Compania de curierat Sameday investește peste un milion de euro în SAMEDAY App, aplicația mobilă, potrivit comunicatului de presă.

Aceasta oferă utilizatorilor mai multă predictibilitate, flexibilitate și transparență asupra procesului de livrare. Funcționalitățile incluse în aplicația SAMEDAY răspund cerințelor și nevoilor specifice ale consumatorilor în ceea ce privește serviciile de curierat, fiind construite pe baza feedback-ului oferit de aceștia în cadrul unui studiu de piață realizat de companie în luna mai a acestui an.  

Conform studiului Sameday, livrarea coletelor în siguranță, rapiditatea și comunicarea clară cu privire la timpul de livrare preconizat se numără printre cele mai mari așteptări ale clienților în interacțiunea lor cu orice companie de curierat. Cercetarea comandată de Sameday a arătat că 78% dintre respondenți își doresc o aplicație mobilă care să ofere mai mult control și flexibilitate în procesul de livrare. Funcționalitățile cele mai dorite de utilizatori sunt urmărirea în timp real a procesului de livrare, posibilitatea amânării livrării, respectiv prelungirea termenului de păstrare a coletului în easybox. 

Analize Economedia

studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat

Ce particularități are noua aplicație:

  • Urmări în timp real pe hartă a traseului coletului – clienții pot urmări locația exactă a coletelor cu până la 2 ore înainte de livrare;
  • Plata cu cardul direct din aplicație – deși au optat pentru plata ramburs, clienții au opțiunea de a plăti online comenzile, direct din aplicație;
  • Redirecționarea coletelor la easybox sau la altă adresă – clienții pot opta pentru  redirecționarea coletelor către un easybox din apropiere pentru ridicare ulterioară sau la o altă adresă mai convenabilă. Pentru o utilizare facilă, clienții au posibilitatea de a salva multiple adrese de livrare accesând meniul „Adresele mele”. 
  • Prelungirea perioadei de păstrare a coletului în easybox cu până la 24 de ore – În cazul în care nu-și mai pot ridica coletele de la easybox în timp util, clienții pot prelungi perioada de păstrare a coletelor la easybox direct din aplicație. 
  • Amânarea livrării cu până la 5 zile – în situațiile imprevizibile în care nu se mai află la adresă pentru a prelua coletul, clienții pot opta pentru a amâna livrarea cu până la 5 zile lucrătoare, în București și, respectiv, 2 zile lucrătoare pentru toate celelalte zone ale țării.

Peste 50% dintre comenzile Sameday sunt livrate la easybox

Compania transmite că peste 20.000 de magazine online au livrat prin intermediul Sameday în primele 8 luni ale acestui an. În prezent, peste 50% dintre comenzile Sameday au destinația easybox, modalitate de livrare care a devenit un standard în România pentru magazinele online, dar și pentru consumatori. Pe teritoriul României, există peste 3.800 de easybox-uri amplasate în 333 de localități din mediul urban și rural, iar Sameday are în plan în continuare expansiunea rețelei de lockere. În 2023, media zilnică a trimiterilor către lockere este de aproximativ 150.000, iar timpul mediu de ridicare a comenzilor din easybox este de 6 ore.  

În 2023, cele mai multe comenzi prin easybox au venit din București, unde au fost livrate aproximativ 6 milioane de colete, cele mai multe fiind înregistrate în sectorul 6. Capitala este urmată de Cluj-Napoca, cu peste 1 milion de colete, apoi orașele Iași, Bacău și Timișoara.