UPDATE. DAN AIR, singurul operator de pe aeroportul Brașov anunță intenția de a-și suspenda zborurile regulate din Brașov. Acuzațiile companiei și răspunsurile ROMATSA

aeroportul international Brasov Sursa foto: Facebook / Aeroportul Internațional Brașov

Compania DAN AIR anunță intenția de a-și suspenda operarea zborurilor de pe aeroportul Brașov, reprezentanții companiei low-cost românești spunând că nu pot opera în siguranță zboruri pe/ de pe aeroportul recent inaugurat. Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav, investiție de 140 de milioane de euro, a fost deschis chiar în această lună și a avut deja parte de un scandal de proporții între operatorul român, care de câteva zile postează acuzații pe pagina proprie de Facebook și ROMATSA, care respinge ceea ce numește “acuzații false”.

UPDATE. Cu toate că titlul comunicării companiei era “singurul operator de pe aeroportul Brașov își suspendă zborurile regulate din Brașov”, reprezentanții companiei, contactați de Economedia, au precizat că, deocamdată, e vorba de o intenție, care ar urma să se concretizeze mâine. “În proporție de 80% decizia este luată, pentru că nu se pot opera zborurile în siguranță. Mâine dimineață board-ul companiei mai are o întâlnire și apoi vom anunța decizia”, au precizat reprezentanții companiei.

Știre inițială. “Compania noastră este singura care operează în prezent pe Aeroportul din Brașov. Decizia vine pe fondul lipsei infrastructurii necesare pentru a asigura deservirea în condiții rezonabile a aeronavelor noastre”, a transmis compania.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Reprezentanții Dan Air spun că vor oferi mai multe informații într-o conferință de presă programată pentru marți.

În martie, BoardingPAss anunța că primele curse de pe aeroportul din Brașov încep în iunie și vor fi operate de o singură companie – Dan Air urma să aibă zboruri către opt destinații din șase țări europene.

UPDATE 2. Contactat de Economedia, directorul aeroportului, Alexandru Anghel, ne-a transmis că preferă să nu comenteze situația în acest moment. “Analizăm situația, vom strânge date, nu aș vrea să comentez în acest moment. Acum am aflat și eu, telefonic. E o chestiune care ține și de controlori de trafic, de regulamente, să răspundă cei care au responsabilități în acest sens”, a spus Anghel. Acesta a menționat că, în cazul retragerii Dan Air, pe recent inauguratul aeroport din Brașov vor opera zboruri charter de vară, urmând ca Wizz Air să înceapă activitatea în august.

CONTEXT. Decizia vine după incidentul din 24 iunie, când o aeronavă Dan Air cu traseul Madrid-Brașov-București a avut întârzieri de 16 minute la aterizarea pe aeroportul Brașov din cauza faptului că ROMATSA a acordat prioriate unei aeronave care decola, potrivit Economica.net.

Cu câteva zile în urmă, compania aeriană Dan Air acuza ROMATSA că descurajează operatorii care vor să aibă zboruri de la Brașov, iar Ghimbavul devine o „haltă” a zborurilor de la București către vestul Europei și invers, conform Bizbrasov.ro.

Reprezentanții Dan Air au susținut că în 24 iunie 2023 controlorii de trafic ROMATSA ar fi pus în pericol siguranța zborului DN288 Madrid-Brașov-București la aterizarea acestuia pe Aeroportul Brașov.

Explicațiile și acuzațiile Dan Air:

“Aeronavei DAN AIR i s-a întârziat aterizarea pe Brașov, în condiții de vreme neprielnică, pentru a permite decolarea unei alte aeronave. Acest lucru încalcă reglementările aeronautice în vigoare care prevad că aeronavele care se află în proceduri de apropiere pentru aterizare trebuie să li se dea prioritate mai ales în condiții meteo nefavorabile așa cum a întâmpinat la ora aterizării zborul DAN AIR DN288.
Controlori de trafic aerian din Arad care monitorizează printr-un turn virtual aeroportul Brașov au pus în pericol viața pasagerilor DAN AIR cât și siguranța zborului prin nerespectarea reglementărilor aeronautice care stabilesc că aterizările au prioritate față de decolări.

Aeronava DAN AIR călătorea de la Madrid la Brașov, cu 83 de pasageri la bord. Pasagerii îmbarcați la Madrid au decolat către Brașov la ora 14:00, cu o întârziere de 1 ora și 30 de minute având în vedere restricțiile de rută și capacitatea aeroportului Madrid de a deservi aeronavele.

Ora prognozată pentru aterizarea aeronavei DAN AIR la Brașov era inițial estimată a fi 18:20 care a fost modificată pentru ora 18:30 deoarece aeronava trebuia să ocolească fronturi atmosferice periculoase, ruta fiind modificată prin nordul Bulgariei și continuând apoi spre Brașov.

