În pofida condițiilor de austeritate preconizate de Guvern pentru 2025 și 2026, primăriile din marile orașe ale României nu au renunțat la petrecerile de Revelion, românii având astfel posibilitatea să participe gratuit la o varietate de concerte, spectacole de luminii și artificii, în noaptea dintre ani. Vă prezentăm mai jos un sumar al evenimentelor programate în principalele orașe ale țării.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
- BUCUREȘTI
Cei care își petrec noaptea de Revelion în Capitală au posibilitatea să participe la o singură petrecere organizată în aer liber. Primăria Sectorului 3 deschide petrecerea în Piața Alba Iulia, de la ora 19.00. Programul include: jocuri de lumini și lasere, concerte live susținute de artiști cunoscuți. Cel mai așteptat moment este cel de la ora 00.00, când publicul se va putea bucura de un spectacol multimedia complex de 10 minute, care va include grafică video, coloană sonoră originală, lasere, lumini, drone și efecte pirotehnice de înălțimi diferite. Pe scena din Piața Alba Iulia vor urca: AZUR – 20:00; 3 Sud Est – 21:00; Spitalul de Urgență – 22:00; Arsenium (ex O-Zone) – 23:00; IRIS 23:50
- CLUJ-NAPOCA
Clujenii sunt invitați să întâmpine Revelionul 2026 în aer liber, în Piața Unirii, unde Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca pregătesc un program special de concerte precum și un spectacol impresionant de drone și lumini, la miezul nopții. Evenimentele vor începe de la ora 22:00, programul fiind împărțit astfel: Grupul vocal de pop-operă Anatholis (ora 22:00); Concert Hara (ora 23:00); Spectacol de drone și lumini (ora 00:00); concert Score Band ora (00:15). Intrarea este liberă.
- BRASOV
Primăria Brașov lansează invitația pentru Revelionul Kiss FM 2026, care se va desfășura în Piața Sfatului, de la ora 19.30, „Ca și în anii trecuți, dacă vrei să te bucuri de muzică bună, într-un decor de poveste, alegerea potrivită este Piața Sfatului! Aici vei avea partea de muzică bună, mixată de DJ-ii Kiss FM, Târgul de Crăciun care va fi deschis până târziu, și un spectacol de lasere memorabil”, au transmis reprezentanții Primăriei Brașov,
La petrecerea organizată în parteneriat cu Kiss FM România, pe scena să se vor afla trei DJ. Unul are doar 16 ani, este brașovean, Claudiu Albu. Următorul va fi ALTOO, un DJ deja consacrat. Și noutatea momentului, DJ Adrian Șaguna o să fie pe scenă la la miezul nopții. De asemenea, este programat și un show de lasere de la ora 00:00, Primăria precizând că anul acesta s-a renunțat la celebrul foc de artificii.
Mijloacele de transport în comun pe 14 linii, care fac legătura cu toate cartierele brașovene, vor circula până la ora 1.30. „Pentru ca lucrurile să decurgă foarte, foarte bine în seara de 31 decembrie și în dimineața de 1 ianuarie, ar fi perfect să veniți în centrul orașului cu mijloacele de transport în comun! Să renunțați la mașina proprie, pentru că, de obicei, știți foarte bine, se blochează traficul din această cauză (…). Vom exista mai multe autobuze pe majoritatea liniilor, 14 linii care leagă toate cartierele Brașovului de centrul orașului”, a mai transmis Primăria Brașov.
Petrecerea începe de la ora 19.30, cu muzică grecească interpretată de Christian Juncu și Cosmin Marghele, iar la 19.45 va începe să mixeze Claudiu Albu. De la ora 21.00, pe scena din Piața Sfatului va urca ALTOO, iar de de la 22.30 DJ Adrian Șaguna. Prezentator vva fi DJ YAANG.
- IAȘI
Primăria Municipiului Iași și Ateneul Național din Iași invită întreaga comunitate în seara dintre ani, la spectacolul de Revelion, eveniment plin de lumină și muzică, care se va desfășura în Piața Palatului Culturii.
