Ciucă: Decizia privind amânarea ratelor a fost luată după discuții cu BNR și Ministerul de Finanțe. Detaliile vor fi stabilite prin OUG

Nicolae Ciucă Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Decizia privind amânarea plății ratelor la bănci pentru românii şi companiile care au dificultăţi financiare a fost luată după discuţii cu guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, şi cu Ministerul de Finanţe, a spus premierul Nicolae Ciucă. El a adăugat că detaliile tehnice vor fi stabilite prin ordonanţă de urgenţă.

„Este o propunere pe care am discutat-o cu guvernatorul Băncii Naţionale, cu Ministerul de Finanţe şi criteriile tehnice pe care le vom face publice urmează să fie stabilite. Cert este că la nivelul coaliţiei s-a luat decizia să avem această ordonanţă de urgenţă”, a spus Ciucă.

El a adăugat că decizia a fost luată pentru amânarea cu 9 luni a plății ratelor pentru că aceeași perioadă a fost aplicată și în perioada pandemiei de COVID-19.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

El a recunoscut că cei care decid să-și amâne ratele riscă dobânzi suplimentare.

„Este vorba de dobândă la dobânda pe perioada în care nu se plăteşte împrumutul. Această dobândă poate fi transferată în plata împrumutului pe perioada de derulare a acestuia, deci pe mai mulţi ani”. A spus el.

Premierul a adăugat că detaliile tehnice „urmează să fie stabilite în ordonanţa de urgenţă, când va fi aprobată.

Coaliția de guvernare a decis luni amânarea pentru 9 luni a ratelor la bănci pentru cetățenii și companiile care „se confruntă cu dificultăți financiare din cauza crizelor multiple din ultima perioadă”. Este una dintre măsurile care vor fi luate de Guvernul Ciucă, în cadrul pachetului de măsuri „Sprijin pentru România”, de 1,1 miliarde de euro. Măsurile anunțate vor intra în vigoare începând din data 1 iulie.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. OUG la OUG trage … Astia chiar au descoperit ca inflatie le prinde bine, mai intrati si pe ‘revista22.ro’ pt. detalii …

    Pacat ca nu avem un meta-portal serios pt. ‘.ro’ cu tot ce-i mai bun, scris in Romania …

    Redditorii sunt cam copti, triviali, infantili si bias-ati, + horcaie hormonii virgini in ei, iar ‘biziday.ro’ nu mai publica ‘link’ cu sursa si sunt departe de ce-ar putea sa fie.

    ‘Ziare.com’ si ‘spotmedia.ro’ sunt un amalgam cat se poate de mediocru.

    Doar faptul ca vad pe site ‘Horoscop'(alt lucru ce ar trebui interzis prin Lege din zeci de motive deja arhiexplicate dealungul anilor)(pe scurt: schizofrenia si realitatea sunt lucruri profund diferite), imi provoaca un mare dezgust.

    Prostia trebuie sa vanda. Oameni care nu -s capabili sa-si croiasca ‘soarta’ apeleaza la orice forma de ‘Miranda’. (a se lua la cunostinta si ‘tu pupi poala popii, popa pupa banii tai’ & everything else related included).

    App. , ‘horoscopul’ chiar intra la categoria ‘manipulare’.

    Daca tot le pasa Guvernantilor atat de mult de ‘vectori straini’ … E un mini-drog, dar, consumat zilnic, lasa cratere cerebrale de le duci pe ‘lumea-ailalta’ …

    Ar fi ‘to be continued’ de n-ar fi la mintea cocosului … Din pacate, tara-i plina de ‘puici’. Nici macar nu fac oua…

  2. OUG la OUG trage … Astia chiar au descoperit ca inflatia le prinde bine, mai intrati si pe ‘revista22.ro’ pt. detalii …

    Pacat ca nu avem un meta-portal serios pt. ‘.ro’ cu tot ce-i mai bun, scris in Romania …

    Redditorii sunt cam copti, triviali, infantili si bias-ati, + horcaie hormonii virgini in ei, iar ‘biziday.ro’ nu mai publica ‘link’ cu sursa si sunt departe de ce-ar putea sa fie.

    ‘Ziare.com’ si ‘spotmedia.ro’ sunt un amalgam cat se poate de mediocru.

    Doar faptul ca vad pe site ‘Horoscop'(alt lucru ce ar trebui interzis prin Lege din zeci de motive deja arhiexplicate dealungul anilor)(pe scurt: schizofrenia si realitatea sunt lucruri profund diferite), imi provoaca un mare dezgust.

    Prostia trebuie sa vanda. Oameni care nu -s capabili sa-si croiasca ‘soarta’ apeleaza la orice forma de ‘Miranda’. (a se lua la cunostinta si ‘tu pupi poala popii, popa pupa banii tai’ & everything else related included).

    App. , ‘horoscopul’ chiar intra la categoria ‘manipulare’.

    Daca tot le pasa Guvernantilor atat de mult de ‘vectori straini’ … E un mini-drog, dar, consumat zilnic, lasa cratere cerebrale de le duci pe ‘lumea-ailalta’ …

    Ar fi ‘to be continued’ de n-ar fi la mintea cocosului … Din pacate, tara-i plina de ‘puici’. Nici macar nu fac oua…

  3. Am gasit un ‘elefant in camera’ :

    Considerand :
    https://romania.europalibera.org/a/panouri-fotovoltaice-romani/31788932.html
    Si:
    https://casaverde.ensys.com.ro/oferta (ar trebui sa veniti cu toti participatii pe fata, ca sa-i comparam la sange)

    Aplicand o ‘regula de 3, simpla’ pt. oferte, rezulta niste discrepante nejustificabile.

