Instituțiile și autoritățile publice nu vor putea acorda anul viitor vouchere de vacanță, conform unor prevederi din proiectul de „ordonanță trenuleț” pentru introducerea unor măsuri de austeritate în anul 2025, consultat de Economedia. Menționăm că este vorba deocamdată de o variantă neoficială. Nu se acordă nici premii și nici bilete de valoare, cu excepția tichetelor de creșă.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Statul oferă în prezent vouchere de vacanță de 1.600 de lei bugetarilor cu salariu net de bază de până la 8.000 de lei, la care ar urma să se renunțe.

“În anul 2025, instituțiile și autoritățile publice, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, nu acordă personalului din cadrul acestora bilete de valoare, cu excepția tichetelor de creșă.
Instituțiile nu vor acorda personalului nici premii. De asemenea, aceste instituții nu vor acorda nici vouchere de vacanță”, este prevăzut în proiect.

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie

Acesta mai prevede că personalul militar, polițiștii, polițiștii de penitenciare și personalul civil din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională nu vor beneficia de decontarea serviciilor publice, în 2025.
Anul viitor, pentru personalul militar, polițiștii, polițiștii de penitenciare, indemnizațiile, compensațiile, primele, ajutoarele, plățile compensatorii, despăgubirile, compensațiile lunare pentru chirie și alte drepturi care nu fac parte din solda lunară brută/salariul lunar brut se mențin la nivelul lunii decembrie 2024. Alocația pentru drepturile de hrană, valoarea financiară anuală a normelor de achipare și valoarea drepturilor de echipament se mențin în plată la nivelul lunii decembrie 2024.