Programul începe cu „Revelionul Copiilor, de la 18:30. Piața Palatului Culturii se transformă într-un spațiu de poveste, unde familiile sunt așteptate cu momente vesele, personaje îndrăgite și energie bună. De la ora 20:00 e programat un concert de muzică populară, cu Laura Lavric, Constantin Bahrin, Ștefan Pintilie și Constantin Florescu.
De la ora 22:00 în programul concertului de Revelion vor urca pe scenă: DJ Johnny W, Spike și VUNK. „Atmosfera va fi amplificată de lasere, drone show și efecte vizuale spectaculoase. Intrăm în Anul Nou 2026 cu obișnuitul spectacol de artificii. Vă așteptăm cu drag în Piața Palatului Culturii”, a transmis Primăria Iași.
- TIMIȘOARA
La Timișoara, spectacolul de Revelion din Piața Victoriei din Timișoara începe la ora 22.00, cu un concert dedicat trupelor locale, care vor încălzi atmosfera în centrul orașului. La ora 23.00, pe scenă va urca Ruslana, renumita artistă din Ucraina, laureată a World Music Awards și câștigătoare a concursului Eurovision 2004, cu piesa „Wild Dances”. Muzica Ruslanei reprezintă o fuziune între pop, rock și dance, cu elemente ritmice și vocale inspirate din folclorul carpatic, un stil pe care l-a popularizat la nivel internațional.
Trecerea în anul 2026 va fi marcată, la miezul nopții, printr-un spectacol de artificii, iar apoi, la ora 00.15, pe scena din piață va urca trupa Lupii lui Calancea din Republica Moldova. Formația, condusă de basistul și compozitorul Alex Calancea, s-a remarcat printr-o abordare muzicală inedită, combinând folclorul autentic românesc cu elemente energice de rock, trap și ritmuri tribale.
Petrecerea organizată de Casa de Cultură a Municipiului Timișoara va continua, după ora 01.00, cu un „after party” susținut de DJ-ul Sean Norvis. Stilul muzical al lui Sean Norvis este centrat în jurul genurilor house, dance și trance, însă acesta s-a remarcat în special prin crearea curentului „Electro Popular”, un gen care combină ritmurile electronice moderne cu elemente din muzica populară românească.
- CRAIOVA
Craiovenii sunt invitați să întâmpine 2026 în centrul orașului, pe strada A.I. Cuza, în zona Universitate, cu muzică live, DJ consacrați și un spectacol care va marca începutul anului 2026.
DJ Emil Safta, urmat de Manuel Riva vor electriza publicul prezent la scenă, iar punctul culminant al serii va fi concertul susținut de craioveanul Alex Velea, marcând, și la Revelion, sărbătoarea celor 550 de ani împliniți, în 2025, de la prima atestare documentară a Craiovei.
Trecerea dintre ani va fi marcată de la 00:00 printr-un spectacol piromuzical care va lumina cerul municipiului Craiova. Petrecerea va continua după focurile de artificii cu DJ Emil Safta, care va menține atmosfera de sărbătoare și va încheia noaptea de Revelion. MC Tom Crîngureanu este cel care va interacționa constant cu publicul pe tot parcursul serii, alternând momentele de prezentare și animație cu seturile susținute de DJ Emil Safta.
Până la startul Revelionului, craiovenii și cei care se vor decide să petreacă trecerea anilor în Cetatea Băniei, au ocazia să viziteze Târgul de Crăciun, care îi așteaptă cu bunătăți pentru toate gusturile.
- ORADEA
În municipiul Oradea, petrecerea începe în Piața Unirii, de la ora 22:00, cu DJ Cervinski. De la ora 23:00, platanele vor fi preluate de AlbWho, care va menține energia publicului până la ora 01:00. La miezul nopții, Oradea intră în 2026 cu un spectacol de impresionant de artificii.
Participanții vor avea acces la un bar amenajat în Piața Unirii, cu o selecție variată de băuturi, informează ebihoreanul.ro. În noaptea de Revelion vor rămâne deschise și patinoarul, precum și roata panoramică, pentru cei care vor să prelungească distracția. Nouveau Year Party 2026 este un eveniment gratuit, deschis tuturor celor care aleg să petreacă trecerea dintre ani în centrul Oradei.
- SIBIU
Și în municipiul SIBIU este programată o amplă petrecere pentru public, în noaptea dintre ani. Evenimentul se desfășoară în Piața Mare din centrul orașului. „Pe 31 decembrie, Sibiul întâmpină noul an cu cea mai mare petrecere în aer liber din centrul țării: trupa Cargo și DJ Funky Drop vor urca pe scena din Piața Mare, acompaniați de jocuri de lumini și numărătoarea inversă alături de mii de sibieni și turiști. Atmosfera festivă va transforma centrul orașului într-un loc al bucuriei colective și al comunității,” au transmis organizatorii.
La Sibiu, în Piața Mare din centrul orașului, va urca pe scenă trupa Cargo, dar și DJ Funky Drop, potrivit publicației locale Turnul Sfatului. Anunțul a fost făcut încă de la sfârșitul verii de organizatori Târgului de Crăciun din Sibiu. Asociația Events for Turism a primit 50.000 de euro, finanțare din partea primăriei pentru organizarea Revelionului.
- CONSTANȚA
În municipiul Constanța, Primăria a angajat firma Media Prompt Agency SRL să se ocupe de organizarea Revelionului. Evenimentul nu se va mai desfășura în Piața Ovidiu ca în anii trecuți, ci în parcarea de la Sala Sporturilor, aflată tot în centrul Constanței, în apropiere de cluburile din oraș, dar și de bulevardul Tomis.
Potrivit comunicatului transmis de Primăie, programul de Revelion la Constanța începe de la 21:30 și include muzică live dar și un spectacol impresionant de lumini și lasere. Pe scenă vor urca: Smiley, DJ Pierre D’Vară, Lucian Colareza
- BUZĂU
Primăria Buzău și Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman” îi invită pe buzoieni să petreacă noaptea dintre ani în Parcul Crâng, zona Obeliscului, începând cu ora 20.30.
Dintre artiștii cei mai îndrăgiți de publicul buzoian vor urca pe scena de la Orășelul Copiilor Laurențiu Cazan, Nemuritorii, Mădălina Manolache, Mario Buzoianu Traian și Valeria Ilea și Emilia Ghinescu.
Invitați speciali vor fi Lora și Alina Eremia, două artiste care încing spectatorii și care au pregătit recitaluri incendiare, printre confetti și lasere multicolore. Anul acesta, Primăria Buzău a renunțat la focurile de artificii, în favoarea laserelor multicolore.
- SUCEAVA
Și Primăria Suceava organizează o amplă petrecere în seara de Revelion, pe Esplanda Casei de Cultură din municipiu, începând cu ora 20:00. Pe scenă vor urca: Lavinia Chirilă, Adriana Crainiciuc, Dan Doboș, Nicole Chery, Doina Petroie, Ioana Penciuc, Laura Haidău, Margareta Lipa, Alessia Pop, Andra Matei, Alex Man și Andra Matei. De la ora 00:00 este programat un amplu spectacol de lumini, artificii și drone. După ora 00:15 va concerta Alternosfera
- ALBA IULIA
Municipalitatea din Alba Iulia va organiza, în Cetatea Alba Carolina, un foc de artificii în noaptea de Revelion. Localnicii și turiștii care se vor afla în Alba Iulia, în data de 31 decembrie vor putea sărbători acolo trecerea dintre ani și vor putea primi din partea Primăriei, un calendar pe 2026.
La articol au mai contribuit: Ștefan Both, Andreea Pavel, Alin Bratu și Ovidiu Hațegan

Revelion 2025 în centrul Timișoarei FOTO Casa de Cultură