DAN AIR monitoriza cu îngrijorare situația întrucât aeronava era programată să decoleze spre București înainte de ora 19:00, oră la care controlorii de trafic aerieni pleacă acasă, iar din acest motiv Aeroportul din Brasov este nevoit să își înceteze activitatea. Prin urmare, echipa DAN AIR s-a coordonat cu Aeroportul Brașov și agenția care furnizează servicii de handling la sol, KRONAERO, pentru a reacomoda traficul pe aeroportul Brașov în așa fel încât atât DAN AIR cât și cealaltă aeronavă să se încadreze în programul de funcționare ROMATSA.

Controlorii de trafic totuși nu au acceptat varianta care nu numai că era optimă, dar era și singura legală și au procedat la încălcarea regulamentului (UE) nr. 2017/373 care impune prin AMC19 ATS.TR.210(a)(3) – Controlul aerodromului – prioritate la aterizare, unde prioritatea la aterizare trebuie dată aeronavelor care sunt obligate să aterizeze din cauza factorilor care afectează operarea în siguranță a aeronavei”, a transmis Dan Air

POZIȚIA ROMATSA după acuzațiile Dan AIR

ROMATSA a transmis un punct de vedere în acest context cu privire la “acuzațiile complet nejustificate colportate în spațiul public în ultimele 24 de ore de reprezentanții unei companii aeriene, cu referire la activitatea ROMATSA în cadrul operațiunilor de la Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav”.

Precizările ROMATSA:

  • Cu referire la acuzația FALSĂ că ”siguranța pasagerilor zborului DN288 Madrid-Brașov-București a fost pusă în pericol” – În fapt, în niciun moment siguranța pasagerilor zborului DN288 Madrid-Brașov-București nu a fost pusă în pericol, iar instrucțiunea controlorilor de trafic aerian către piloți a avut în vedere tocmai asigurarea aterizării în condiții optime, atunci când pista era liberă.
  • Zborul HiSky cu decolare din Brașov la ora 17:50 conform planului de zbor depus a fost supus regularizării de către Managerul de rețea EUROCONTROL (NM), din cauza problemelor de capacitate pe aeroportul din Antalya. Astfel, ora calculată de NM pentru decolarea de pe aeroportul Brașov a fost 18:28. Atât controlul traficului aerian, cât și companiile aeriane trebuie să se conformeze acestor măsuri gestionate la nivel european de către Eurocontrol (conform regulamentului (UE) 2019/123).
  • Zborul DN288 cu decolare din Madrid la ora 13:10 conform planului de zbor depus și aterizare la Brasov, a transmis 3 mesaje de întârziere a decolării (13:53, 14:10, 14:53). După intrarea în spațiul aerian al României, controlorii de trafic aerian au acordat zborului mai multe autorizări directe, în măsura în care vremea nefavorabilă a permis acest lucru, însă având în vedere întârzierea la decolare și situația meteo care a impus ocoliri multiple, aterizarea a fost mult întârziată.
  • Cu referire la referința INCOMPLETĂ ȘI SCOASĂ DIN CONTEXT din comunicatul companiei aeriene la documentul EASA care stabilește modalitățile de conformare și oferă explicații și îndrumări în ceea ce privește implementarea Regulamentului (UE) 2017/373- În fapt, AMC19 ATS.TR.210(a)(3), face referire la diferite tipuri de aeronave care au prioritate la aterizare: aeronave care au anunțat că trebuie să aterizeze din cauza factorilor care afectează funcționarea în siguranță a aeronavei; aeronave spital sau aeronave care transportă persoane care necesită îngrijiri medicale urgente; aeronave angajate în operațiuni de căutare și salvare; și alte aeronave, după cum poate fi stabilit de autoritatea competentă, în cazul României aceasta fiind Autoritatea Aeronautică Civilă Română. Zborul DN288 în discuție nu se încadrează în niciuna din aceste situații, iar comunicatul companiei aeriene preia doar îndrumarea din GM1 to AMC19 ATS.TR.210(a)(3), care e doar o explicație a modului in care poate fi implementată prevederea AMC, nu o reglementare de sine stătătoare. Dacă zborul DN288 ar fi fost într-o situație critică avea posibilitatea să declare situație de urgență și ar fi avut prioritate la aterizare.
  • În ceea ce privește programul de operare, programul furnizării serviciilor de trafic aerian corespunde cu cel al operatorului de aerodrom, Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav și a fost făcut public în urmă cu mai multe luni. Orice modificare a acestui program va trebui inițiată de Aeroport prin solicitarea amendării certificatului său, emis de către AACR.
  • ROMATSA aplică Hotărârea Consiliului de Management al Spațiului Aerian care a stabilit schimbările de clasă de spațiu aerian conform orelor de operare ale Aeroportului Brașov. Spațiul aerian nu este închis, regulile aplicabile se schimbă conform legislației aplicabile SERA– Regulamentul (UE) 923/2012.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. O mare rusine pentru autoritati, de la ROMATSA la actualul ministru al dezvoltarii care a supervizat constructia si operationalizarea lui. Dupa mai bine de un deceniu de efort al Brasovenilor pentru constructia aeroportului, nu au fost in stare sa gaseasca solutii pentru operationalizarea lui si si-au batut joc de singurul operator care a fost dispus sa opereze zboruri de linie inca de la deschidere. ROMATSA nu a putut pregati din timp controlorii de trafic necesari pentru functionarea aeroportului.

    • Cred ca cele cateva curse pe zi efectuate pe aeroportul Brasov nu sunt decat o picatura in oceanul de zboruri care trebuie gestionate de controlorii romani, in special dupa devierea traficului aerian care trecea peste Ucraina. Nu mai credeti toate balivernele unei “companii aeriene” de smecheri cu ochi albastri.

      • Oceanul de zboruri? Aeroportul din Brașov e controlat de la Arad, unde sunt 2 zboruri pe zi, marele ocean… romatsa niște jeguri, defapt toată situația e penibilă și revoltătoare.

    • E evident ca le sta in gat Aeroportul Ghimbav-Brasov, pentru ca le ia pasagerii!
      ROMATSA va face orice ca sa duca Aeroportul Ghimbav-Brasov la pierderi uriase si in final poate un faliment rasunator!!!
      Eu sunt convinsa, am spus asta de ANI de zile, de cand Brasovul se chinuie sa faca acest Aeroport!!!
      Uitati-va cum ii sicaneaza, cum le pune ROMATSA bete in roate!
      Pai, mai ai curaj sa zbori de pe acest Aeroport?!
      Eu nu!!!

  2. Fraudarea si spalarea banilor in investitii ,,gonflabile” e o virtute in Romania, nu o rusine.

  3. Bucurestiului ii sta in gat Aeroportul de la Ghimbav-Brasov!
    I-am spus sotului meu si copiilor mei ca fix asa se va intanpla, ca Bucurestiul va face orice ca sa impiedice Aeroportul Ghimbav-Brasov sa ii ia pasagerii!
    Jigodiilor!!!

  4. Am urmărit postările de pe pagina DanAir și pot spune că n-am mai văzut așa amestec de victimizare, acuze și conspiraționism la o companie privată.
    Au deja un grup de adulatori care dacă au văzut steagul României și șarpele dacic pe siglă înghit toate gogomăniile, nu mai reacționează la argumente logice, zici că sunt specialiști în aviație cu toții. Întrați și citiți comentariile, efectiv e un delir colectiv.

    Nu zic că Romatsa sunt niște sfinți, poate ar fi putut să fie mai proactivi în unele cazuri dar faptul că acestă companie se angajează într-un război cu Romatsa mi se pare de-a dreptul periculos.
    Ca să nu mai zic că au și ei o grămadă de deficiențe cu rezervările, lipsă de personal, etc

    Pe lângă asta din partea autorităților din Brașov (conducerea aeroportului, și a Consiliului Județean Brașov) e o tăcere asurzitoare în condițiile în are ei ar trebui să reprezinte interesul brașovenilor, să explice și să medieze această situație. De ce e atât de greu să zică că au stabilit ca programul să fie mai scurt în primă fază pentru a face economie de fonduri publice, pentru că încă mai sunt posturi neocupate și oricum nu sunt multe zboruri?

    In locul acestui circ penibil poate ar fi fost mai simplu ca cei implicați să spună că mai sunt chestii de pus la punct la care se lucrează și poate că lumea ar înțelege.

  5. Numai imbecili în jurul acestui aeroport, păcat că suferă pasagerii. Directorul aeroportului se plînge că are salariu mic, romatsa că nu are personal, toți sunt grămadă, rușine că dau dovadă de incapacitate crasă, în loc să se zbată să meargă treaba bine.

  6. Mâine am bilet de întoarcere la Brașov din Bruxelles.Am emoții pentru zborul de întoarcere în sensul că nu aș vrea să aflu că în loc de a ateriza la Brașov,voi ajunge la București sau Tg.Mureș.Dacă s-ar ateriza la Sibiu(unde locuiesc) nu m-aș supăra,dar având o vârstă mai înaintată ,mă gândesc la faptul că am bagaje și la București sau Tg.Mureș nu poate veni nimeni să mă ajute!

  7. Sunt controlori de trafic pentru apropriere si la Craiova si la Sibiu (24/24)
    . De ce s-a ales tocmai Arad să coordoneze Brașovul ??? Pun și eu această întrebare pentru un prieten !!

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.