Cum să deschizi un business profitabil în 2022? Oamenii de afaceri dezvăluie rețeta succesului: „Nu există succes peste noapte. Un antreprenor trebuie să fie rezilient”

oameni de afaceri, antreprenorim business Sursa: Unsplash

Înființarea unui business presupune multe obstacole, mai ales în România, când statul nu este de cele mai multe ori de partea antreprenorilor. La început de drum, aceștia au nevoie de sfaturile potrivite precum o gură de aer proaspăt.

În acest sens, Cristina Bâtlan, fondator Musette, Dragoș Anastasiu, fondatorul Eurolines, și Radu Savopol, cofondator al lanţului de cafenele 5 to go, ne-au transmis care sunt principalele lecții de care antreprenorii la început de drum ar trebui să țină cont.

Transformă-ți ideea într-un plan de business

Probabil că unul dintre primii pași pe care antreprenorii ar trebui să îi facă este să își transforme idee într-un plan de business. Cristina Bâtlan a declarat că, în calitate de antreprenor, aceștia vor trebui să respecte planul de afaceri, să îți calculeze bugetul și să îl țină sub control.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

„De asemenea, viitorii antreprenorii vor trebui să își dedice timp dezvoltării afacerii și să își îndeplinească obiectivele pe care și le-au propus. Pentru toate acestea e nevoie de motivație intrinsecă și mai ales disciplină”, spune Cristina Bâtlan, fondator Musette.

„Pentru mine, de fiecare dată când am pornit într-un business, au contat afinitatea pe care am simțit-o față de domeniul respectiv, pasiunea pentru domeniu, potențialul pe care l-am vizualizat și povestea pe care o puteam construi pentru brandul care urma să mă reprezinte din punct de vedere profesional. Sigur, toate trebuie dublate de un plan de afaceri și alte aspecte concrete, însă pentru mine nu ar fi funcționat niciodată doar componenta rațională, fără implicarea emoțională”, povestește Radu Savopol, cofondator 5 to go.

„Nu renunța niciodată”. Cele mai bune lecții vin din eșecuri

O lecție importantă transmisă de Dragoș Anastasiu sună așa: antreprenorii nu ar trebui să renunțe când apar greutățile pentru că cele mai bune lecții vin din greșeli, obstacole și eșecuri.

„Să muncească și să se implice. Să își trateze echipa și clienții ca pe prietenii și/sau familia sa. Să nu renunțe, când apar greutățile, pentru că cele mai bune lecții vin din greșeli, obstacole și eșecuri. Și să nu uite că ceea ce face trebuie să îi aducă bucurie. Altfel, ceva este nepotrivit și va costa mult timp și multă demotivare”, precizează omul de afaceri.

„Nu există succes peste noapte. Un antreprenor trebuie să fie rezilient”

Oamenii de afaceri recomandă antreprenorilor să investească în angajați care cred în business-ul lor și care au valori și viziune pentru îmbunătățirea companiei.

„Oricine poate prelua o funcție sau un loc de muncă, însă doar câțiva vor avea o preocupare reală pentru afacere. Nu există succes peste noapte. Va dura timp să-ți dai seama de lucruri, pe măsură ce le faci. Pentru a avea succes, un antreprenor trebuie să fie rezilient. Orice comentariu de tipul „asta nu este posibil” sau „nu se poate face” ar trebui tratat ca o provocare pentru a dovedi ca e greșit. Verbul „a face” nu are sens reflexiv”, transmite Cristina Bâtlan.

Aceasta spune că viitorii antreprenori ar trebui să investească în domenii în care crede și simte, să se înconjoare de oamenii potriviți, să fie inovator, să aibă curaj și răbdare și să construiască cu grijă povestea afacerii și brandului lui.

Antreprenorii să țină cont de resursele umane sau financiare

După 25 de ani de antreprenoriat, Dragoș Anastasiu spune că există câteva rețete care ajută ca un business nou să funcționeze mai ușor și să îl orienteze către succes. Însă, cel mai des, antreprenorii sunt mânați puternic de o idee și nu deschid o afacere având resurse umane sau financiare, studii de piață sau rețea de distribuție.

