Dragoș Petrescu, fondatorul City Grill și investitor în emisiunea Imperiul Leilor, preia președinția Romanian Business Leaders

Dragos Petrescu, City Grill Dragoș Petrescu, președinte RBL / Sursa foto: PRO TV Imperiul Leilor

Dragoș Petrescu, fondatorul lanțului de restaurante City Grill, preia din aprilie conducerea organizației Romanian Business Leaders, o importantă voce a antreprenorilor din România. el îi ia locul lui Dragoș Roșca, CEO al Delta Asset Invest.

Începând cu luna aprilie 2021, Romanian Business Leaders (RBL) are un nou Consiliu Director, format din 13 antreprenori și executivi români: Dragoș Petrescu (Președinte, City Grill Restaurants), Mihai Marcu (CEO, Medlife),  Dragoș Neacșu (CEO, GS1 România), Sergiu Neguț (Co-fondator, FintechOS), Felix Pătrășcanu (Owner, FAN Courier Express),  Marius Ștefan (Owner/CEO, Autonom Group), Măriuca Talpeș (CEO, Intuitext), Laura Florea (Managing Partner, Point Public Affairs), Angela Roșca (Managing Partner, Taxhouse-Taxand România), Dan Pitic (Owner, Perpetuum), Iulian Cîrciumaru (Managing Partner, V7 Capital), Florin Furdui (Country Manager, Portland Trust) și Dan Isai (CEO, SaladBox)

Consiliul Director va fi condus de Dragoș Petrescu, noul președinte al RBL și de doi vicepreședinți, Marius Ștefan și Felix Pătrășcanu.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Prioritățile noului consiliu sunt: creșterea sustenabilă a proiectelor de educație și antreprenoriat dezvoltate de Fundație, întărirea pilonului de bună guvernare, creșterea comunității de membri și a implicării acesteia în proiectele și inițiativele organizației, precum și extinderea în alte orașe din țară și din străinătate.

„Închei cele două mandate la conducerea Romanian Business Leaders cu bucuria de a fi fost alături de membrii și colaboratorii noștri în construcția unei organizații puternice, mature, și creative. Comunitatea RBL a dovedit o capacitate extraordinară de adaptare, inclusiv la condițiile dificile ale pandemiei, păstrând entuziasmul și dedicarea necondiționată și dezvoltând, în continuare, cu migală, răbdare și pricepere proiecte extrem de valoroase pentru comunitate. Romanian Business Leaders este comunitatea pe care te poți baza întotdeauna, alături de care ideile posibile devin realitate”, a spus Dragoș Roșca, fost președinte al RBL.

Dragoș Petrescu, noul Președinte RBL, este un antreprenor self-made, pornit de la zero, ajuns, după multe experiențe în zona de retail, una dintre cele mai cunoscute voci ale industriei HoReCa. El și-a descoperit vocația pentru afaceri în anii ’90, fiind unul dintre seniorii antreprenoriatului în România. Dragoș conduce cea mai mare rețea de restaurante tradiționale din România: City Grill alături de Daniel Mischie, grup fondat de către cei doi în anul 2004. Activează cu succes și în piața de delivery din București cu City Grill Delivery, fiind unul dintre primii 5 jucători de pe piața de delivery din capitală începând cu anul pandemic 2020.

Dragoș Petrescu este investitor în formatul TV al emisiunii Imperiul Leilor. Misiunea lui de a întoarce experiența dobândită către tinerii antreprenori se regăsește și în alte inițiative precum Tineri în Arenă (un proiect RBL).

„RBL este vocea și vehiculul de acțiune al antreprenorilor pentru a construi o Românie în care generațiile viitoare să își dorească să trăiască. Este o responsabilitate importantă pentru mine să duc visul pornit de fondatori, acum 10 ani, mai departe. Sper să contribui sustenabil la viziunea și direcțiile Fundației – antreprenoriat, educație și bună guvernare – astfel încât RBL să-și consolideze poziția de lider al organizațiilor antreprenoriale din România”, a declarat Dragoș Petrescu.

Romanian Business Leaders (RBL) este o organizație apolitică, neguvernamentală și non-profit care oferă o platformă de acțiune și implicare socială pentru peste 1.000 de antreprenori și șefi de companii din mediul de business privat

RBL este membru fondator al Coaliției pentru Dezvoltarea României (CDR), o inițiativă privată care oferă o bază coerentă pentru consultare cu Guvernul și alte instituții publice pe teme care au impact asupra climatului economic și de afaceri din România.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: