Compania DAN AIR anunță intenția de a-și suspenda operarea zborurilor de pe aeroportul Brașov, reprezentanții companiei low-cost românești spunând că nu pot opera în siguranță zboruri pe/ de pe aeroportul recent inaugurat. Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav, investiție de 140 de milioane de euro, a fost deschis chiar în această lună și a avut deja parte de un scandal de proporții între operatorul român, care de câteva zile postează acuzații pe pagina proprie de Facebook și ROMATSA, care respinge ceea ce numește “acuzații false”.
UPDATE. Cu toate că titlul comunicării companiei era “singurul operator de pe aeroportul Brașov își suspendă zborurile regulate din Brașov”, reprezentanții companiei, contactați de Economedia, au precizat că, deocamdată, e vorba de o intenție, care ar urma să se concretizeze mâine. “În proporție de 80% decizia este luată, pentru că nu se pot opera zborurile în siguranță. Mâine dimineață board-ul companiei mai are o întâlnire și apoi vom anunța decizia”, au precizat reprezentanții companiei.
Știre inițială. “Compania noastră este singura care operează în prezent pe Aeroportul din Brașov. Decizia vine pe fondul lipsei infrastructurii necesare pentru a asigura deservirea în condiții rezonabile a aeronavelor noastre”, a transmis compania.
Reprezentanții Dan Air spun că vor oferi mai multe informații într-o conferință de presă programată pentru marți.
În martie, BoardingPAss anunța că primele curse de pe aeroportul din Brașov încep în iunie și vor fi operate de o singură companie – Dan Air urma să aibă zboruri către opt destinații din șase țări europene.
UPDATE 2. Contactat de Economedia, directorul aeroportului, Alexandru Anghel, ne-a transmis că preferă să nu comenteze situația în acest moment. “Analizăm situația, vom strânge date, nu aș vrea să comentez în acest moment. Acum am aflat și eu, telefonic. E o chestiune care ține și de controlori de trafic, de regulamente, să răspundă cei care au responsabilități în acest sens”, a spus Anghel. Acesta a menționat că, în cazul retragerii Dan Air, pe recent inauguratul aeroport din Brașov vor opera zboruri charter de vară, urmând ca Wizz Air să înceapă activitatea în august.
CONTEXT. Decizia vine după incidentul din 24 iunie, când o aeronavă Dan Air cu traseul Madrid-Brașov-București a avut întârzieri de 16 minute la aterizarea pe aeroportul Brașov din cauza faptului că ROMATSA a acordat prioriate unei aeronave care decola, potrivit Economica.net.
Cu câteva zile în urmă, compania aeriană Dan Air acuza ROMATSA că descurajează operatorii care vor să aibă zboruri de la Brașov, iar Ghimbavul devine o „haltă” a zborurilor de la București către vestul Europei și invers, conform Bizbrasov.ro.
Reprezentanții Dan Air au susținut că în 24 iunie 2023 controlorii de trafic ROMATSA ar fi pus în pericol siguranța zborului DN288 Madrid-Brașov-București la aterizarea acestuia pe Aeroportul Brașov.
Explicațiile și acuzațiile Dan Air:
“Aeronavei DAN AIR i s-a întârziat aterizarea pe Brașov, în condiții de vreme neprielnică, pentru a permite decolarea unei alte aeronave. Acest lucru încalcă reglementările aeronautice în vigoare care prevad că aeronavele care se află în proceduri de apropiere pentru aterizare trebuie să li se dea prioritate mai ales în condiții meteo nefavorabile așa cum a întâmpinat la ora aterizării zborul DAN AIR DN288.
Controlori de trafic aerian din Arad care monitorizează printr-un turn virtual aeroportul Brașov au pus în pericol viața pasagerilor DAN AIR cât și siguranța zborului prin nerespectarea reglementărilor aeronautice care stabilesc că aterizările au prioritate față de decolări.
Aeronava DAN AIR călătorea de la Madrid la Brașov, cu 83 de pasageri la bord. Pasagerii îmbarcați la Madrid au decolat către Brașov la ora 14:00, cu o întârziere de 1 ora și 30 de minute având în vedere restricțiile de rută și capacitatea aeroportului Madrid de a deservi aeronavele.
Ora prognozată pentru aterizarea aeronavei DAN AIR la Brașov era inițial estimată a fi 18:20 care a fost modificată pentru ora 18:30 deoarece aeronava trebuia să ocolească fronturi atmosferice periculoase, ruta fiind modificată prin nordul Bulgariei și continuând apoi spre Brașov.
DAN AIR monitoriza cu îngrijorare situația întrucât aeronava era programată să decoleze spre București înainte de ora 19:00, oră la care controlorii de trafic aerieni pleacă acasă, iar din acest motiv Aeroportul din Brasov este nevoit să își înceteze activitatea. Prin urmare, echipa DAN AIR s-a coordonat cu Aeroportul Brașov și agenția care furnizează servicii de handling la sol, KRONAERO, pentru a reacomoda traficul pe aeroportul Brașov în așa fel încât atât DAN AIR cât și cealaltă aeronavă să se încadreze în programul de funcționare ROMATSA.
Controlorii de trafic totuși nu au acceptat varianta care nu numai că era optimă, dar era și singura legală și au procedat la încălcarea regulamentului (UE) nr. 2017/373 care impune prin AMC19 ATS.TR.210(a)(3) – Controlul aerodromului – prioritate la aterizare, unde prioritatea la aterizare trebuie dată aeronavelor care sunt obligate să aterizeze din cauza factorilor care afectează operarea în siguranță a aeronavei”, a transmis Dan Air
POZIȚIA ROMATSA după acuzațiile Dan AIR
ROMATSA a transmis un punct de vedere în acest context cu privire la “acuzațiile complet nejustificate colportate în spațiul public în ultimele 24 de ore de reprezentanții unei companii aeriene, cu referire la activitatea ROMATSA în cadrul operațiunilor de la Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav”.
Precizările ROMATSA:
- Cu referire la acuzația FALSĂ că ”siguranța pasagerilor zborului DN288 Madrid-Brașov-București a fost pusă în pericol” – În fapt, în niciun moment siguranța pasagerilor zborului DN288 Madrid-Brașov-București nu a fost pusă în pericol, iar instrucțiunea controlorilor de trafic aerian către piloți a avut în vedere tocmai asigurarea aterizării în condiții optime, atunci când pista era liberă.
- Zborul HiSky cu decolare din Brașov la ora 17:50 conform planului de zbor depus a fost supus regularizării de către Managerul de rețea EUROCONTROL (NM), din cauza problemelor de capacitate pe aeroportul din Antalya. Astfel, ora calculată de NM pentru decolarea de pe aeroportul Brașov a fost 18:28. Atât controlul traficului aerian, cât și companiile aeriane trebuie să se conformeze acestor măsuri gestionate la nivel european de către Eurocontrol (conform regulamentului (UE) 2019/123).
- Zborul DN288 cu decolare din Madrid la ora 13:10 conform planului de zbor depus și aterizare la Brasov, a transmis 3 mesaje de întârziere a decolării (13:53, 14:10, 14:53). După intrarea în spațiul aerian al României, controlorii de trafic aerian au acordat zborului mai multe autorizări directe, în măsura în care vremea nefavorabilă a permis acest lucru, însă având în vedere întârzierea la decolare și situația meteo care a impus ocoliri multiple, aterizarea a fost mult întârziată.
- Cu referire la referința INCOMPLETĂ ȘI SCOASĂ DIN CONTEXT din comunicatul companiei aeriene la documentul EASA care stabilește modalitățile de conformare și oferă explicații și îndrumări în ceea ce privește implementarea Regulamentului (UE) 2017/373- În fapt, AMC19 ATS.TR.210(a)(3), face referire la diferite tipuri de aeronave care au prioritate la aterizare: aeronave care au anunțat că trebuie să aterizeze din cauza factorilor care afectează funcționarea în siguranță a aeronavei; aeronave spital sau aeronave care transportă persoane care necesită îngrijiri medicale urgente; aeronave angajate în operațiuni de căutare și salvare; și alte aeronave, după cum poate fi stabilit de autoritatea competentă, în cazul României aceasta fiind Autoritatea Aeronautică Civilă Română. Zborul DN288 în discuție nu se încadrează în niciuna din aceste situații, iar comunicatul companiei aeriene preia doar îndrumarea din GM1 to AMC19 ATS.TR.210(a)(3), care e doar o explicație a modului in care poate fi implementată prevederea AMC, nu o reglementare de sine stătătoare. Dacă zborul DN288 ar fi fost într-o situație critică avea posibilitatea să declare situație de urgență și ar fi avut prioritate la aterizare.
- În ceea ce privește programul de operare, programul furnizării serviciilor de trafic aerian corespunde cu cel al operatorului de aerodrom, Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav și a fost făcut public în urmă cu mai multe luni. Orice modificare a acestui program va trebui inițiată de Aeroport prin solicitarea amendării certificatului său, emis de către AACR.
- ROMATSA aplică Hotărârea Consiliului de Management al Spațiului Aerian care a stabilit schimbările de clasă de spațiu aerian conform orelor de operare ale Aeroportului Brașov. Spațiul aerian nu este închis, regulile aplicabile se schimbă conform legislației aplicabile SERA– Regulamentul (UE) 923/2012.