Eurohold și EIG au deschis oficial o procedură de arbitraj împotriva Guvernului României, pe tema falimentului Euroins. Suma în litigiu: 500 de milioane de euro

Euroins Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Eurohold Bulgaria AD (Eurohold) și Euroins Insurance Group AD (EIG) au depus oficial o Cerere de Arbitraj împotriva Guvernului României, la Centrul Internațional de Soluționare a Litigiilor Investiționale (ICSID) din Washington DC, se arată într-un comunicat de presă. Suma în litigiu depășește 500 de milioane de euro. Litigiul a fost anunțat miercuri seară pe Bursa de Valori de la Sofia.

“Eurohold și EIG au declanșat procedura de arbitraj din cauza nerespectării de către statul român a obligațiilor care îi revin în temeiul tratatului bilateral de investiții dintre Bulgaria și România, inclusiv obligația sa de a acorda un tratament corect și echitabil companiilor. EIG a fost unul dintre cei mai mari investitori de pe piața asigurărilor din România, investind cca. 280 de milioane de euro”, transmit reprezentanții companiei.

Eurohold și EIG susțin că ar căuta “dreptate și despăgubiri pentru multiplele acțiuni ilegale ale autorităților române care au prejudiciat afacerile EIG în România și au distrus complet compania Euroins România, afectând întreaga piață de asigurări din România, cu efecte negative semnificative pentru asigurați și persoanele beneficiare ale asigurărilor”.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

“Pe 17 martie 2023, Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) a retras în mod nejustificat licența Euroins România. După cum a mai anunțat Eurohold anterior, decizia autorității de reglementare a fost arbitrară și discriminatorie, fiind în practică o expropriere ilegală a Euroins România printr-o încălcare flagrantă a dreptului UE și internațional. Decizia ilegală a ASF a provocat falimentul asigurătorului român în iunie 2023, distrugând operațiunile companiei, anterior lider în sectorul asigurărilor locale”, transmite Eurohold.

Pe 25 octombrie 2023, Eurohold și EIG au trimis Guvernului României o Notificare de Litigiu, în care au solicitat soluționarea pe cale amiabilă a litigiului legat de cazul Euroins România, fără a aduce atingere dreptului grupului de a introduce o procedură de arbitraj. Guvernul României nu a folosit această opțiune.

”Așa cum am informat deja toate părțile interesate, ne vom proteja investițiile prin toate mijloacele legale. Statul român a decis să nu se intereseze de problemele pe care le-am ridicat noi. Mai mult, nici nu a încercat să discute subiectul acesta cu noi. În plus, autoritățile române au neglijat în totalitate propunerile noastre constructive de soluționare a litigiului și de a economisi daunele și costurile impuse de ASF cetățenilor romani prin revocarea ilegală a licenței Euroins România. Ca atare, următorul pas logic este să mergem mai departe cu procedura de arbitraj”, a spus Todor Danailov, CEO al EIG.

Eurohold și EIG sunt consiliate în procedurile de arbitraj de către firma multinațională de avocatură Pinsent Masons, precum și de Djingov, Gouginski, Kyutchukov & Velichkov (DGKV), una dintre cele mai mari și mai importante firme de avocatură din Bulgaria.

În raportul lichidatorului judiciar al Euroins, CITR, se arată că  neîndeplinirea indicatorilor de solvabilitate, rezerve de daune insuficiente, neplata la timp a acestora, dar şi lipsa demersurilor privind recuperarea creanţelor şi împrumuturilor acordate reprezintă o parte dintre cauzele care au generat falimentul firmei.

Vezi și:

Lichidatorul judiciar al Euroins, despre cauzele falimentului: Un portofoliu concentrat pe RCA, rezerve de daune insuficiente şi neîndeplinirea indicatorilor de solvabilitate

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: