Electrocentrale Bucureşti SA, principalul furnizor de agent termic pentru sistemul de alimentare centralizată cu energie termică din București, a anunțat marți că a inițiat demersurile de stingere a tuturor obligaţiilor de plată asumate prin planul de reorganizare în vederea închiderii procedurii de reorganizare judiciară şi, implicit, a procedurii de insolvenţă.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Compania a precizat că a reuşit să-şi redreseze activitatea ca urmare a disponibilităţii şi eforturilor reprezentanţilor societăţii, aflată în dificultate financiară, de a găsi soluţii viabile pentru a depăşi această situaţie.

„Deşi, din punct de vedere statistic, numărul societăţilor redresate şi reintegrate în circuitul economic este mic raportat la numărul societăţilor radiate, atât structurile de decizie din cadrul ELCEN, cât şi angajaţii s-au dedicat acestui demers, rezultând cele mai bune şi aplicate idei pentru redresarea societăţii. Ieşirea din dificultate financiară a ELCEN face posibilă accesarea fondurilor externe nerambursabile de la Uniunea Europeană sau a creditelor bancare pentru modernizarea centralelor termoelectrice pe care le deţine, în conformitate cu normele europene şi naţionale privind protecţia mediului”, a mai transmis compania.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

Potrivit sursei citate, „realizarea investiţiilor creează contextul favorabil pentru respectarea criteriilor de eficienţă energetică, asigurarea continuităţii furnizării agentului termic necesar pentru distribuţia apei calde şi a căldurii către locuitorii capitalei racordaţi la sistemul centralizat de încălzire şi asigurarea energiei electrice esenţiale pentru Bucureşti şi sistemul energetic naţional”.

„Deşi ELCEN a făcut toate eforturile pentru ieşirea din insolvenţă cu scopul de a-şi consolida rolul economic şi social vital pe care îl deţine, atât pentru securitatea energetică la nivel naţional, cât şi pentru sistemul de termoficare al capitalei, este în continuare nevoie de o colaborare eficientă între toţi participanţii la sistemul centralizat de încălzire al capitalei (Guvern, Primăria Municipiului Bucureşti, Elcen-Termoenergetica), astfel încât să se identifice cele mai bune soluţii pentru menţinerea contextului favorabil creat prin această ieşire din insolvenţă. Ieşirea din insolvenţă a celui mai important producător de energie termică şi electrică al capitalei marchează un pas important pentru Bucureşti, pentru SEN, pentru angajaţii ELCEN şi pentru partenerii de afaceri şi furnizorii companiei”, a mai transmis ELCEN.