Chisăliță, Asociația Energia Inteligentă: UE ar putea importa mai multe GNL din SUA pentru a-l convinge pe Trump să nu crească taxele la importurile din Europa

GNL gaze naturale lichefiate Sursa foto: Linkedin / MOL

Uniunea Europeană (UE) ar putea importa mai multe gaze naturale lichefiate (GNL) din SUA, pentru a reduce deficitul comercial care îl îngrijorează pe Donald Trump şi pentru a-l convinge pe viitorul preşedinte al SUA să nu crească taxele pentru Europa, consideră Dumitru Chisăliţă, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI).

„Importurile de gaze din SUA vor veni cu preţuri mai mari faţă de gazele importate din Federaţia Rusă, dar probabil vor salva prăbuşirea unor industrii din UE care şi-ar reduce exporturile de produse în SUA, dacă s-ar impune taxe mai mari pentru produsele din UE. Aceleaşi importuri au posibilitatea de a diminua tendinţele de creştere a preţurilor pe piaţa de gaze”, a explicat Chisăliţă, într-un comunicat transmis duminică Agerpres.

Potrivit AEI, până la victoria lui Donald Trump, discuţia asupra tranzitului de gaze în Ucraina era una simplă, nu se va prelungi actualul acord de tranzit al gazelor ruseşti, dar moleculele de gaz rusesc vor tranzita Ucraina, urmare a unui contract de transport ce se va semna cu Azerbaidjan şi a swapului cu gaze azere – gaze ruseşti.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Ucraina nu a confirmat această înţelegere, probabil pentru a pune o presiune pe UE în ceea ce priveşte discuţiile sub aspect militar. Menţinerea acestei incertitudini a fost una dintre cauzele care au determinat creşterea preţului gazelor pe bursa din Olanda cu 21% în ultimele 3 luni.

„După ce victoria lui Donald Trump a fost clară, Uniunea Europeană a arătat că a luat în considerare opţiuni pentru a-l domoli pe Donald Trump la întoarcerea sa la Casa Albă, care se pregăteşte să impună taxe vamale dure.

Trump a avertizat că UE va trebui să plătească un «preţ mai mare» pentru că nu cumpără suficiente exporturi americane. În acest sens, UE ar putea importa mai multe GNL din SUA pentru a reduce deficitul comercial care îl îngrijorează pe Trump.

Astfel, aceste gaze suplimentare, care ar putea să ajungă în UE din SUA, sunt cele care pot să înlocuiască gazele care nu mai vor veni din Federaţia Rusă, via Ucraina. Astfel, poziţia Ucrainei de a se opune prelungirii contractului de tranzit din Ucraina poate să fie folosită de UE pentru a îmbunătăţi relaţiile cu SUA.

Posibila sacrificare a Ucrainei de UE vine pe culoarul în care se presupune că oricum SUA nu o va mai sprijini după ce Donald Trump va ajunge la Casa Albă”, crede preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă.

El avertizează, în context, că oprirea tranzitului de gaze prin Ucraina creează risc de securitate energetică şi o posibilă escaladare a preţului care planează asupra UE, în lipsa obţinerii a altor surse de gaze.

Această situaţie va determina creşterea dependenţei Europei de furnizarea gazelor dintr-o singură ţară, la un nivel care nu a mai existat niciodată în Europa, circa 60% (dependenţa de gazul rusesc a UE a fost la un nivel de 40%), susţine sursa citată.

Dumitru Chisăliţă a explicat că excesul de GNL care se profilează în această iarnă arată că producătorii de GNL din SUA se confruntă cu riscuri financiare semnificative, aceştia riscând să vândă GNL la preţuri prea mici pentru a-şi asigura rentabilitatea economică a investiţiilor lor.

Preţurile gazelor naturale pe piaţa americană au scăzut în ultimele zile, marcând prima dată în istorie după se s-a dat startul sezonului de încălzire că preţurile gazelor scad în SUA. În fapt niveluri atât de mici ale preţului spot pe Henry Hub nu au mai existat din anul 1993, menţionează Chisăliţă.

„Creşterea cererii de gaze naturale lichefiate (GNL) în principalele regiuni importatoare din Asia şi Europa nu a fost suficientă pentru a declanşa o creştere a preţurilor spot, care continuă să se menţină relativ constante.

Astfel, preţul GNL spot pentru livrarea în Asia de Nord a scăzut de la 17,00 USD/MMBTU la 16,5 USD/MMBTU între 3 – 15 noiembrie 2024. De semnalat că preţul a scăzut timp de trei săptămâni consecutive, dar este încă mai mare decât minimumul recent de 13,5 USD/MMBTU din data de 6 octombrie 2024. Cu toate acestea, preţurile nu au reuşit până acum să atingă creşterea sezonieră obişnuită, deoarece cererea rămâne relativ redusă şi oferta este în exces, în special din Statele Unite”, subliniază reprezentantul AEI.

Japonia, cel mai mare importator de GNL din lume, este de aşteptat să importe aceleaşi cantităţi de gaze naturale în luna noiembrie 2024 ca şi în luna octombrie 2024, uşor în scădere faţă de noiembrie anul trecut.

India, al patrulea cel mai mare cumpărător de GNL din Asia, este de aşteptat să importe în luna noiembrie 2024 mai puţin decât în octombrie 2024. India este un cumpărător sensibil la preţ, iar creşterea preţului spot de la începutul lunii octombrie 2024 până la un maxim de 17,90 USD/MMBTU a redus, cel mai probabil, apetitul pentru mărfurile spot ale Indiei.

Totodată, Chisăliţă atrage atenţia că o iarnă mai rece decât de obicei poate epuiza stocurile din Europa, dar chiar şi în acest scenariu este puţin probabil ca Europa să fie nevoită să solicite GNL suplimentar până în februarie 2025. Asta, doar în condiţiile în care alimentarea cu gaze a UE prin Ucraina se menţine.

„În acest context, sacrificarea Ucrainei, care a lungit nejustificat de mult semnarea contractului de tranzit gaze cu Azerbaidjanul, probabil pentru obţinerea unor avantaje militare din partea UE, reprezintă un important semnal care poate să fie dat noii administraţii americane, de creştere a exporturilor de gaze şi chiar de salvare a unor producători de GNL din SUA, totul pentru a-l convinge pe viitorul preşedinte al SUA să nu crească taxele pentru Europa.

Graba cu care, în ultima săptămână, două din cele 5 ţări care importau gaze din Federaţia Rusă via Ucraina, Slovacia şi Austria au declarat că nu vor mai importa gaze via Ucraina, întăreşte ipoteza exprimată mai sus”, susţine preşedintele AEI.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: