Anastasia Soare, antreprenoarea româncă stabilită în Statele Unite și fondatoarea brandului de cosmetice Anastasia Beverly Hills, a povestit în cadrul emisiunii School of Hard Knocks cum a reușit să transforme o idee aparent improbabilă – pensatul sprâncenelor – într-o afacere globală de miliarde de dolari.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Nu sunt milionară, sunt miliardară”, a spus Soare, explicând că succesul i s-a datorat muncii asidue și convingerii că sprâncenele reprezintă o trăsătură esențială a feței. Ea a început afacerea în 1997, fără să știe limba engleză, fără bani și fără sprijin, venind din România comunistă.

În 2018, compania Anastasia Beverly Hills a fost evaluată la 3 miliarde de dolari, moment în care Soare deținea încă 100% din business. „Nimeni nu credea într-o afacere cu sprâncene”, a mărturisit ea, amintind că inclusiv banca, proprietarul spațiului pe care voia să îl închirieze sau chiar soțul ei nu îi dădeau șanse.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Antreprenoarea a subliniat importanța disciplinei financiare: „Urmărește cash-flow-ul. EBITDA este totul. Nu cheltui bani în stânga și dreapta. Am condus o mașină de 200 de dolari ani de zile, pentru că orice ban îl reinvesteam în afacere”.

Scalarea businessului a venit odată cu social media. În 2012, la sugestia fiicei sale, Claudia, brandul a început să folosească Instagram, devenind unul dintre primele nume mari din beauty cu o strategie digitală virală. „Social media a schimbat complet jocul”, spune Soare.

Astăzi, antreprenoarea continuă să caute inovații, inclusiv în utilizarea inteligenței artificiale pentru dezvoltarea produselor și gestionarea afacerii. „Eu încă lucrez ca și cum nu pot să-mi plătesc chiria luna viitoare. Iubesc ce fac. Nici nu simt că muncesc. Și asta este cheia succesului”, afirmă Soare.

Pentru tinerii antreprenori, mesajul ei este simplu: „Nu vă fie frică să începeți ceea ce vă spune inima. Credeți în voi. Nu trebuie să fiți ca altcineva. Puteți face orice vă doriți.”

Dialogul complet, la minutul 06:05:


Dialogul integral:

Câți ani aveai când ai devenit milionară?

Nu sunt milionară, sunt miliardară.

Cum ai ajuns miliardară?

Muncind din greu, pensând sprâncene. Dețin o companie numită Anastasia Beverly Hills.

De cât timp ești antreprenoare?

Am început în 1997.

Ești antreprenoare self-made? Nu ai moștenit banii?

Da, self-made. Am venit aici dintr-un regim comunist, din România, nu vorbeam limba, nu aveam bani, nu cunoșteam pe nimeni și chiar am crezut în sprâncene.

Ai avut mulți investitori?

Nu. Când am vândut în 2018, dețineam 100%.

Cu cât ai vândut?

Compania a fost evaluată la 3 miliarde de dolari. Nimeni nu credea într-o afacere cu sprâncene.

S-a îndoit cineva de tine în business?

Cu siguranță. Proprietarul de la care voiam să închiriez spațiul, banca care nu a vrut să îmi dea un card de credit, chiar propriul meu soț nu credea că aceasta va fi o afacere.

De ce nu ai ascultat de nimeni?

Pentru că chiar am crezut în asta. Am crezut că sprâncenele sunt o trăsătură foarte importantă pentru fața noastră. Eu îmi fac singură sprâncenele. Așa a început totul. Pe vremuri, în anii 80, aveam sprâncene colorate, asta era moda.

Care este cel mai bun sfat financiar pe care l-ai da tinerei generații?

Dacă vrei să-ți începi propria afacere, urmărește cash-flow-ul. EBITDA (nr. – profitul înainte de dobânzi, impozite, depreciere și amortizare) este totul. Nu începe să cheltui bani în stânga și dreapta. Când am început eu, conduceam o mașină veche pe care am dat 200 de dolari. Nu conta că fiica mea se gândea că nu o pot duce la școală cu mașina pentru că ceilalți copii vor râde de ea, nu mi-a păsat. Nu-mi păsa de percepția oamenilor că trebuie să mă integrez cu toți ceilalți. Aveam țeluri mai înalte. Era important pentru mine să economisesc fiecare bănuț să îl bag în afacere. Pentru mulți ani asta am făcut, orice ban generam, îl băgam înapoi în afacere. Nu mi-am cumpărat mașini, am lucrat non-stop, nu aveam nici măcar timp să cheltui banii.

Când ai început să generezi cashflow și să reinvestești în afacere, cum ai scalat?

Trebuie să scalezi să produci mai multe produse, să lărgești distribuția și începi să cunoști afacerea încet. Faci multe greșeli, eu am făcut multe greșeli. Dar înveți din ele și cheia este să nu faci aceeași greșeală de două ori.

Pentru că m-ai întrebat cum scalez. Fiica mea a lucrat cu mine și obișnuiam să călătorim să promovăm produsele în 2012 a venit la mine și mi-a spus că poate ar trebui să folosim o aplicație numită Instagram și poate nu va trebui să mai călătorim atât de mult. Și am zis să încercăm. Mulți nu au crezut. Eu aș încerca orice. Am început să postăm poze cu produsele noastre și s-au viralizat. Așa am început să trimitem produse către make-up artiști sau femei și bărbați care iubesc produse și machiajele noastre, iar ei au făcut tutoriale pentru Youtube sau poze pentru Instagram. Și am fost primul brand de înfrumusețare care avea o prezență pe Instagram și așa am scalat. Social media a schimbat complet jocul.

Trebuie să fii mereu alert, nu sta acolo să faci același lucru pe care îl făceai acum 20 de ani. Trebuie să te adaptezi, trebuie să pivotezi, afacerile se schimbă în fiecare zi. Acum, mă uit la AI, vreau să învăț mai mult, să implementez cât pot de mult, în finanțe, în dezvoltare de produse, în distribuție.

Ești încă motivată să continui chiar și după ce ai făcut miliarde?

Eu lucrez ca și cum nu pot să-mi plătesc chiria luna viitoare. Iubesc ce fac. Nici nu simt că muncesc. Și asta este cheia succesului. Simt că sunt mai de success dacă am un scop în fiecare zi, și eu și fiica mea. Banii sunt grozavi, iubesc ce am, pentru care am lucrat din greu, dar asta nu este tot în viață. Familia mea, clienții mei, prietenii mei sunt. În fiecare zi mă trezesc și iubesc provocările, iubesc să rezolv probleme, sunt competitivă.

Banii cumpără fericirea?

Depinde. Cum definești fericirea?

Cumpără libertate.

Libertate da, banii cumpără fericire.

Nu și împlinire?

Nu și împlinire.

Un principiu de bază care să ghideze noua generație?

Nu vă fie frică să începeți să faceți ceea ce vă spune inima. Credeți în voi. Nu trebuie să fiți ca altcineva. Puteți face orice vă doriți.