Compania de dezvoltare software Luxoft România, o filială deținută integral de DXC Technology anunță că a ajuns la 2.500 de angajați. Recent, angajatorul a pus la dispoziția echipelor din Cluj si Iași două birouri de coworking.
În ultimii doi ani, managementul companiei s-a adaptat la contextul pandemic și la provocările care s-au suprapus în 2022 și a implementat sistemul de lucru remote, ceea ce, spun reprezentanții firmei, i-a permis accesul la forța de muncă din toate orașele. Așadar, echipele au fost mărite cu angajați din întreaga țară.
În prezent, din cei 2.500 de angajați ai Luxoft România, jumătate locuiesc în București și Județul Ilfov, în timp ce restul sunt angajați în regim full-remote, lucrând din alte orașe din țară.
Planurile de dezvoltare ale Luxoft România vor continua și în 2023, spun reprezentanții firmei. În acest moment există aproximativ 250 de roluri vacante în cadrul companiei, iar peste 60% dintre acestea presupun exclusiv muncă de acasă, fiind disponibile pentru specialiști din domeniul IT, indiferent de orașul în care locuiesc.
Planurile organizației includ angajarea unui număr total de 400 de persoane pe parcursul anului 2023, în cadrul celor trei linii de business pe care le dezvoltă in Romania.
Luxoft România este parte a companiei americane DXC Technology, furnizor de servicii de tehnologie informațională business-to-business. Luxoft România are în prezent 2500 de angajați și oferă servicii de software development pentru clienți locali și globali din domeniile telecom, financiar şi auto.
La nivel international, Luxoft asigură soluţii şi servicii din 42 de centre specializate localizate în 24 ţări din America de Nord, Mexic, Europa de Vest şi de Est, Asia Pacific şi Africa de Sud.