Uniunea Europeană are “condiţiile adecvate” pentru o redeschidere în siguranţă a turismului vara aceasta, a declarat vineri comisarul european pentru Piaţa Internă, Thierry Breton, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres. Acesta şi-a exprimat încrederea în finalizarea negocierilor privind certificatul verde digital la finalul lunii mai.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

“Situaţia continuă să fie dificilă, dar sunt sigur că în sfârşit vedem lumina de la capătul tunelului”, a spus Breton la un forum la nivel înalt privind Sustenabilitatea şi Turismul, organizat de preşedinţia portugheză a UE. “Avem instrumentele şi condiţiile pentru garantarea unei deschideri sigure a sezonului turistic”, a spus el, referindu-se în special la vaccinare şi la certificatul verde digital.

Breton s-a arătat încrezător că va fi posibilă finalizarea negocierilor privind certificatul verde digital la sfârşitul acestei luni, pentru ca acesta să fie disponibil în vară. Oficialul a estimat că, la mijlocul lunii iulie, vor fi doze pentru vaccinarea a 70% din populaţia blocului comunitar. El a admis însă că recuperarea totală a sectorului “va mai dura” şi a îndemnat antreprenorii să recurgă la transformarea verde şi digitală pentru a converti modificările privind cererea în oportunităţi.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

În deschiderea forumului, ministrul portughez al Economiei, Pedro Siza Vieira, a cerut “acţiuni comune pentru o abordare comună a turismului, sector critic pentru relansarea economiei europene”. Ministrul s-a referit la trei direcţii de acţiune de bază care, în opinia sa, trec prin calificarea forţei de muncă şi tranziţia digitală şi verde.

Elisa Ferreira, comisar european pentru Coeziune, s-a pronunţat pentru diversificarea activităţilor din sector, pentru a depăşi sezonalitatea şi precaritatea şi a semnalat capacitatea turismului de a transforma economiile regionale.