    Statul da : 20 000 lei pt. 3kWh(3000lei contributia proprie) dar 6kWh sunt de 5x mai scumpi si asta doar pt 10 metri patrati diferenta. Pai uitati unde era Elefantul.

    Nu se pupa ! Bine-inteles, bardasanii au luat banii, restul de zeci de mii le-au platit din banii lor si acum Sf. Asteapta, sa le dea banii, cand altii vor plati energia produsa … Noaptea Mintii !

    Pai, ma, baieti, nu mai bine puneti la toata Romania, decat sa dati banii pe fel si fel de pomeni cretine, ca tot ne laudam ca ne conduce PNL-ul si ca-i bine cu PSD-ul ?

    Adica, nici personajele lui Dimitrie Cantemir nu mai inteleg mare lucru. Da, acolo nu erau elefanti dar totusi …

    + ca elefantul de acum 5 ani nu poate fi uitat … daca l-ati pomenit, vedeti cum se impaca si cu asta de acum, mai maricel dar iata-l.

    Ati facut un Zoo intreg in doar 5 ani, ‘Ordonanta 13’ pare ‘Dumbo’ pe langa ce-avem acum …

    Si, oricum, la cati ‘Mesteri Manole’ avem, nu va plangeti ca nu stiu sa prinda niste panouri … Problema e, sa nu-mi dai in retea ce vreau in baterie si sa nu cumva sa mi-o tii goala cand am nevoie de ea …

    Uitati ca de ma tineam de treaba, aveam o meserie … Am avut aspiratii mai mari … Tot nu-l prind pe Bill Gates din urma … 😀

  4. Ca sa fiu mai concret : E Discriminare sa dai 20 000 de lei si la ala care baga 3000 si la ala care baga 30 000.

    Practic, ca programul asta sa aiba noima, ar fi trebuit sa vina de la minim paritate egala, adica platesti minim cat primesti si de acolo vezi daca vrei mai multi James Wattsi sau nu…

    Asta e, fratiorii, vreti solare, puneti osu’, nu e ca si cum nu faceti rate pt. toate iphoanele(cu toate ca daca ati avea creier ati stii ca memoria non-volatila e cea mai ieftina componenta dintr-un telefon, deci diferenta de la ‘128GB’ la ‘256GB’ nu justifica pretul aproape dublu sau dublu sau peste dublu in foarte multe cazuri, uitati-va cat e un NVME care le bate la curu’ gol( WD SN850, ca ex. …), vibratoarele si mai stiu eu ce porcarii …

    Ganditi-va ca daca tot are Guvernul Puterea sa fie ‘Interventionist’, atunci sa interzica Apple si orice alt jucator sa vanda ‘256GB’ la pret dublu fata de ‘128GB’ cand e clar ca lacrima ca pretul e absolut injustificabil. (v-o zice unul care le cam mananca pe paine)

    Va invat eu cum sa fiti Guvern. Intrati in ei ca la snooker. Nu-s conteaza ca-s ‘Too Big to Jail’. Steve Jobs era unul dintre cei mai bogati dintre bogati si acum e la fel de descompus ca ultimul sarac si de-o boala pe care daca voia s-o trateze, o trata.

    (de-ar fi fost roman, ar fi fost din gasca ‘Stevia vindeca tot’…)

    Nu vreau sa fiu rau, dar haideti sa facem treaba treaba. Ori suntem Guvern, ori nu mai suntem.

    Asta nu mai e ‘piata libera’, e prostie libera.

    Ar trebui sa existe niste legi care sa te forteze sa fii capitalist adevarat, legea nr. 1 a Capitalismului fiind: Trebuie sa iei cea mai buna decizie economica(raport calitate/pret) intotdeauna … Simplu.

    Oricum, intreaga economie mondiala oficiala are absolut intreaga Teorie bazata pe acest aspect (“participantul la piata este perfect rational”) si de aici si discrepantele abisale …

    Economia nu-i o Stiinta cand are mai multe moduri de-a rasuci piatra … Nu conteaza ‘monetarism’, ‘keynesianism’, ‘austriaccism’ ‘socialism’, ‘comunism’, atata timp cat nu exista Coruptie si fiecare-si face Treaba … Atat de ‘grava’ e Realitatea …

    Bine, daca vrem sa fim prosti, sa ne pastram ‘lifestyle’-ul, ‘Libertatea’, dam pe Apple 10 000 RON, cand nu face mai mult de 3300(cel mai lance model)(si asta ignorand multe dar sa dam apa la moara pt. “R&D”), mergem toti cu masina personala in aceeasi directie * zeci de milioane deci consumam de tot atatea ori mai multa energie ‘dampulea'(iertati-ma, dar e cuvantul perfect) si la final platim Pretul : Ard Bangladeshul, Africa, Australia, Brazilia si ce e intre, vin sute de milioane de filipinezi si indonezieni peste noi, si pe urma ne plangem ca trebuie sa convietuim cu ei … (nu c-ar fi oameni rai, dar suntem prea primitivi pt. astfel de ‘multiculturalisme’ hiperaccelerate…)

    Oricum, Pariul meu e : 2050 — Siberia — Clima Mediteraneana — Filipine — Indonezia — mutate acolo … Integral … Restul e Tacere.

  5. “Sa traiti am inteles!”
    Zic in cor aplaudacii din BNR&MF!
    Discutii, bla,bla,bla.
    🤣🤣

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.