Efectele Brexit devin reale: Schimburile comerciale dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană s-au prăbuşit în primul trimestru

brexit-steagul-uk-ue Foto: Brexit / Pexels.com

Schimburile comerciale dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană s-au prăbuşit în primul trimestru din 2021, după Brexit, arată datele publicate marţi de Oficiul Naţional de Statistică (ONS), transmit MarketWatch şi Sky News, citate de Agerpres.

Relaţiile comerciale dintre Londra şi Uniunea Europeană au fost afectate grav de decizia Regatului Unit de a părăsi piaţa unică europeană, măsură oficială de la 31 ianuarie 2020, dar devenită efectivă doar de la începutul acestui an. Exporturile britanice de bunuri spre UE au scăzut cu 18%, în timp ce importurile au înregistrat un declin de 22%. De asemenea, exporturile Regatului Unit către restul lumi au urcat cu 0,4% iar importurile au scăzut cu 0,9%. Este pentru prima dată din 1998, de când se publică aceste date, când importurile britanice din ţările din afara UE le-au depăşit pe cele din blocul comunitar.

ONS avertizează că este prea devreme pentru concluzii. “Având la dispoziţie doar datele dintr-un trimestru şi pe fondul efectelor recesiunii şi ale pandemiei, este prea devreme să evaluăm nivelul la care datele reflectă întreruperea schimburilor comerciale pe termen scurt sau ajustările pe termen mai lung ale lanţurilor de aprovizionare”, se arată în comunicatul ONS. Conform datelor ONS, importurile britanice din blocul comunitar, excluzând metalele preţioase, au scăzut cu 21,7% în primul trimestru din 2021, în timp ce exporturile au înregistrat un declin de 18,1%.

Analize Economedia

economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere

Oficiul pentru Responsabilitate Bugetară (OBR) din Marea Britanie a avertizat că noile aranjamente comerciale ale ţării cu Uniunea Europeană, cea mai mare piaţă unică din lume, va eroda productivitatea pe termen lung cu 4%, comparativ cu rămânerea în blocul comunitar.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: