Cum putem reduce consumul de energie electrică în România cu 5%, concomitent cu scăderea facturilor medii ale consumatorilor casnici cu 10%

bec, lumina, curent, energie electrica, bani, factura Sursa foto: Pixabay

Un preț plafonat pe grupe de consumatorii casnici în funcție de tipul de consum, concomitent cu programe de mediatizare a necesității de economisire a energiei și programe de eficientizare a consumului casnic de energie bazate în primul rând pe schimbarea corpurilor de iluminat și un comportament de creștere a eficienței energiei ar aduce o reducere a consumului de energie electrică în România cu circa 5%, dar ar aduce și facturi mai mici la consumatorii casnici care folosesc energia electrică pentru încălzite cu 46% și facturi medii mai mai mici cu circa 10% pentru consumatorii casnici față de situația din prezent, arată o analiză a Asociației Energia Inteligentă.

Consum mare de energie electrică, nu înseamnă neaparat consumatori bogați

Urmarea unei analize a Asociației Energie Inteligentă se pot identifica următoarele situații pe care le întâlnim în practică:

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

a) Consumatorii de energie electrică care se găsesc la nivelul subzistenței energetice cu un consum mediu de cca. 55 kWh/lună (ipoteză: cca 47% din locuințele din România se găsesc în mediu rural sau periurban și apreciem că se încadrează în această categorie)

 Scenariu Ipotetic Bucati Putere (W) Timp mediu de utilizare (h/zi) Consum mediu (KWh/zi)
Becuri 10 40 3 1.20
TV 1 100 4 0.40
RADIO 1 50 4 0.20

Consumatorii beneficiază de preț plafonat de 0,68 lei/kWh, factura lunară fiind la un nivel de cca. 37 lei

b) Consumatorii de energie electrică care se găsesc la nivel mediu de consum de cca. 180 kWh/lună (ipoteză: cca 25% din locuințele din România sunt apartamente cu 1 – 4 camere care nu au sisteme de aer conditionat și apreciem că se încadrează în această categorie)

 Scenariu Ipotetic Bucati Putere (W) Timp mediu (h/zi) Consum (KWh/zi)
Becuri 10 40 3                         1.20
TV 1 100 4                         0.40
RADIO 1 50 4                         0.20
Computer 1 65 4                         0.26
Frigider/congelator 1 240 10                         2.40
Cuptor cu microunde 1 600 0.2                         0.12
Masina de spalat Vase 0 700 1.5                              –
AC* 0 876 1                              –
Fier calcat 1 2000 0.2                         0.40
Masina de spalat Rufe 1 640 1                         0.64
Boiler electric 0 2000 1                              –
Incalzire electrica 0 14000 2                              –
Uscator de par 1 1200 0.2                         0.24

Consumatorii beneficiază de preț plafonat de 0,8 lei/kWh, factura lunară fiind la un nivel de cca. 144 lei.

c) Consumatorii de energie electrică care au un nivel de confort specific secolului XXI cu un consum mediu de cca. 280 kWh/lună (ipoteză: cca 19% din locuințele din România sunt apartamente cu 1 – 4 camere care au sisteme de aer condiționat și apreciem că se încadrează în această categorie)

 Scenariu Ipotetic Bucati Putere (W) Timp mediu (h/zi) Consum (KWh/zi)
Becuri 15 15 5                         1.13
TV 2 200 4                         1.60
RADIO 1 50 4                         0.20
Computer 1 65 4                         0.26
Frigider/congelator 1 240 10                         2.40
Cuptor cu microunde 1 600 0.2                         0.12
Masina de spalat Vase 1 700 1.5                         1.05
AC* 1 876 1                         0.88
Fier calcat 1 2000 0.2                         0.40
Masina de spalat Rufe 1 640 1                         0.64
Boiler electric 0 2000 1                              –
Incalzire electrica 0 14000 2                              –
Uscator de par 1 1200 0.2                         0.24

Consumatorii beneficiază parțial de preț plafonat de 0,8 lei/kWh pentru primii 255 kWh și preț de piață de cca 2,5 lei/kWh pentru diferența între prețul 255 kWh și consumul realizat, factura lunară fiind la un nivel de cca. 165 lei.

d) Consumatorii de energie electrică care au un nivel de confort specific secolului XXI dar folosesc anumite echipamente suplimentar (boiler) cu un consum mediu de cca. 360 kWh/luna (ipoteză: cca 5% din imobilele din Romania folosesc boilere electrice pt ACM)

 Scenariu Ipotetic Bucati Putere (W) Timp mediu (h/zi) Consum (KWh/zi)
Becuri 20 15 5                         1.50
TV 2 200 4                         1.60
RADIO 2 50 4                         0.40
Computer 2 65 4                         0.52
Frigider/congelator 1 240 10                         2.40
Cuptor cu microunde 1 600 0.2                         0.12
Masina de spalat Vase 1 700 1.5                         1.05
AC* 1 876 1                         0.88
Fier calcat 1 2000 0.2                         0.40
Masina de spalat Rufe 1 640 1                         0.64
Boiler electric 1 2000 1                         2.00
Incalzire electrica 0 14000 2                              –
Uscator de par 1 1200 0.2                         0.24

*) Putere medie zilnică

Consumatorii nu beneficiază de preț plafonat achitând prețul cel mai mic dintre prețul din piață și cel din contract de cca 2,5 – 3,9 lei/kWh, factura lunară fiind la un nivel de cca. 900 – 1404 lei.

e) Consumatorii de energie electrică care stau în general la casă și au un consum care au un nivel de confort specific secolului XXI dar folosesc anumite echipamente suplimentar (boiler, hidrofoare, incalzire electrica) cu un consum mediu de cca. 700 kWh/luna (ipoteză: cca 3% din locuințele din Romania folosesc energie electrică pentru a se încălzi)

 Scenariu Ipotetic Bucati Putere (W) Timp mediu (h/zi) Consum (KWh/zi)
Becuri 20 15 5                         1.50
TV 2 200 4                         1.60
RADIO 2 50 4                         0.40
Computer 2 65 4                         0.52
Frigider/congelator 1 240 10                         2.40
Cuptor cu microunde 1 600 0.2                         0.12
Masina de spalat Vase 1 700 1.5                         1.05
AC* 1 876 1                         0.88
Fier calcat 1 2000 0.2                         0.40
Masina de spalat Rufe 1 640 1                         0.64
Boiler electric 1 2000 1                         2.00
Incalzire electrica 1 14000 2                       28.00
Uscator de par 1 1200 0.2                         0.24

*) Putere medie zilnica

Consumatorii nu beneficiază de preț plafonat achitând prețul cel mai mic dintre prețul din piață și cel din contract de cca 2,5 – 3,9 lei/kWh, factura lunară fiind la un nivel de cca. 1750 – 2730 lei.

f) Consumatorii de energie electrică care au un nivel de consum de peste 1500 kWh/lună ca urmare a mărimii imobilelor de peste 500 mp (ipoteză: cca 1% din locuințe au o suprafată mai mare de 500 mp) – consumatorii bogați

Se poate observa că numărul consumatorilor asimilați ca fiind bogați pentru că au un consum mai mare de 300 kWh/medie lunară înseamnă un procentaj de circa 9% din totalul consumatorilor de energie din România, dar dintre aceștia 8% sunt consumatori de energie care nu sunt nici pe departe bogați, dar pe care soarta i-a adus în situația de a avea un astfel de consum datorită: lipsei sursei alternative de combustibil pentru prepararea apei calde menajere, încălzirii locuinței, asigurării apei din puțuri forate prin hidrofoare etc, afirmă Asociația.

