Consiliul Concurenţei a finalizat regulamentul privind procedura de înregistrare, investigare şi soluţionare a sesizărilor ce vizează practicile comerciale neloiale dintre companii în cadrul lanţului de aprovizionare agricol şi alimentar, potrivit unei hotărâri publicate de Consiliul Concurenței,citată de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Regulamentul a fost elaborat în vederea aplicării Legii nr. 81/2022 privind practicile comerciale neloiale dintre firme în cadrul lanţului de aprovizionare agricol şi alimentar. Acesta stabileşte procedura de soluţionare a sesizărilor, etapele care trebuie parcurse pentru efectuarea investigaţiilor, identificarea abaterilor, precum şi modalităţile constatării şi, după caz, sancţionării practicilor comerciale neloiale.

Totodată, regulamentul aduce clarificări cu privire la semnificaţia termenilor şi expresiilor utilizate pentru identificarea practicilor menţionate. De asemenea, este prezentată modalitatea de colaborare dintre Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, co-iniţiator al proiectului, şi Consiliul Concurenţei cu privire la practicile comerciale neloiale instrumentate.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Proiectul de Hotărâre a Guvernului de aprobare a regulamentului urmează să parcurgă circuitul procesului decizional şi va ajunge, pentru avizare, la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.