Uniunea Europeană este “foarte departe” de a impune noi tarife pentru mașinile electrice chinezești, a declarat un oficial de rang înalt pentru CNBC, la doar câteva zile după ce blocul comunitar a lansat o anchetă privind subvențiile acordate de Beijing.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

“Suntem foarte departe de a impune taxe de import pentru vehiculele chinezești, pentru că, vreau să spun, aceste investigații, pentru a fi corecte, trebuie să se desfășoare în mod corespunzător”, a declarat marți Maroš Šefčovič, un vicepreședinte al Comisiei Europene pentru CNBC.

Comisia Europeană i-a surprins pe mulți săptămâna trecută anunțând o investigație antisubvenție axată pe piața vehiculelor electrice din cea de-a doua economie a lumii. Comisia consideră că mașinile electrice chinezești mai ieftine inundă piața europeană, prețurile fiind menținute la un nivel scăzut datorită unor subvenții de stat considerabile.

Analize Economedia

auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania

Un purtător de cuvânt al ministerului chinez al Comerțului a declarat în urma anunțului: “China își exprimă o mare îngrijorare și o puternică nemulțumire în legătură cu acest lucru”.

Același purtător de cuvânt a adăugat: “China va acorda o atenție deosebită tendințelor protecționiste ale UE și acțiunilor ulterioare și va proteja cu fermitate drepturile și interesele legitime ale întreprinderilor chineze.”

Comisia a declarat că o anchetă antisubvenție ar putea dura până la 13 luni de la inițiere. De asemenea, aceasta a precizat că măsurile provizorii trebuie să fie impuse în termen de cel mult nouă luni, urmate de patru luni pentru a impune măsuri definitive, dacă acestea sunt justificate din punct de vedere juridic.

“Dar, între timp, este clar că trebuie să ne dublăm eforturile pentru a ne asigura că industria noastră auto rămâne foarte competitivă. Am fost întotdeauna foarte mândri că cele mai bune, cele mai sigure și cele mai curate mașini sunt fabricate în Europa”, a mai spus Šefčovič.

Ponderea mașinilor electrice fabricate în China și vândute în Europa a crescut la 8% în acest an. Oficialii europeni au susținut că aceasta ar putea ajunge la 15% până în 2025.

În plus, oficialii europeni au remarcat că prețurile vehiculelor electrice fabricate în China sunt cu aproximativ 20% mai mici decât cele fabricate în UE.

UE se concentrează din ce în ce mai mult asupra situației pieței de vehicule electrice înainte de termenul limită de interzicere a vânzării de vehicule diesel noi până în 2035.

“Lucrăm foarte mult cu sectoarele de baterii, cu producătorii de automobile, vreau să discutăm și mai îndeaproape cu industria auto europeană despre ceea ce au nevoie, unde îi putem ajuta, astfel încât să putem lansa cu adevărat mai multe modele de mașini electrice și să fim puternici, nu doar pe piețele europene, ci și pe cele globale”, a declarat Šefčovič.

UE are deja o taxă de 10% pentru toate mașinile importate, iar Statele Unite au o taxă mai mare, de 27,5%.