Prima călătorie oficială în Statele Unite a preşedintelui Emiratelor Arabe Unite, şeicul Mohammed bin Zayed Al Nahyan, urmăreşte să ducă relaţia dintre Emiratele Arabe Unite şi SUA într-o nouă ”fază geo-economică”, centrată pe creştere economică şi inovare, au declarat oficiali de rang înalt înaintea întâlnirii de luni a celor doi lideri la Washington, D.C., transmite CNBC, conform News.ro.
”Scopul vizitei este, dintr-o perspectivă a Emiratelor, investiţia în viitorul nostru… printr-o lentilă economică”, a declarat reporterilor Anwar Gargash, cel mai înalt consilier diplomatic al liderului din Emirate, în timpul unei conferinţe de informare la Dubai, joi.
Agenda întâlnirii şeicului Mohammed cu preşedintele SUA Joe Biden şi vicepreşedintele Kamala Harris va include discuţii despre provocările regionale majore, cum ar fi războiul din Gaza, dar Gargash a spus că obiectivul principal este realinierea economică, deoarece EAU încearcă să împingă relaţia dincolo de tradiţionala concentrare pe conflictul regional, petrol şi apărare.
”Suntem mai mult într-o fază geo-economică”, a spus Gargash, sugerând că preşedintele Emiratelor ar căuta să extindă cooperarea economică şi de securitate, dar şi în domenii cheie precum inteligenţa artificială, energia regenerabilă, clima şi spaţiul.
”Cei doi lideri vor evidenţia o traiectorie de jumătate de secol a EAU-SUA.,parteneriat în comerţ, investiţii şi securitate”, a postat pe X, înaintea vizitei, ambasadorul Emiratelor la Washington, Yousef al-Otaiba.
El a adăugat că ”Puţine ţări se mişcă la fel de repede în ceea ce priveşte tehnologiile avansate şi inteligenţa artificială – şi la fel de strâns sincronizate cu SUA – precum Emiratele Arabe Unite”.
Legături investiţionale în creştere
În februarie, CEO-ul OpenAI, Sam Altman, a declarat că Emiratele Arabe Unite ar putea servi drept ”o cutie de nisip de reglementare” în lume, pentru a testa inteligenţa artificială.
Microsoft a continuat cu o investiţie majoră de 1,5 miliarde de dolari în cea mai mare firmă de inteligenţă artificială din Emiratele Arabe Unite, G42, în aprilie. B
lackRock , Global Infrastructure Partners, Microsoft şi compania de investiţii MGX, susţinută de Mubadala, ua anunţat recent, de asemenea, Parteneriatul de investiţii în infrastructură globală AI, subliniind focalizarea strategică a Emiratelor Arabe Unite asupra tehnologiei şi inteligenţei artificiale din SUA pentru a stimula creşterea economică viitoare.
De asemenea, este aşteaptat ca vizita să includă întâlniri cu lideri de afaceri cheie şi directori de tehnologie din SUA, întărind obiectivul Emiratelor Arabe Unite de a atrage investiţii americane, menţinând în acelaşi timp relaţiile lor de investiţii şi diplomatice cu China.
Emiratele au fost supuse unor restricţii din partea administraţiei Biden din cauza temerilor legate de faptul că tehnologia americană este împărtăşită cu Beijingul.
Relaţie de trilioane de dolari
Statele Unite şi Emiratele Arabe Unite au un parteneriat comercial şi de investiţii care se întinde pe mai mult de cinci decenii. În 2023, comerţul bilateral dintre Emiratele Arabe Unite şi SUA a fost în valoare de aproximativ 31,4 miliarde de dolari, exporturile SUA către Emiratele Arabe Unite depăşind 24,8 miliarde de dolari, potrivit Ambasadei Emiratelor Arabe Unite la Washington, D.C.
Emiratele Arabe Unite, care produc aproape 4% din aprovizionarea mondială cu petrol, au şi investiţii în Statele Unite care însumează 1 trilion de dolari.
Fondurile suverane din Emiratele Arabe Unite, inclusiv Autoritatea de Investiţii din Abu Dhabi şi Mubadala, sunt investitori majori în sectoarele imobiliare, infrastructurii şi tehnologiei americane.
Emiratele Arabe Unite au rămas un partener strategic cheie de apărare şi securitate pentru Washington, gazduind baza aeriană americană din Al Dhafra, în timp ce lucrează ca partener cheie alături de SUA în Afganistan şi Irak.
Emiratele Arabe Unite au participat, de asemenea, la coaliţia globală pentru înfrângerea grupării Stat Islamic, precum şi la operaţiuni împotriva Al-Qaida şi a grupurilor afiliate organizaţiei în întreaga regiune.
Emiratele Arabe Unite au jucat, de asemenea, un rol cheie în conflictele din regiune, inclusiv în Libia, Sudan şi Yemen.
”Vedem că stabilim o hartă pentru ceea ce gândim în următorii 20 de ani”, a spus Gargash, adăugând că legăturile strategice s-au mutat acum la ceea ce el a numit ”o relaţie de 360 de grade”.
Întâlnirea celor doi lideri are loc şi în condiţiile în care conflictul în curs din Gaza continuă să provoace o criză umanitară majoră şi să schimbe stabilitatea regională.
Cel mai recent val de atacuri israeliene împotriva ţintelor Hezbollah din Liban şi ştirile conform cărora Iranul îi ajută pe rebelii Houthi din Yemen să ţintească şi să doboare dronele Reaper din SUA au sporit complicaţiile legate de încetarea focului, înainte de comemorarea atacului din 7 octombrie asupra Israelul şi viitoarele alegeri americane din 5 noiembrie.