Premierul Nicolae Ciucă a anunţat înfiinţarea unui comitet interministerial care se va ocupa de efectele în agricultură ale secetei pedologice, acesta urmând să găsească măsurile care pot fi luate atât din fonduri guvernamentale, cât şi din cele europene, pentru dezvoltarea sistemelor de irigaţii şi pentru sprijinirea fermierilor afectaţi de secetă, transmite News.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Nicolae Ciucă a afirmat, vineri, la începutul şedinţei de Guvern, că din acest comitet vor face parte şase ministere.
“Am avut o discuţie cu domnul ministru Daea, miercuri, în şedinţa de Guvern şi, după ce am analizat, am luat decizia ca începând de săptămâna viitoare să înfiinţăm un comitet interministerial care se va ocupa de tot ceea ce înseamnă efectele şi impactul în agricultură a schimbărilor climatice şi, aşa cum am scos în evidenţă efectele pe care le produce seceta pedologică. În acest sens, următoarele ministere vor face parte din Comitetul interministerial: Ministerul Agriculturii, Ministerul Mediului, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Ministerul Finanţelor, Ministerul Economiei şi Ministerul Antreprenoriatului, IMM urilor”, a transmis premierul.

El a adăugat că acest comitet interministerial va avea în plan şi dezvoltarea capacităţilor de producţie în industria agroalimentară. “În felul acesta dorim ca, pe de o parte, să identificăm măsurile pe care putem să le luăm atât din fonduri guvernamentale, de la bugetul de stat, cât şi din fonduri europene, pentru dezvoltarea sistemelor de irigaţii, pentru sprijinul fermierilor care sunt afectaţi de efectele secetei şi, desigur, dezvoltarea capacităţilor de producţie în industria agroalimentară astfel încât să putem să dezvoltăm capacităţi de producţie care să asigure valoare adăugată mai mare”, a explicat Nicolae Ciucă.

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie

Între timp, agricultorii cer de ceva vreme măsuri, după cum puteți citi AICI sau aici:

 

Agricultorii cer declararea stării de calamitate cauzată de secetă în localităţile unde peste 50% din suprafaţa acoperită de o cultură este afectată