„Sfatul meu este să țină, totuși, cont de următorul lucru: să își urmeze visul, să își pună în aplicare viziunea, să facă tot ceea ce îi împinge înainte și să caute parteneri (în business sau consultanți externi), care să preia task-urile pe care ei nu le fac cu placere, nu le înțeleg sau cărora nu le acordă foarte mare importanță la început”, spune omul de afaceri.

Fără îndoială, resursele financiare sunt unul dintre cele mai importante aspecte ale unei afaceri. Managementul financiar te ajuta să determini ce, unde și când să cheltui.

„De la colectarea resurselor financiare, până la alocarea și cheltuirea acestora, un antreprenor trebuie să aibă o viziune transparentă asupra tuturor activităților financiare din cadrul companiei sale”, precizează Cristina Bâtlan.

De asemenea, este important să ai acoperită investiția inițială și minimum 6 luni de cheltuieli. „Orice business are nevoie de timp, implicare și atenție pentru a funcționa, iar pentru a-i da încrederea de a crește îți trebuie răbdare și resurse”, este de părere Radu Savopol.

Greșelile care îi pot costa afacerea

Cu siguranță la începutul unui business antreprenorul va face o mulțime de greșeli benefice, din care va avea de învățat lecții importante. Cristina Bâtlan este de părere că alegerea unui partener de business greșit, lipsa de focus pe obiective, lipsa echipei, subestimarea concurentei, precum și lipsa de investiții sau alocarea unui buget în marketing sunt principalele erori realizate de tinerii antreprenori.

„Aceștia nu sunt atenți la administrarea resurselor financiare. Cred că afacerea poate fi condusă de la distanță”, precizează aceasta.

O altă greșeală pe care aceștia o fac este să se grăbească și să se lase condus exclusiv de argumente raționale. „Eu cred că fără intuiție e greu să păstrezi pe termen lung succesul unei afaceri”, spune Radu Savopol.

De aceeași părere este și Dragoș Anastasiu care spune că antreprenorii greșesc atunci când aleg să se implice în fiecare afacere și să creadă ca pot ajunge să le facă pe toate bine sau sa învețe tot ce presupune derularea unei afaceri.

„Acest lucru obosește, demotivează și duce la pierderea din vedere a imaginii de ansamblu. Este foarte adevărat ca aceste erori le poate face și mai târziu, dar antreprenorul poate avea norocul ca business-ul sa fie așezat și securizat”, precizează fondatorul Eurolines.

Tehnologia, domeniul de viitor pentru antreprenori

În ceea ce privește domeniile în care merită să investești în viitor, oamenii de afaceri spun că tehnologia rămâne în continuare direcția principală mai ales pentru tineri.

„În foarte multe ocazii s-a dovedit că tehnologia a devenit un mijloc către ideea sau viziunea antreprenorului. Eu cred că orice domeniu este bun, dacă cineva crede că poate aduce o îmbunătățire, doar că în unele va fi nevoie de și mai multă muncă”, a declarat Anastasiu.

Aceeași viziune are și Radu Savopol, care precizează că tehnologia este în mod cert domeniul viitorului. Însă, în continuare vor fi de succes și domeniile care îi aduc pe oameni împreună, care creează expriențe, fie că este vorba despre artă, domenii creative sau chiar HoReCa. „Suntem oameni și avem nevoie de interacțiune umană, iar într-un viitor plin de tehnologie sigur va rămâne loc și pentru emoție”, adaugă Savopol.

„Înainte de a investi în anumite domenii, cea mai bună investiție pentru antreprenori va fi întotdeauna în ei înșiși. Acest lucru ar putea însemna sănătatea, educația, bunăstarea sau relațiile- orice poate ajusta și îmbunătăți viața va aduce cea mai mare rentabilitate a investiției, deoarece costul este adesea foarte mic. Investițiile speculative sunt de evitat”, este de părere Cristina Bâtlan.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: