Disputa Gazprom-UE: Comisia Europeană contestă că Directiva privind gazele naturale ar fi încălcat Tratatul privind Carta Energiei

Gazprom Sursa foto: Facebook

Comisia Europeană contestă ferm faptul că Directiva UE privind gazele naturale ar fi încălcat vreo dispoziţie din Tratatul privind Carta Energiei, aşa cum susţine societatea Nord Stream 2 AG în cauza de arbitraj în materie de investiţii Nord Stream 2 împotriva UE, potrivit Agerpres. În plus, Uniunea Europeană, reprezentată de Comisie în acest litigiu, se opune competenţei instanţei de arbitraj din diferite motive.

Aceste precizări sunt conţinute într-un răspuns scris în numele Comisiei Europene, la 5 ianuarie, la o solicitare formulată în octombrie 2021 de mai mulţi eurodeputaţi în legătură cu litigiul iniţiat de Nord Stream 2 AG împotriva UE, în special privind valoarea despăgubirilor solicitate de Nord Stream 2, care vorbeşte de o pierdere potenţială de peste 8 miliarde de euro, a anunţat joi eurodeputatul Eugen Tomac, unul dintre iniţiatorii solicitării.

Directiva UE privind gazele naturale (2019/692) a fost adoptată cu o majoritate covârşitoare de Parlament în aprilie 2019. Documentul a clarificat faptul că Directiva 2009/73/CE2 privind privind normele comune pentru piaţa internă în sectorul gazelor naturale se aplică conductelor de import, cum ar fi Nord Stream 2.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Nord Stream 2 AG susţine că, prin adoptarea Directivei din 2019, UE a încălcat mai multe dispoziţii ale Tratatului privind Carta Energiei şi, la 26 septembrie 2019, a iniţiat proceduri de arbitraj împotriva Uniunii Europene în temeiul articolului 26 alineatul (4) litera (b) din respectivul tratatul, contestând aplicarea Directivei 2019/692 a Parlamentului European şi a Consiliului din 17 aprilie 2019.

Potrivit răspunsului Comisiei Europene, instanţa de arbitraj a decis să evalueze dacă litigiul reclamat de Nord Stream 2 este sau nu este pe fond. Din acest motiv reclamantul nu a cuantificat încă despăgubirile pe care le-ar putea solicita. Toate documentele-cheie transmise în cadrul procedurilor de arbitraj sunt puse la dispoziţia publicului pe site-ul Curţii Permanente de Arbitraj, se mai precizează în răspuns.

Societatea Nord Stream 2 AG, deţinută integral de Gazprom, este responsabilă de planificarea, construcţia şi exploatarea conductei Nord Stream 2, ce are drept obiectiv dublarea cantităţii de gaz natural livrat din Rusia către Germania.

”Pe fondul tensiunilor tot mai ameninţătoare venite dinspre Rusia, consider că UE trebuie să dea dovadă de multă fermitate în dosarul Nord Stream 2 şi să nu cedeze acestor presiuni venite de la Moscova”, declară eurodeputatul Eugen Tomac.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: