Descentralizarea în transporturi: Consiliul Judeţean Bihor a scos la licitaţie contractul de 70 de milioane de euro pentru construirea Centurii Beiuş, pe DN 76 Deva – Oradea. Bolojan anunţă finalizarea centurii în 2023

Centura Beiuş

Consiliul Judeţean Bihor a scos la licitaţie contractul pentru construirea Centurii Beiuş, pe Drumul Naţional 76 Deva – Oradea, costul estimat fiind de aprox. 70 de milioane de euro, finanţare europeană. Proiectul centurii Beiuş (7,3 km.) a fost transferat anul trecut de la Compania de Drumuri la Consiliul Judeţean Bihor după ce CNAIR a reziliat contractul încheiat cu Copisa, o firmă din Spania care a lucrat la modernizarea Drumului European dintre Deva şi Oradea (primele lucrări de reabilitare de pe DN 76 au început în urmă cu 10 ani şi tot nu sunt finalizate).

Centura Beiuş face parte dintr-un proiect care include şi varianta de ocolire a oraşului Ştei, lângă Beiuş, noul drum, paralel cu DN 76 fiind proiectat pentru o lungime de aprox. 27 de kilometri.

Valoarea mare a investiţiei, 70 de milioane de euro (10 milioane Euro/km) se explică prin cele cinci lucrări de artă din care două viaducte, fiecare cu peste 700 de metri lungime, a scris pe pagina sa de Facebook Ilie Bolojan, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

”S-a publicat în sistemul electronic de achiziții documentația licitației pentru centura municipiului Beiuș, după ce Autoritatea Națională de Achiziții a verificat conținutul și condițiile propuse, având în vedere valoarea ridicată a lucrărilor – 70 de milioane de euro. …Lucrările sunt complexe (3 pasaje supraterane și 2 viaducte de peste 700 de metri lungime fiecare) și vor trebui finalizate până la sfârșitul anului 2023. Proiectul tehnic face parte din documentație, iar dacă procedura de licitație se va derula fără probleme, lucrările ar trebui să înceapă în primăvara anului viitor”, a anunţat Ilie Bolojan.

Constructorii interesaţi pot depune ofertele până la 13 decembrie. Finanţarea europeană este asigurată prin POIM- Programul Operaţional Infrastructură Mare, iar durata lucrărilor este de 18 luni. DN 76 Deva – Băile Felix- Oradea este drumul european care face legătura între Autostrada A 1 Sibiu – Nădlac II şi A 3 – Autostrada Transilvania (Biharia – Borş II)

Cel mai important proiect de infrastructură de transport pe care îl derulează Consiliul Judeţean Bihor, în parteneriat cu CJ Arad este Drumul Expres Oradea – Arad, contractul de proiectare fiind recent semnat.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: