Companiile pregătesc oameni pentru meseriile tehnice direct la ele în fabrică. Grupul german Bosch are peste 100 de locuri disponibile în școala duală deschisă în două fabrici din România

Bosch Economedia Sursa foto: Bosch

Grupul Bosch, furnizor de tehnologii şi servici, are disponibile aproximativ 110 locuri în programul Școală Duală în cele două fabrici ale sale din Cluj și Blaj, pentru anul școlar 2021 – 2022, a anunțat compania. Programul este dedicat tinerilor ce își doresc o meserie cu profil tehnic în domeniile electronică, electromecanică, electrică şi mecanică, iar înscrierile tocmai au demarat. O altă companie care s-a implicat în această formă de învățământ este Continental, care s-a numărat printre inițiatorii învățământului profesional încă din 2012, iar la Cluj în urmă cu doi ani două companii puternice din județ – Terapia și Farmec – s-au asociat pentru dezvoltarea programului dual.

Reprezentații Bosch precizează că sistemul de învățământ dual se adresează absolvenților de clasa a VIII-a și se întinde pe o durată de trei ani. Elevii beneficiază de o pregătire practică în cadrul unităților de producție Bosch și, în același timp, de o pregătire teoretică, organizată la o unitate de învățământ de stat. Grupul Bosch are parteneriate cu licee din Cluj-Napoca – Liceul Tehnologic „Aurel Vlaicu”, Liceul Teologic Reformat, Colegiul Tehnic de Comunicații „Augustin Maior”, Colegiul Tehnic Energetic – și din Blaj – Liceul Tehnologic „Timotei Cipariu”. De la deschiderea programului, în 2013, aproximativ 500 de elevi au beneficiat de pregătire pentru specializările de tehnicieni în electromecanică și electronică în cadrul unităților de producție Bosch din România.

„Învățământul profesional dual este modul ideal prin care elevii își însușesc cunoștințele teoretice, își dezvoltă abilitățile practice și intră în contact direct cu mediul real de lucru din companie. Acest parcurs îi ajută să dobândească competențe profesionale, o mentalitate axată pe calitate în muncă și atenție la detalii”, a declarat Andrei Mercea, coordonatorul Școlii Duale de la fabrica Bosch din Cluj. “Educația în sistem dual este noua tendință de formare a unui om de succes. Elevii învață aplicat pe tehnologia curentă, alături de tutori specialiști dedicați, iar la finalul programului au multiple avantaje, cum ar fi faptul că dețin o calificare recunoscută la nivel european și au acces rapid la oportunităţi de dezvoltare în cadrul companiei”, a declarat Alina Cotoară, coordonatorul Școlii Duale în cadrul fabricii Bosch din Blaj.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Fabrica Bosch din Cluj a deschis în 2017 un Centru de Training dedicat în special pregătirii elevilor în sistemul educaţional dual. De asemenea, compania a inaugurat la Blaj, în 2020, un centru de dezvoltare prevăzut cu ateliere de mecanică, electronică şi pneumatică. Pe lângă cunoştinţele teoretice şi practice, Bosch susţine programul prin oferirea unor beneficii: masa asigurată, echipamentul de lucru şi sculele necesare, transport gratuit, acces la servicii medicale şi o bursă lunară.

Elevii din program vor avea prioritate la angajare în cadrul companiei după absolvire. Patrick, absolvent al Liceului Teologic Reformat din Cluj-Napoca, și-a început cariera în cadrul fabricii Bosch din Cluj ca operator, după finalizarea programului Școală Duală, ulterior avansând pe un post de tehnician de mentenanță preventivă, spun reprezentanții Bosch. „Am realizat că nu este vorba despre note, ci despre a învăța lucruri practice și utile”, a spus absolventul. „Programul de scoală duală pe care l-am absolvit m-a ajutat să înțeleg mai bine ce mi-ar plăcea să fac pe viitor. Am reușit să acumulez foarte multe informații despre mecanică, utilaje, mașini, dar și despre fabrica în sine. Îmi place că am putut să înțeleg și să aplic cunoștințele teoretice într-un mediu real”, spune Norbert, absolvent al Liceului Tehnologic „Timotei Cipariu” din Blaj, specializarea mecanic în instalaţii industriale.

Continental pregătește tineri la Sibiu și Timișoara, la Cluj s-au asociat Terapia și Farmec

O altă companie care s-a implicat în această formă de învățământ este Continental, care a fost printre inițiatorii învățământului profesional încă din 2012. Pentru anul școlar 2021-2022, compania a anunțat 30 de locuri disponibile în Clasa Continental, specializarea Electronică, la Liceul Tehnologic „Independența”, din Sibiu. La Timișoara, elevii pot alege să facă practică la unul din sediile Continental în cadrul Școlii Duale Banat. Elevii vor urma stagii de practică la companii și vor deprinde abilitățile necesare punerii în aplicare a cunoștințelor acumulate la școală.

La Cluj, la începutul anului 2019 a fost încheiat un acord de colaborare între doi operatori economici – Farmec și Terapia Sun Pharma – în calitate de parteneri de practică, și unitatea de învățământ Colegiul Tehnic ,,Ana Aslan”, proiectul beneficiind de sprijin din partea Primăriei Municipiului Cluj-Napoca.

Guvernul a anunțat că susține extinderea învățământului dual

Despre necestitea învățământului dual reprezentanții mediului de afaceri vorbesc de ani de zile, iar unele companii au și făcut demersuri și parteneriate cu școlile. Recent, și premierul Florin Cîţu a anunţat că doreşte extinderea sistemului de învăţământ dual la nivel naţional şi preluarea modelului dezvoltate de unele companii private, potrivit News.ro. El a precizat că în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă este alocată suma de 400 de milioane de euro pentru învăţământul profesional şi dual. “Din păcate, Guvernul sau statul nu a făcut aşa de multe pentru a susţine acest sistem de învăţământ, dar a făcut sectorul privat şi au făcut companiile. Acolo unde a fost o nevoie aceste companii private au investit şi au creat acest sistemul dual, mare parte din el este copiat din sistemul din Germania. Avem exemple foarte multe în România. Pe unde am fost în ţară şi am discutat cu companii, toate aceste companii, companii mari, multe cu capital privat românesc, altele cu capital mixt, au spus foarte clar că au avut o problemă cu forţa de muncă şi au rezolvat-o investind în anumite clase, în anumite licee”, a declarat Florin Cîţu.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: