Economiști, despre amânarea ratelor la bancă: „Nu mai plătim ratele și aruncăm banii în consum”/ „Oamenii vor plăti mai mult pe urmă, dobânzile vor fi mai mari”

ghiseu bancar, banca Sursa foto: Banca Transilvania

Economiștii consideră că o nouă amânare a ratelor la creditele bancare în acest moment cu o inflație mare și o creștere a dobânzilor va face mai mult rău, deoarece împrumutații vor băga banii în consum alimentând și mai mult inflația în loc să își plătească ratele, iar în cele din urmă vor plăti ratele amânate la dobânzi mai mari.

Coaliția de guvernare a anunțat luni că a decis să lanseze un nou pachet de măsuri sociale și economice „Sprijin pentru România”, în valoare de 1,1 miliarde euro. Una dintre măsurile agreate o reprezintă amânarea pentru 9 luni a ratelor la bănci pentru cetățenii și companiile care se confruntă cu dificultăți financiare din cauza crizelor multiple din ultima perioadă.

Măsura mai fusese anunțată în trecut, în primul set de măsuri din pachetul „Sprijin pentru România”, dar a fost ulterior scoasă. Ministrul de Finanțe Adrian Câciu spunea că această măsură „a rămas încă în discuție, discutăm cu sistemul bancar, mai ales pe împărțirea costurilor pe această măsură”.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Reamintim că în cei doi ani de pandemie Autoritatea Bancară Europeană le-a permis băncilor suspendarea la plată a datoriilor clienților afectați de pandemie, fără ca instituțiile financiare să fie nevoite să facă provizioane.

În momentul de față, nu este clar dacă coaliția de guvernare a ajuns la un acord cu Autoritatea Europeană Bancară pentru a permite din nou acest lucru. În caz contrar, băncile ar urma să facă provizioane, ceea ce ar putea afecta pe de o parte capitalul băncilor și totodată lichiditatea.

Ce spun economiștii

Radu Burnete, președinte al Confederației Patronale Concordia, consideră că prin această măsură oamenii nu își vor mai plăti ratele, ci vor arunca banii în consum.

„Să oferi un moratoriu și posibilitatea amânării ratelor la bancă când zici că economia ți-a crescut cu 6,5% și inflația a sărit de 14%, asta înseamnă să curtezi dezastrul. Nu mai plătim ratele și aruncăm banii în consum. Asta crește inflația, nu o scade, deci va obliga BNR să crească și mai accelerat ratele dobânzilor. Și taman când oamenii și micile companii vor relua plățile, dobânzile vor fi și mai mari și mai greu de plătit, ca să ne cadă recesiunea bine. Colac peste pupăză, cam tot pe atunci stupizenia numită IRCC va fi ajunsă din urmă de realitate pentru că în ciuda unor iluștri monetariști de birt, prețul banilor într-o economie este imposibil de manipulat pe termen lung. Această decizie este peste puterile mele de înțelegere”, afirmă Burnete.

Economistul Bogdan Glăvan afirmă, de asemenea, că oamenii care își vor amâna acum ratele vor plăti mai mult în cele din urmă, iar măsura va inflama inflația.

„Amânarea ratelor la bănci pentru 9 luni? Ca să ce? Ca să plătească oamenii mai mult pe urmă? Oameni buni, înțelegeți că nu suntem în filmul din 2020: în linii mari, la vremea respectivă economia a luat o pauză de câteva luni și cam atât; a fost stop joc, după care activitatea a fost repornită. În prezent problema este cu totul alta, ne confruntăm cu inflație, fenomenul este de durată, iar rata dobânzii care a început să crească se reflectă cu întârziere în creșterea ratelor la bănci. Probabil abia anul viitor povara acestora se va resimți cu adevărat. Și nu știm pentru cât timp, există așteptări că politica inflaționistă ar putea continua ani de zile. Cine ia o pauză de la plata ratelor acum, riscă să ia pauză când ratele sunt încă mici și să plătească mai târziu, când ratele vor fi mai mari”, afirmă economistul.

Potrivit lui Glăvan, această măsură va submina încercarea BNR de temperare a inflației, pentru că reduce rolul dobânzilor în ajustarea comportamentului publicului, practic statul își dă cu stângul în dreptul, așa ceva nu am mai văzut în istorie.

Peste 708.000 de consumatori au solicitat băncilor amânarea plății ratelor, în 2020 și în primul trimestru din 2021, la care se adaugă cei care au cerut acest lucru IFN-urilor, arată datele Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB).

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Complicata situatia pentru cei care au credite. Mai ales intr-o perioada inflationista ca acum si daca veniturile nu iti cresc proportional cu inflatia este chiar mai critic sa iti platesti ratele, decat sa le amani. Dar mai trebuie sa mai si traiesti. Daca amani ca sa poti sa faci alte cheltuieli fara sa fie necesare, atunci este clar ca te indrepti spre un mic dezastru financiar.

  2. Asta e mana cereasca pt banci. Am amanat si noi cu cateva luni cateva rate la First Bank, data trecuta (2020). Mai aveam de plata doar 5 rate. In loc de 1030 lei/luna (suma fixa), am platit 1510 pe luna cand am reluat plata. Deci ”do the math”, e clar ca e o masura pt banci, exclusiv pt ele. Daca stateam, efectiv, fara sa platim 3 luni (ca pe la 90 de zile te baga in executare, prima faza) sunt convins ca ieseam mult mai ieftin – oricum nu mi pasa de biroul de credite, sunt deja ”inside”!

  3. Pai cin’ va pune fratilor sa va mprumutati ?
    N ati invatat nimic din 2007, nimic din 2020 si nimic din ziua de azi ?
    Iertati ma, dar pe ce lume va duceti traiul ?
    Intindeti va CAT puteti !!!

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.