Companie IT: Veniturile au crescut cu 35% în cei doi ani de pandemie/ “Pentru unele industrii, digitalizarea a fost singura soluție de a ține business-urile funcționale”

digitalizare, calculator, cod, programare Sursa foto: Pixabay

Finalul de an arată foarte bine pentru domeniul IT, în contextul în care pandemia a accelerat digitalizarea companiilor, spun reprezentanții companiei românești EXE Software. Disfuncțiile din lanțul de aprovizionarea afectează economia la nivel mondial, iar industria IT se confruntă și cu probleme ridicate de deficitul de personal. Cu toate acestea, prognoza pentru sfârșitul lui 2021 indică o creștere a serviciilor IT la nivel mondial de 3,4%, iar în România analiștii estimează un maxim istoric pentru industria software, amintesc jucătorii din IT.

„Anul acesta, principiala provocare în compania noastră a fost asigurarea resurselor necesare, pentru a răspunde numărului mare de cereri venite din partea clienților, în toate zonele în care activează compania – servicii de consultanță IT, dezvoltare platforme, soluții WEB, Mobile și BI. Așa că ne-am menținut trendul ascendent și în 2021, creșterea cumulată a veniturilor din cei doi ani de pandemie fiind de aproximativ 35%”, susține Sorin Cosmescu, CEO al EXE Software.

În 2020, compania a realizat o cifră de afaceri de 21,9 milioane de lei, cu 5,22 milioane profit și 88 de angajați, conform datelor Ministerului Finanțelor. Toți indicatorii sunt pe plus față de anul precedent, chiar dacă echipa nu a crescut spectaculos. Cu un an înainte, firma realizase afaceri de 18,11 milioane de lei și profit 2,96 milioane, cu 81 salariați.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Reprezentanții companiei de software spun că, în România, multe industrii s-au reinventat cu ajutorul tehnologiei, iar pentru unele digitalizarea a fost chiar singura soluție de a ține business-urile funcționale, în vreme ce pentru altele a reprezentat o modalitate necesară de eficientizare și automatizare a proceselor pentru reducerea de costuri.

De altfel, industria software din țara noastră s-a adaptat rapid noului context economic și va atinge un maxim istoric, la sfârșitul lui 2021, de 9,2 miliarde de euro, mai mult cu 10% față de anul trecut, potrivit unui studiu Keysfin.

Industria de software din România a crescut în 2020 cu aproximativ 10% față de 2019 și a fost cu 250% peste nivelul din 2010, depășind pragul de 8,3 miliarde de euro, potrivit datelor de la Ministerul Finanțelor, arată analiza Keysfin. În anul 2020, în România activau aproape 27 de mii de companii din domeniul software, cu 9% mai multe decât în 2019 și cu 104% mai multe față de anul 2010. Dintre acestea 25,3 mii sunt microîntreprinderi, 1,1 mii companii mici, 353 companii medii și 21 companii mari.

Atingerea unui nou maxim istoric al pieței locale de software relevă faptul că, deși industria la nivel general a înregistrat o scădere cu 8% ca urmare a pandemiei de COVID-19, companiile de software au reușit să se adapteze contextului pandemic, continuând și în acest an tendința de digitalizare a multor domenii cheie din România, subliniază analiștii. Găsiți AICI datele din analiza Keysfin.

Care sunt tehnologiile de viitor

„În ceea ce privește tehnologiile, cloud-ul, tehnologia 5G, inteligența artificială, sistemele de analiză a datelor și cybersecurity au fost omniprezente, în ultimii doi ani și vor rămâne la fel și în următorii. Iar dacă ne referim la limbajele de programare, JavaScript, HTML/CSS, SQL, Python, Java, C#, PHP, C/C++ sunt și vor fi în continuare cele mai populare”, a concluzionat Sorin Cosmescu.

EXE Software este o companie românească înființată în anul 2001, care are produse și servicii livrate în cinci continente. Organizația este specializată în furnizarea de soluții și servicii IT de tip enterprise, susținând îmbunătățirea performanțelor și eficienței proceselor de business. Compania a dezvoltat și implementat soluții pentru data management, resource management, workflow management, field data collection, data analysis, folosind metodologii ca Agile, Waterfall, Extreme Programming (XP) și Adaptive Software Development (ASD).

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: