Directorul general al Ferrari spune că firma este intersată să își extindă rețeaua de parteneriate, dar nu dorește o fuziunea cu un alt grup auto

ferrari sursa foto: Pexels

Constructorul italian de automobile sportive Ferrari NV este interesat să îşi extindă reţeaua de parteneriate, dar nu are în vedere o fuziune cu un alt grup auto, a declarat noul director general de la Ferrari, Benedetto Vigna într-un interviu publicat duminică în cotidianul Il Sole24Ore, transmite Bloomberg, citat de Agerpres.

„Ferrari nu este doar o marcă de automobile, este în primul rând o marcă de lux”, a spus Benedetto Vigna. „Faptul că avem mulţi oameni pasionaţi care lucrează în acelaşi loc este un activ incredibil care ne poate duce oriunde”, a adăugat Vigna atunci când a fost întrebat dacă Ferrari este în măsură să evolueze de unul singur.

Referindu-se la informaţiile apărute anterior în presă cu privire la o posibile integrare cu grupul italian de produse de lux Armani Group, Vigna a spus că preferă să nu comenteze.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

În luna februarie, Ferrari a anunţat un parteneriat cu producătorul de chipuri Qualcomm Inc. pentru a-şi moderniza panourile de bord şi a explora oportunităţile de a ajuta la tranziţia tehnologică a constructorului auto, în condiţiile în care noul director general de la Ferrari vrea să accelereze ritmul tranziţiei spre automobilele pe baterie şi tehnologiile digitale.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Benedetto Vigna s-a alăturat Ferrari în luna septembrie a anului trecut, venind de la producătorul de chipuri STMicroelectronics NV, iar sarcina sa principală este modelarea viitorului Ferrari într-o industrie care este în schimbare. Angajarea lui Benedetto Vigna a fost o raritate pentru o industrie auto care rareori se uită în afara sectorului său pentru poziţiile de la vârf.

Pe lângă tranziţia tehnologică, Benedetto Vigna crede că există loc pentru ca Ferrari să crească în China continentală, Hong Kong şi Taiwan, unde anul trecut livrările constructorului auto au crescut cu 5% până la 8%.

Acţiunile Ferrari au scăzut săptămâna aceasta, după ce constructorul a confirmat că va rechema la service mii de supercaruri din cauza unor probleme la sistemul de frânare. Deşi compania nu a oferit detalii cu privire la numărul total de automobile afectate de această rechemare la service, a informat că numai în China va rechema la service 2.222 de vehicule.

Ferrari a înregistrat în 2021 rezultate financiare solide după ce a livrat un număr record de 11.155 de autovehicule livrate. Firma controlată de familia Agnelli mizează în acest an pe un rezultat EBITDA cuprins între 1,65 şi 1,70 miliarde de euro, în creştere faţă de unul de 1,53 miliarde de euro înregistrat în 2021. Tot anul trecut, Ferrari a înregistrat o marjă de profit operaţional record de 35,9%, o cifră de afaceri de 4,271 miliarde de euro, în creştere cu 23,4% comparativ cu 2020 , şi un profit net de 833 milioane de euro, în creştere cu 37% faţă de anul precedent.