PPC România a inaugurat o cameră de comandă care supraveghează digital toate turbinele eolienele și panourile fotovoltaice din România ale grupului

Redacția ian. 29, 2025 0 comentarii 1049 vizualizări
Centru comandă PPC România oplus_1048576

PPC Renewables, divizia dedicată producției de energie din surse regenerabile compania dedicată energiei din surse regenerabile a Grupului PPC, a inaugurat miercuri o cameră de comandă prin care monitorizează și gestionează toate centralele locale de producție de energie regenerabilă, atât eoliene, cât și fotovoltaice ale companiei. Aceasta este cea mai mare cameră de control de acest fel din România, până în prezent, spun reprezentanții companiei.

„Capacitatea instalată a parcurilor fotovoltaice și eoliene ale PPC Renewables România este în creștere, astfel că am deschis un nou centru de comandă, cu o capacitate de date mărită, care să poată asigura gestiunea eficientă a producției de energie electrică, având în vedere și distanțele relativ mari la care se află centralele”, a declarat Adrian Dugulan, Director General al PPC Renewables România.

Alessio Menegazzo, Country Manager PPC România
Alessio Menegazzo, Country Manager PPC România

Capacitatea de producție din surse regenerabile a companiilor PPC România a ajuns la circa 1,3 GW, a declarat Alessio Menegazzo, CEO & Country Manager al companiilor PPC în România.

El a subliniat importanța digitalizării sectorului energetic, inclusiv în partea de dispecerizare, ca parte a procesului de tranziție energetică. „Până acum în 10-15 ani de zile, această situație (de a inaugura o cameră de comandă, n.r.) ar fi fost o situație tipică a unui operator de transport sau a unui operator cu capacitate de generare foarte mare. Trendul este că o să fie din ce în ce mai mic, din ce în ce mai difuz, din ce în ce mai flexibil, cât se poate de aproape de consumatorul final. Despre asta este vorba în tranziția energetică și în Green Deal. Consumatorul are un loc din ce în ce mai important în ceea ce privește tranziția energetică și în sistemul energetic. Toate reglementările, toate modificările legislative, toate investițiile trebuie să aibă un scop și un scop final: consumatorul final trebuie să fie beneficiar al tranziției energetice și al Green Deal. Altfel am eșuat colectiv: și instituțiile, fie ele de reglementare, fie ele politice, fie ele guvernamentale, fie jucătorii privați de talie mare și talie mică”, a declarat Alessio Menegazzo.

Analize Economedia

software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Adrian Dugulan, Director General al PPC Renewables România
Adrian Dugulan, Director General al PPC Renewables România

Adrian Dugulan, Director General al PPC Renewables România, a declarat că planurile companiei sunt de a atinge ținta de cel puțin 2 GW instalați până la sfârșitul anului 2026.

„Această cameră de comandă este un pas natural în ceea ce privește o creștere sustenabilă a unei companii de energie regenerabilă. Cred că este locul în care se întâlnesc atât partea tehnică – prin legătura permanentă pe care trebuie să o avem cu Dispeceratul Energetic Național – cu partea comercială prin informațiile pe care putem să le dăm către piața de energie, dar și cu componenta umană, care supraveghează din această cameră de comandă inclusiv lucrările din stații, din centrale, manevrele și operarea parcurilor”, a declarat Adrian Dugulan.

Capabilitățile camerei de comandă au fost auditate, iar dispecerii PPC Renewables România au fost autorizați de către operatorul național de sistem de energie electrică. Astfel, unitățile de producție ale companiei vor putea răspunde rapid ordinelor primite de la dispeceratele energetice teritoriale sau de la cel central, îndeplinind obligațiile stabilite prin Codul de Rețea.

Adrian Dugulan a precizat că această cameră de comandă nu integrează în prezent și portofoliul de proiecte regenerabile achiziționat anul trecut de la Evryo Group, dar planurile companiei sunt de integrare și a acestora până la finalul anului.

Directorul PPC Renewables a declarat că, momentan, camera de comandă integrează doar capacitățile proprii ale PPC, dar companie nu exclude să facă dispecerizare și pentru alți producători de energie. „Cel puțin pe termen scurt integrarea capacităților noi în care investim noi o să ne ocupe tot timpul”, a spus el.

PPC estimează că va finaliza anul acesta instalații solare cu o capacitate de 250 MW. Conform lui, Adrian Dugulan, parcul eolian Deleni, situat în județul Vaslui, ar putea ajunge la stadiu avansat la finalul anului și ar putea fi finalizat în primul trimestru din 2026.

PPC Renewables România operează în prezent următoarele centrale:

Denumire Tehnologie Putere netă în funcțiune

Agighiol

Eolian

34 MW

Sălbatica 1

Eolian

70 MW

Sălbatica 2

Eolian

70 MW

Corugea

Eolian

70 MW

Sfânta Elena

Eolian

48,3 MW

Gebeleisis

Eolian

27 MW

Târgușor

Eolian

119,6 MW

Nicolae Bălcescu Târgușor

Eolian

59,8 MW

Berceni 1

Fotovoltaic

9,8 MW

Berceni 2

Fotovoltaic

9,4 MW

Colibași

Fotovoltaic

6,46 MW

Podari

Fotovoltaic

8,99 MW

Călugăreni

Fotovoltaic

49,7 MW

Moșteni 1

Fotovoltaic

6,60 MW

Moșteni 2

Fotovoltaic

6,60 MW

Moșteni 3

Fotovoltaic

6,60 MW

Dorobanțu

Eolian

84 MW

Fântânele

Cogealac

Eolian

600 MW

Grebla, Crăinicel 1, Crăinicel 2, Breazova

Hidro +

Fotovoltaic plutitor

22,3 + 1 MW

Preşedintele Comisiei pentru Energie din Senatul României, Lorant Antal, a declarat la eveniment că „această cameră de comandă face dovada că tranziția energetică nu merge fara digitalizare”.

Virgiliu Ivan, directorul Dispecerului Energetic Național (DEN) din cadrul operatorului de transport și sistem Transelectrica, a lansat companiei PPC o provocare pentru a demara și proiecte de stocare. „V-aș face o provocare. Așteptăm și primele proiecte de stocare. Și nu doar în baterii, ci poate veți fi parteneri într-un proiect de stocare prin pompare pe care îl așteptăm de multă vreme. Vă lansez și această provocare, de a investi și în stocare”, a spus Ivan.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.