Park and ride-ul de la Aeroport, inițiat de Consiliul Județean Cluj, dar susținut financiar de Primărie se va termina până la finalul anului, transmite Actualdecluj.ro. Proiectul va fi finalizat cu întârziere față de termenul de un an de zile, anunțat inițial de primarul Emil Boc în iulie 2023, când a anunțat că lucrarea a fost încredințată firmei TCI Contractor General.
Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat în septembrie 2023, iar lucrările trebuiau finalizate în septembrie anul acesta.
Într-o conferință de presă de anul acesta, Boc a ținut să spună că întârzierile la finalizarea lucrărilor în Cluj-Napoca sunt cauzate, nu de constructori, ci de proiectanți. El a arătat că și în cazul parkingului de la Aeroport sunt astfel de probleme, însă nu a dorit să detalieze situația.
”S-a redeschis circulaţia pe 4 benzi în zona Park & Ride-ului de la aeroport! Astăzi, 21 octombrie, s-a reluat circulaţia pe strada Traian Vuia pe 4 benzi în zona Park & Ride-ului de la aeroport. În perioada următoare urmează să se aplice marcajele definitive, iar până la finalul anului întreaga lucrare Park & Ride Aeroport va fi finalizată”, a scris, luni, 21 octombrie pe Facebook, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc. Acesta a ținut să mulțumească firmei constructoare care a realizat lucrările la timp.
”Asta înseamnă că cei care vor pleca în direcţia Baia Mare, Bistriţa sau Suceava nu vor mai fi nevoiţi să ia autocare în altă parte a oraşului şi prin aceasta vor economisi timp şi va fi mai puţină poluare în oraş. De asemenea, acest Park&Ride urmăreşte să ofere tuturor celor care vor să intre în oraş o şansă de a circula cu transportul în comun, de a-şi lăsa maşina la intrarea în oraş şi să avem un oraş cu mai puţină poluare, cu mai puţine maşini şi să avem o calitate a vieţii mai bună. Cu alte cuvinte, lucrările se apropie de sfârşit. Cum spune românul, mult a fost, puţin mai este, iar de anul viitor acest Park&Ride va fi pus în circulaţie publică şi va fi destinat clujenilor, să-l poată utiliza în cadrul politicii noastre de reducere a poluării, de reducere a gazelor cu efect de seră în oraş şi de a avea o calitate a vieţii mai bună pentru toţi clujenii”, a spus Emil Boc într-un clip video care însoțește postarea.
De fapt, termenul anunțat inițial de primarul Emil Boc, nu este respectat. Lucrarea trebuia terminată în decurs de un an de zile, după cum anunța în iulie Emil Boc. Oficialul a mai spus, anul acesta, într-o conferință de presă, că există probleme și întârzieri în ceea ce privește acest proiect, dar că ele se datorează proiectanților și vor fi depășite, fără să dorească să intre în detalii.
Știrea integrală AICI