CFR Călători transmite că operatorul feroviar nu are nici anul acesta material rulant la nivelul cererii pe programul Trenurile Soarelui, întrucât a mizat pe cele 12 rame noi pe care Alstom trebuia să le livreze şi care nu au venit, însă ”salvarea” vine de la PNRR, prin care a reuşit să modernizeze aproape 20 de vagoane şi opt locomotive, transmite Agerpres, care îl citează pe directorul general al companie, Traian Preoteasa.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
“Punem la dispoziţie toată capacitatea de transport activă a CFR Călători. Nici anul trecut nu am avut ofertă la nivelul cererii, nici anul acesta nu vom avea ofertă la nivelul cererii. Am mizat foarte mult pe cele 12 rame Alstom. Avem trenuri cu vagoane noi modernizate prin PNRR şi o să le vedeţi. Din nefericire, nu avem ramele Alstom care am sperat şi trebuiau să vină de un an de zile şi nu au venit. A venit doar una cu care nu putem opera, ne încurcă parcursul, ne încurca turnusurile. Speram să am 12, să fac toată ruta Bucureşti-Constanţa cu ele, foarte rapide şi cu module în ambele capete. Nu am putut. Vom face tot din vagoane, ceea ce ne diminuează foarte mult capacitatea de transport”, a declarat, joi, directorul general al companiei, Traian Preoteasa, la lansarea programului.
Potrivit acestuia, producătorii şi reparatorii de material rulant interni “merg destul de bine”, dar şi aici se înregistrează ”o sincopă” cu plăţile din PNRR. Până în prezent, s-au modernizat aproape 20 de vagoane şi opt locomotive, şase fiind livrate de Softronic şi două de Reloc.
“Din fericire, producătorii şi reparatorii interni merg destul de bine, dar este o sincopă şi aici cu plata de la PNRR. Sunt nişte probleme la Ministerul de Finanţe care sper să se deblocheze cât de curând. Ei (producătorii şi reparatorii – n. r.) au livrat şi locomotive şi vagoane. La ora asta sunt aproape 20. Din cele şapte tamponate la Constanţa, şase sunt în circulaţie. Mai este unul cu nişte măsurători. Sperăm să facem cât mai multe trenuri din PNRR. Avem o deficienţă pe care o să o constataţi acum, dar nu vreau să o completez cu altceva: bar-bistro-urile, un proiect foarte performant (…)din promisiunea noastră, până la jumătatea iunie – iulie, o să vină şi barul-bistro”, a dat asigurări Preoteasa.
El a precizat că facturile pentru materialul rulant modernizat ”sunt depuse conform contractului şi în termene la Ministerul de Finanţe”.
”La Ministerul de Finanţe am înţeles că se mai aşteaptă mici ajustări şi calcule. Cum ies vagoanele din PNRR le vom face pe trenurile lungi”, a arătat şeful CFR Călători, care a adăugat că totalul vagoanelor ce vor fi modernizate se ridică la 139, termenul fiind 30 iunie 2026.
În ceea ce priveşte destinaţia Mangalia, Traian Preoteasa a admis că problema lipsei aerului condiţionat în trenuri după ce acestea pleacă din Constanţa spre staţiuni va persista, întrucât linia este tot neelectrificată.
“Cu trenurile care merg spre celelalte staţiuni de pe litoral avem o problemă. Gările Neptun şi Costineşti sunt în reparaţie şi avem şi acea problemă de electrificarea. Ne vom duce cu ele la Mangalia, cu cele pe care le avem în planul de mers, dar vom întâmpina probabil aceleaşi probleme de anul trecut. Locomotivele diesel nu pot răci 15 vagoane, orice ar fi. Şi atunci o să venim cu mici probleme, o să încercăm să le garăm mai mult pe timp de noapte ca să nu se încălzească şi să le scoatem puţin reci din Mangalia. Vom încerca vagoanele bune să le ducem până la Mangalia. Am sperat acelaşi lucru: să vină nişte rame Alstom ca să le cuplăm cu alte rame diesel. Nici la licitaţia de rame diesel nu am avut participanţi”, a spus el.
CFR Călători a lansat în data de 13/14 iunie 2025 programul estival de transport “Trenurile Soarelui”, ce se va desfăşura până la data de 6/7 septembrie 2025, perioadă în care turiştii vor avea la dispoziţie 54 de trenuri directe (32 suplimentare şi restul din programul obişnuit), ce vor asigura zilnic legătura dintre principalele oraşe din ţară şi staţiunile de la Marea Neagră.
Potrivit unui comunicat al companiei, regiunile ţării vor fi conectate timp de trei luni cu destinaţiile de vacanţă cele mai căutate de pe litoralul românesc, CFR Călători oferind tuturor posibilitatea de a călători cu cele 32 de trenuri suplimentare directe (16 dus /16 întors) dinspre Oradea, Arad, Deva, Craiova, Timişoara Nord, Reşiţa Nord, Satu Mare, Baia Mare, Cluj Napoca, Târgu Mureş, Braşov, Suceava, Iaşi, Galaţi, Bucureşti Nord.
De asemenea, călătorii au la dispoziţie şi o serie de legături din Capitală, pe fondul existenţei mersului de tren cadenţat (la 1-2 ore) pe ruta Bucureşti Nord – Constanţa şi retur. Durata călătoriei pe această rută este redusă, în medie de 2 ore şi 30 de minute cu trenurile InterRegio şi de 2 ore şi 7 minute cu trenurile InterCtiy.
Potrivit sursei citate, accesul feroviar spre/dinspre Delta Dunării este posibil numai prin staţia de cale ferată Tulcea Oraş.
Trenurile InterRegio estivale au în compunere vagoane clasă climatizate, dotate cu prize electrice pentru încărcarea bateriei laptopului sau a telefonului mobil, toalete ecologice, uşi de acces şi intermediare semiautomate, iar în garniturile de lung parcurs se află şi vagoane cu locuri pentru dormit.
Vagoanele şi locomotive modernizate din fonduri PNRR se vor regăsi în compunerea trenurilor InterCity pe ruta Braşov – Bucureşti Nord – Constanţa, precum şi în compunerea altor trenuri, în timp ce noua ramă electrică Alstom Coradia Strem este utilizată spre/dinspre litoral începând cu data de 1 iunie 2025, prin operarea zilnică a unui număr de patru trenuri InterRegio, pe ruta Bucureşti Nord – Constanţa.
Preţul pentru o călătorie cu loc rezervat Bucureşti – Constanţa, fără reduceri, la casa a II-a, este 43,50 lei la tren Regio, 82,50 lei la tren IR şi 94,00 lei la tren IC.
La cumpărarea cu anticipaţie a legitimaţiilor de călătorie pasagerii pot obţine reduceri de până la 10% din tariful de transport.
În ceea ce priveşte accesul în staţiile de pe litoral pentru persoanele cu mobilitate redusă, CFR Călători precizează că, în urma lucrărilor de modernizare/reabilitare a unor staţii de cale ferată aflate pe secţia Bucureşti-Constanţa, respectiv Constanţa-Mangalia, derulate de managerul infrastructurii feroviare CFR SA, lucrări ce prevăd inclusiv realizarea de facilităţi de acces pentru persoanele cu mobilitate redusă, accesul spre/dinspre peroane şi în incinta staţiilor în vederea debarcării/îmbarcării, va fi posibil în perioada sezonului estival numai în staţiile Constanţa şi Mangalia.