China: Autoritățile de la Beijing iau noi măsuri pentru promovarea folosirii propriei monede digitale/ Funcționari publici, plătiți cu yuani digitali

yuan digital Sursa foto: coingeek.com

Acţiunile care au legătură cu moneda digitală chineză au urcat luni, pe fondul celor mai recente măsuri ale autorităţilor de la Beijing de a promova folosirea propriei monede digitale a băncii centrale (CBDC), yuanul digital, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Din mai, Changshu, un oraş subordonat al Suzhou din provincia Jiangsu, îi va plăti pe funcţionarii publici şi pe alţi angajaţi ai statului cu yuani digitali (e-CNY), a anunţat duminică publicaţia de stat Securities Times.

“Anunţul marchează cea mai recentă încercare a Chinei de a-şi promova e-CNY”, a apreciat Dan Wang, economist şef la Hang Seng Bank China, referindu-se la yuanul digital.

Analize Economedia

Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar

Analiştii susţin că statul chinez foloseşte yuanul digital pentru a stimula consumul în economia afectată de pandemie, în viitor fiind aşteptate mai multe aplicaţii pentru e-CNY, în vederea îmbunătăţirii transparenţei şi a eficienţei politicilor guvernamentale.

Acţiunile Global Infotech Co au urcat luni cu 13%, cele ale Chutian Dragon Co cu 8%, în timp ce titlurile Newland Digital Technology Co şi Northking Information Technology Co au crescut de asemenea.

În contrast, indicele principal a scăzut cu 0,4% din cauza temerilor privind redresarea economiei Chinei.

“Folosirea e-CNY pentru plata salariilor va ajuta la popularizarea yuanului digital”, a afirmat Wang Pengbo, analist la firma de consultanţă BoTong Analysys.

Un angajat al unei şcoli publice din Changshu susţine că primeşte din octombrie subvenţia de transport în e-CNY. Alţi doi angajaţi din sectorul de stat din zona Suzhou au declarat că de anul trecut primesc salariul în e-CNY.

Totuşi, cei trei spun că nu găsesc modalităţi adecvate de a cheltui moneda digitală în viaţa de zi cu zi.

“Imediat ce îmi primesc salariul în e-CNY, îl convertesc întotdeauna în yuanul tradiţional”, a afirmat Yang, un doctor care lucrează la spitalul din Suzhou.
“Sincer, nu ştiu cum să-l folosesc, niciun comerciant nu acceptă yuanii digitali”, a declarat Yang, pentru Reuters.

China este în fruntea cursei globale pentru lansarea monedelor digitale bancare centrale (CBDC) şi testează yuanul digital – sau e-CNY – în oraşele principale, inclusiv Shenzhen, Beijing şi Shanghai, dar adoptarea încă este în stadiul preliminar.