un acord pentru achiziţionarea unui sfert dintr-un portofoliu imobiliar în celebrul cartier Covent Garden din Londra, consolidându-şi astfel poziţia pe piaţa premium de real estate din capitala britanică, transmite CNBC, transmite News.ro.

Într-un nou parteneriat, Norges Bank Investment Management (NBIM), administratorul fondului, a declarat că va plăti 570 de milioane de lire sterline (739 de milioane de dolari) pentru o participaţie de 25% în portofoliul imobiliar al dezvoltatorului britanic Shaftesbury Capital. Întregul portofoliu este evaluat la 2,7 miliarde de lire sterline.

NBIM a precizat că portofoliul cuprinde 1,5 milioane de metri pătraţi de proprietăţi, utilizate predominant pentru retail şi agrement, situate în cartierele londoneze Covent Garden şi Seven Dials.

Analize Economedia

criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic

Acţiunile Shaftesbury Capital, listate la bursa din Londra, au crescut cu aproape 16% la deschiderea pieţei, înainte de a pierde din avans. La închidere, acţiunile erau în creştere cu circa 6%.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Această investiţie subliniază încrederea noastră în forţa pieţei imobiliare din Londra, portofoliul achiziţionat completând celelalte investiţii de înaltă calitate din West End,” a declarat Jayesh Patel, directorul pentru real estate din Marea Britanie al NBIM.

Această achiziţie vine după o investiţie de 306 milioane de lire sterline făcută de fondul suveran norvegian în ianuarie, când a cumpărat 25% din proprietăţile ducelui de Westminster, în cadrul moşiei Grosvenor, într-o tranzacţie care a evaluat portofoliul la 1,2 miliarde de lire sterline. Aceasta a fost cea mai mare vânzare de active către investitori externi din istoria domeniului Grosvenor din Mayfair.

Prin aceste două tranzacţii, fondul suveran norvegian a investit în total 876 de milioane de lire sterline pe piaţa imobiliară din Londra în 2024.

Tot joi, NBIM a anunţat că a convenit achiziţionarea unui pachet de 40% în AXA Lifestyle Housing – un operator de locuinţe pentru studenţi şi spaţii de co-living din Spania şi Franţa, într-o tranzacţie evaluată la 240 de milioane de euro.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.