Potrivit ei, legea protejării consumatorilor trebuie să aibă o abordare unitară pentru aceleași categorii sociale și să nu creeze diferențe atât de mari: o familie cu aceleași venituri, care stau în locuințe similare să achite prețuri atât de diferite – familia care a avut noroc să fie conectată la gaze să achite cca 144 lei/lună pentru energie electrică (la un preț plafonat de 0,8 lei/kWh) și o altă familie care nu a avut acces la gaze să achite lunar pentru energie electrică cca. 1750 lei/lună (la un preț neplafonat de 2,5 lei/kWh).

Asociația mai arată că un alt aspect alarmant este faptul că pentru stabilirea consumului pentru determinarea plafonului s-a ales anul 2021, an în care consumul pentru consumatorii rezidențiali a fost cu circa 10% mai mare decât în anul 2020. În primele 8 luni ale anului 2022 comparativ cu anul 2021 consumul populației este cu 8% mai mic (conform dartelor INS). Cu alte cuvinte alegerea bazei de consum a anului 2021 a făcut ca un număr mai mare de consumatori să nu se încadreze în baremurile stabilite, respectiv să nu aibă acces la plafonare, conform unui consum mediu într-un an normal.

Asociația consideră că invocarea măsurii de introducere unui nou plafon de 255 kWh/lună ca fiind o masură de creștere a eficienței nu are elemente care să determine creșterea eficienței la consumator prin elemente de preț.

„Ideal ar fi ca un comportament de eficientizare să se realizeze prin impozitare diferită în funcție de clasa energetică a imobilului, care ar permite și evidențierea în mod concret a nivelului veniturilor medii ale proprietarilor imobilelor și ar putea determina politici publice locale de eficiență energetică cu adevărat eficiente”, arată AEI.

Totuși, dacă se dorește ca prin elemente de preț să se determine un comportament de reducere a consumului de energie electrică, construcția legii trebuie să fie realizată astfel încât să determine un comportament specific de eficientizare a consumului și consumatorul să poată prin acțiunile realizate să urmărească concret rezultatul acțiunilor sale – factura mai mică la energie electrică, conform Asociației.

AEI consideră că toți consumatorii din România care consumă până la un nivel mediu lunar de 700 kWh energie electrică, adică inclusiv cei care folosesc energia electrică pentru ACM și încălzire (considerând că cei peste acest consum înseamnă case foarte mari, peste 500 mp suprafață utilă) ar trebui să beneficieze de un tratament egal în ceea ce privește prețul plafonat.

Ce ar însemna aceasta:

  Scenariu Ipotetic Interval de consum
 

0-100 kWh

100 – 200 kWh 200 – 300 kWh 300 – 700 kWh
Cost mediu lunar legea prezenta de plafonare (lei/lună) 37.94 145.33 291.50 3,080.29
Propunerea unui pret plafonat (lei/kWh) 0.8 1 1.2 1.5
Cost mediu lunar fără un comportament de eficientizare energetică, luand în considerare noul preț plafonat propus (lei/luna) 44.64 181.66 331.48 1,797.33
Cost mediu lunar cu noile preturi plafonate dupa aplicarea unor măsri de eficientizare (lei/luna) 34.72 165.29 287.80 1,078.40
         
Posibila economie de energie la nivelul României (TWh/an) 0.70 0.49 0.83 0.83
Pondere economie de energie (%) 1.23% 0.87% 1.46% 1.47%

„Astfel, un nou preț plafonat pe grupe de consumatori casnici, în funcție de tipul de consum, concomitent cu programe de mediatizare a necesității de economisire a energiei și programe de eficientizare a consumului casnic de energie exclusiv bazate de schimbarea corpurilor de iluminat și un comportament de eficientizare a energiei ar aduce o potențială reducere a consumului de energie electrică în România cu 5%, dar ar aduce și facturi mai mici la consumatori”, conchide Asociația Energia Inteligentă.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: